Taranistii salajeni promit o altfel de politica

Magazin Salajean 16 mai 2012 0

Taranistii salajeni promit o altfel de politica Candidatul PNTCD Salaj la functia de presedinte al Consiliului Judetean Salaj, Gheorghe Stanciu, a afirmat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca una din primele sale actiuni, in cazul in care va castiga alegerile din 10 iunie, va fi sustinerea firmelor salajene, ca o garantie a asigurarii de locuri de munca si a dezvoltarii economice locale. Caietele de sarcini si documentatiile pentru licitatii trebuie sa fie accesibile firmelor salajene pe care sa le incurajeze. Nu voi permite niciodata promovarea firmelor care sustin clientela politica, a declarat Gheorghe Stanciu. Acesta s-a declarat un dusman al promisiunilor si al angajamentelor fara acoperire, mentionand ca, in campania locala, se va axa pe felul in care va fi administrat judetul si pe actiunile imediate. Inafara sustinerii firmelor din judet, Gheorghe Stanciu, a apreciat ca element prioritar si realizarea, in regim de urgenta, a unor parteneriate publice private, atat in domeniul investitiilor, cat si in cel al serviciilor. Aceste parteneriate se vor realiza pe doua componente: una vizand parteneriate intre administratia judeteana sau locala si firmele din judet, si a doua componenta intre administratia judeteana sau locala si cetateni. Este normal ca firmele care investesc, creeaza locuri de munca si aduc venituri la bugetul statului, sa beneficieze de facilitati din partea administratiei. La fel de normal este si ca un grup de cetateni care doresc sa introduca apa sau canal pe strada lor sa poata realiza un parteneriat cu administratia, astfel incat lucrarile sa se faca rapid si eficient, a mai spus candidatul PNTCD Salaj la functia de presedinte al Consiliului Judetean.

In alta ordine de idei, Gheorghe Stanciu si-a exprimat si intentia de a sustine investitorii in agricultura, pe baza unei strategii care sa fie aplicata de catre serviciile de specialitate din Consiliul Judetean, in colaborare cu Directia Agricola, o strategie in folosul tuturor intreprinzatorilor din agricultura, fie persoane fizice, fie persoane juridice.

Prezent la intalnirea cu presa, candidatul PNTCD la Primaria Zalau, Adrian Buda, a prezentat un program de actiune, axat pe cinci puncte: Voi fi un primar al tuturor zalauanilor, dar voi acorda o atentie sporita viitorului acestui oras, adica tinerilor; Zalaul trebuie sa devina o forta economica care sa atraga investitori, sa dezvoltam orasul prin strategii bine gandite si prin atragerea de fonduri europene si guvernamentale; Zalaul trebuie sa devina un oras mai curat, mai civilizat, mai sigur; Reforma si mai multa transparenta in cadrul administratiei locale si a serviciilor publice; Sprijinirea pensionarilor si a persoanelor defavorizate sau cu dizabilitati. Pentru fiecare din aceste deziderate, Adrian Buda sustine ca are directii concrete de actiune, astfel incat programul sau sa poata fi pus in aplicare rapid si eficient. Sigur ca tineretea ma determina sa ma axez pe o politica administrativa indreptata catre tineri, dar acest lucru va fi corelat cu identificarea si rezolvarea nevoile tuturor categoriilor sociale si de varsta din municipiul nostru, a aratat Adrian Buda.

Nu in ultimul rand, Cristian Fulger, vicepresedintele Fundatiei Corneliu Coposu, care este, de altfel, si nepotul fostului mare om politic, a facut o scurta prezentare a evenimentului ce va marca 98 de ani de la nasterea seniorului politicii romanesti, evocand personalitatea, radacinile salajene si crestin-democratia promovate de acesta.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »