Țărăniștii îl susțin pe DOREL LABO în cursa pentru Primăria Zalău

Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat mizează, la alegerile locale din Zalău, pe votul oamenilor care doresc o schimbare în viața lor și a municipiului, bazându-se din start mai ales pe adeziunea tinerilor, a celor care vor dori să se alăture unei formațiuni politice cu tradiție în România, “un partid care a fost ferit de scandalurile de corupție și care și-a clădit istoria pe valorile creștinismului și a moralei”. Țărăniștii sălăjeni îl susțin pe Dorel Labo în cursa pentru Primăria Zalău la alegerile locale din acest an.

Cel mai important partid românesc creștin democrat, PNȚCD, și-a lansat vineri, în cadrul unei conferințe de presă a filialei sălăjene, candidatul la funcția de primar al municipiului Zalău, în alegerile locale din acest an. Președintele PNȚCD Sălaj, Ioan Pop, a spus în deschiderea conferinței că pentru acest partid, morala creștină reprezintă piatra de temelie în fiecare proiect sau acțiune pe care această formațiune politică, cu tradiție în România, o întreprinde. Președintele Ioan Pop a subliniat faptul că formațiunea pe care o conduce va merge alături, în această campanie, de oameni a căror probitate morală nu poate fi pusă la îndoială, punând accent pe calitatea umană și nu pe cantitate.

“Pe principiul puțini și buni, PNȚCD pornește în această luptă lângă oameni tineri, pregătiți, alături de care organizația să fie în mod treptat reclădită. Sălăjenii trebuie să știe și să înțeleagă faptul că acum au posibilitatea să schimbe ceva. Trebuie să își canalizeze votul către ceva și nu împotriva a ceva, așa cum s-a întâmplat până acum. Le propunem zălăuanilor un om cinstit, sincer, o prezență agreabilă, un foarte bun familist dar mai ales un om pe care zălăuanii îl cunosc foarte bine, un om cu o vastă experiență în administrația publică și mai ales în cea locală” a spus președintele PNȚCD Sălaj.

Dorel Labo, candidatul PNȚCD pentru funcția de primar al Zalăului a prezentat câteva din direcțiile programului său electoral pe care le va avea în vedere. Infrastructura orașului,serviciile publice și aspectul social sunt trei dintre direcțiile spre care își va îndrepta atenția și potențialul. Dorel Labo a vorbit despre perioada în care a deținut mandatul de viceprimar al municipiului dar și despre cea în care a fost consilier local. „Deși în acei ani, Zalăul nu a avut alocat nici un leu pentru investiții, lucrurile au început să se miște. Pașii făcuți de municipalitate din perioada aceea și până acum, au fost cu atât mai importanți cu cât nu am avut la dispoziție banii, care acum se măsoară în milioane de lei, bani pe care astăzi municipiul îi are la dispoziție.

Cum se cheltuie acești bani asta este o altă poveste, eu pot să vă spun ce ar trebui făcut de acum înainte”, a spus Dorel Labo. Referindu-se doar la câteva lucruri pe care el le consideră absolut necesare pentru zălăuani, Labo a vorbit despre necesitatea amenajării unui spațiu în care zălăuanii să se poată bucura de spectacole și evenimente de genul celor dedicate zilelor municipiului, și nu numai, astfel încât mizeria și zgomotul să fie mutate din centrul orașului într-un spațiu adecvat. Candidatul PNȚCD la alegerile locale din Zalău a mai vorbit despre proiectele de canalizare, despre necesitatea implementării unui sistem de monitorizare a traficului care să se dovedească a fi cu adevărat inteligent, despre dorința de extindere a gratuității pe mijloacele de transport în comun, până la gratuitatea totală a acestui serviciu, un lucru pe care l-a detaliat argumentând că este posibil șicare ar ușura viața zălăuanilor, indiferent de vârstă.

Dorel Labo a vorbit despre curățenia străzilor, a cartierelor, care lasă mult de dorit, despre neglijența celor care construiesc fără să respecte acest aspect important care face ca orașul să fie mereu plin de noroi sau de praf, pe lângă gunoaiele aruncate la întâmplare de cetățeni, despre asfaltarea străzilor, amenajarea spațiilor verzi, a spațiilor de joacă și recreere. „Lucrurile se fac în regim heirupist, trebuie să existe o consultare a cetățenilor și mai ales o evaluare corectă a funcționarilor primăriei; evaluările care se fac acum lasă mult de dorit iar cei care suferă de pe urma acestor „aprecieri” făcute din pix, sunt tot cetățenii. Dorel Labo a vorbit și despre necesitatea ca taxele să fie așezate pe niște principii corecte.

„Nu putem avea taxe mai mari decât Clujul, este anormal. Noi nu oferim ceea ce oferă Clujul. Vreau ca toți plătitorii de taxe să beneficieze în mod egal de investiții, de servicii, pe lucrurile bune. Nu este firesc să spălăm trei străzi centrale iar cei din cartierele mărginașe să înghită praful cât e vara de lungă”, a mai spus Dorel Labo. Candidatul PNȚCD a mai spus că banii trebuie foarte bine drămuiți și inteligent investiți și că fiecare proiect trebuie gândit și apoi expus cetățenilor care trebuie să cunoască și să poată alege și ei, destinația banilor. Labo s-a referit și la penuria de evenimente culturale din municipiu, vorbind despre imposibilitatea cetățenilor de a alege, pentru că nu au de unde – spectacole sau evenimente culturale. „Cum să-i educi pe oameni, și mă refer în special la cei tineri, să vină cu drag la un spectacol de teatru, de operă sau de oricare alt fel și să se comporte corespunzător, dacă nu oferi evenimente la care ei să poată participa.

Este necesar un program, oamenii trebuie să știe când și ce fel de spectacole vin în oraș. Dacă luăm ce „pică”, pe ultima sută de metri și anunțăm un eveniment cultural cu o zi înainte, nu trebuie să ne mai mire faptul că în sala de spectacol ajung, pe lângă cei care știu unde vin și pentru ce vin, și oameni care au un comportament sau o ținută inadecvate. Dorel Labo i-a îndemnat pe cei tineri să se alăture echipei PNȚCD Sălaj, să cântărească foarte bine atât trecutul cât și realizările fiecărui candidat și să fie conștienți de faptul că doar în ei stă adevărata schimbare.
„Lucrurile nu se schimbă de la sine. Dacă le lăsăm așa, se vor schimba doar cum vor dori unii, și aici nu mă refer la cetățeni. Dacă vor ca lucrurile să meargă mai bine și altfel decât au mers până acum, oamenii trebuie să știe că schimbarea stă în mâinile lor”, a mai spus candidatul PNȚCD la funcția de primar al Zalăului.

21 Thoughts to “Țărăniștii îl susțin pe DOREL LABO în cursa pentru Primăria Zalău”

  1. dj

    printre foarte putinii candidati sinceri si care nu vorbesc doar de dragul de a bate campii. si care sigur s-ar tine de cuvantul dat. diferenta uriasa intre el si…restul. Nu sunt taranist si nu voi fi niciodata, ma refer la om.

  2. Anonim

    ei,in sfarsit un OM despre care am convingerea ca ceea ce spune va si face!

  3. Un falit pus pe capatuiala!

    Asta n-are nicio treaba cu lucrul bine facut…Un inchipuit care are impresia ca se pricepe la toate, desi nici pregatirea (dascal de fizica), nici experienta (gropar al libariilor salajene luate cu japca la un moment dat) nu il recomanda…
    Cum insa i-a ajuns foamea-n gat incearca si el marea cu degetul.

  4. E bine ca macar mana aia de taranisti il sustin pe Labo!

    2-3 voturi acolo conteaza

  5. Inca unul care incearca sa vanda gogosari la gradinari

    Stim cu totii problemele Zalaului, dar toate cer bani multi.
    Daca incerci sa le rezolvi pe toate dintr-o data, asa cum incerci sa ne convingi, inseamna ca doar dai din gura si nu vei face mare lucru…
    Mai bine spune-ne despre agenda ascunsa, ceea care de fapt ar trebui sa-ti rezolve situatia materiala.

  6. Cop

    La cat e de simpatizat si cate like uri vad la articol, adversarii ar trebui sa si faca deja probleme. Succes d-le Labo.

  7. Anonim

    felicitari si mult succes! sunteti deasupra tuturor, cred ca cele doua partide asa numite cap de lista (in fapt, falimentare) vor regreta ca nu v+au cooptat. Bravo!

  8. Anonim

    faptul ca are aproape 300 like uri la un simplu articol de presa, in timp ce altii (asa zis vedete) nu strang nici 5 like uri, trebuie sa le dea de gandit concurentilor. S ar putea ca zalauanii sa ofere o mare surpriza la alegerile locale pentru ca s-au saturat de nume „consacrate”.

  9. Votati teapa clara!

    Iar s-au trezit cei 3 postaci taranisti sa-l laude de-a moaca pe Labo…de parca nu l-am cunoaste…
    Nu mai incercati sa-l scoateti imaculat, ca nu e strain de distrugerea librariilor salajene…pe langa multe altele…

  10. Daca s-ar contoriza si "dislike"-urile?!

    Atunci sa vezi adevarul adevarat…

  11. Pt 22:28

    Like-urile nu voteaza…

    1. o mama

      hm…nu te baza pe asta.. 500 de like uri aici, la un articol inseamna de fapt mult mai mult la cabina de vot. oamenii incep sa se trezeasca si sa vada ca mai sunt si alte alternative in afara de invechitul din psd sau portocaliii deghizati in liberali.

  12. Anonim

    un tepar, traseiste de la un partid la altul, la fel de ne-independent ca stanciu

  13. cetatene de la 22:48

    caracterizare mai potrivita ca a matale, nici ca se putea…as mai adauga doar apelativul de „fofilant”…cum fuge asta de munca, mai fuge doar dracul de tamaie…

  14. o mama

    succes, sunteti un om serios si chiar si cu greselile din trecut, mult mai cnstit decat multi care vor ciolanul.

  15. "o mama, mama"

    nu fii draga naiva…cinstit n-a fost, nu este si nu va fi…il motiveaza doar „foamea” de inavutire…

  16. Anonim

    Dorel,mult succes si nu baga in seama rautatile.De departe esti cel mai instruit si cel mai capabil dintre candidati, si un om bun.

  17. Cel mai instruit?

    E dascal de fizica, desi n-a profesat niciodata? De ce e mai instruit decat Ciunt, care e medic veterinar?
    Capabil in ce fel? La falimentat firme? La dat din gura? Omul asta a fost mereu palavragiul de serviciu, omul din planul doi?

  18. Cu ceva tot iese in evidenta

    Cu o aroganta dusa la extrem…

  19. anonim

    FLORINE am citit si eu comentariile si bune si rele e dreptul castigat de care ne folosim toti si acum sa reflectam cu ce se prezinta candidatul DIN randul 2 cum spune cineva..La ce spune d-l LABO in programul prezentat as mai adauga doar ceva tot spre binele cetateanului:Parcari gratuite in oras pentru detinatorii de garaje si parcari platite la resedinta acum platesc locul la garaj constructia in sine 360 zile si 24 0re pe zi consider suficient.Cat despre evaluarea functionarilor din primarie sa inceapa cu cei care se ocupa de legea 18/91 care nu cunosc legile si raspund solicitarilor cetatenilor de pe scaun si nu verifica nimic in teren indruma oamenii spre justitie care costa mult si timp si bani.A fi primar azi nu inseamna a te gandi la capatuiala ci a munci in folosul celor care te investesc in functie si au incredere in tine si inpromisiunile tale .DECI oameni buni LA VREMURI NOI OAMENI NOI tineri ,bine pregatiti cu experienta in administratie putini si buni D-le LABO nu sunt membru PNTCD dar va sustin si va doresc mult succes URGENT instalati corturi in cartiere si aduceti la cunostinta oamenilor programul si consultati totodata cetateanul ca nu toata lumea are internet nu neglijati nici criticile ca si ele au rolul lor in democratie Eu nu votez partidul sa fie clar eu votez OMUL DOREL LABO succes va multumesc pt rabdare.

  20. anonim

    Da am studiat platformele electorale ale candidatilor si de departe propunerile D-lui DOREL LABO sunt cele mai bune omul are experienta in administratie stie sa prioritizeze nevoile urbei vorbeste doar de nevoile realizabile ,va respecta legea, va inlatura nepotismul si are consilieri tineri si priceputi si ce ma bucurat cel mai mult sedintele consiliului localse vor transmite in direct la televizor ce transparenta totala am vrea mai mlt???este perfect .Sunt de acord ca si eu cred in ideea ca trebuie sa votam OMUL si nu neaparat un ANUME PARTID pentru ca omul sfinteste locul SUCCES _le DOREL LABO.multumesc.

Leave a Comment