Tiberiu Marc, ales vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene

Olivian Vadan 15 martie 2013 5
Tiberiu Marc, ales vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene

Preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Tiberiu Marc, este, începând de joi, vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR). În cadrul alegerilor desfăşurate la Bucureşti, la Palatul Parlamentului,Tiberiu Marc ca obţinut unanimitatea sufragiilor preşedinţilor de consilii prezenţi la şedinţă, respectiv 36 de voturi din tot atâtea exprimate. “UNCJR îşi propune să fie mult mai activă în dialogul cu Guvernul şi ministerele, să participe la procesul de elaborare sau modificare a unor acte normative ce privesc administraţia publică locală şi să susţină punctele de vedere ale judeţelor în reforma administrativă. Uniunea doreşte să se implice şi în modificarea unor acte normative, în principal legate de descentralizare şi de finanţele publice locale, care să permită o mai bună administrare locală”, a făcut cunoscut Tiberiu Marc. Potrivit acestuia, noul Consiliu Director al UNCJR – din care face parte şi preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj – îşi doreşte să fie o structură care să consulte şi să colecteze, în perioada imediat următoare, toate propunerile judeţelor, de natură legislativă sau de altă natură, pentru a deveni astfel o structură lucrativă, mai mult decât una reprezentativă.
UNCJR reuneşte, pe baza liberului consimţământ, consiliile judeţene din România, scopul Uniunii fiind acela de a apăra interesele autorităţilor locale, de a contribui la punerea în aplicare, într-o manieră optimă, a principiilor autonomiei şi descentralizării serviciilor publice în organizarea şi funcţionarea autorităţilor administraţiei publice locale, de a promova cooperarea regională şi interregională precum şi de a colabora cu celelalte structuri asociative ale organelor administraţiei publice locale existente în ţară.

Comentarii

comments

5 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. kis 15 martie 2013 at 11:59 - Reply

    totu est oooo

  2. Anonim 15 martie 2013 at 12:44 - Reply

    Comunistii stiu sa isi rasplateasca oamenii cu functii

  3. unu de pe drum 15 martie 2013 at 17:05 - Reply

    CUM SE FACE CA SANT TOT ACESTE FETE UNDE SE ROTESC LA CONDUCEREA JUDETULUI SAU DIFERITELOR SCAUNE DISPONIBILE IN TOATE STRUCTURILE STATULUI . CULMEA ESTE CA SECURITATEA NA MURIT EA FUNCTIONEAZA SI INCA POATE MULT MAI BINE ACUM NU MALTRATEAZA SI APLICA CORECTII PRIN BECIURI. ACUM TE ASCULTA SI TE LUCRA EXACT CAND TREBUIE

  4. anonim 15 martie 2013 at 18:24 - Reply

    Mergeti draq…. de securisti nenorociti; bine ati reusit sa dejucati schimbarea comunismului.
    Urmeaza tragerea la raspundere, sa nu va bucurati tare!!!!!!!!!!

  5. Anonim 17 martie 2013 at 17:24 - Reply

    UNA DE PE CARARE pentru UNU DE PE DRUM
    Cum de stii asa de bine cum se pun problemele ?Oare nu esti si tu un informator care asculti oamenii la telefoane?Cum vrei sa moara securitatea?Atunci tu ce-ai face?Oamenilor valorosi li se recunoaste valoarea in orice vremi .Viata a demonstrat acest lucru chiar daca tie nu-ti convine si-apoi sa sii ca “NU MOR CAII CAND VOR CAINII” Sanatate multa d-le Tiberiu Marc si putere de munca.

Lasa un Raspuns »