Stanca si Micula nu se inteleg pe marginea anticipatelor

Magazin Salajean 27 octombrie 2006 0

Stanca si Micula nu se inteleg pe marginea anticipatelorSubiectul privind alegerile anticipate revine, din nou, in actualitate. Surse de la nivel central sustin ca Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu ar fi convenit, miercuri dimineata, in cadrul intalnirii de la Guvern, asupra organizarii de alegeri anticipate in prima jumatate a lui 2007. Totusi, pe de alta parte, liberalii neaga existenta unei astfel de discutii. Din cate se pare, dand crezare democratilor, alegerile anticipate se vor organiza imediat dupa sarbatorile de Pasti. De asemenea, exista posibilitatea ca anticipatele sa fie organizate, fie concomitent cu alegerile pentru Parlamentul European, fie ulterior.

Va readuc aminte ca, de foarte multe ori, in ultima vreme, am declarat ca, in mod logic, alegerile anticipate ar trebui sa aiba loc in primavara anului viitor, declara presedintele PD Salaj, Viorel Staca. Liderul democrat isi argumenteaza afirmatia prin faptul ca nu se poate conduce o tara cu un Parlament care nu are o majoritate confortabila. In aceeasi ordine de idei, Viorel Stanca precizeaza ca agreaza ideea alegerilor anticipate, si din alte… motive. Imi doresc alegeri anticipate si pe marginea considerentului potrivit caruia Salajul are nevoie de parlamentari activi, legati sufleteste de pamantul judetului nostru, insinueaza Stanca, nedorind sa descifreze ultima parte a afirmatiilor sale. De fapt, nici nu-i cazul sa o mai faca…

De cealalta parte, presedintele PNL Salaj, deputatul Catalin Micula, nu se arata foarte optimist cand aude de anticipate: Sunt de acord cu alegerile anticipate, insa doar pana la un punct. Nu cred ca vom avea parte de alegeri anticipate pana in momentul in care toate investitiile din Salaj, prevazute de Guvern, vor fi deja derulate. Iar daca nu vom avea anticipate, cu atat mai bine. Vom merge la alegeri, la termen, fara nici o problema….

Pana la urma, cu toate ca atat liberalii, cat si democratii se lupta in declaratii ce vin sa incetoseze si mai mult mintea aburita a electoratului, inaintea luarii unei astfel de decizii, este clar ca PNL si PD va trebui sa-si rezolve, mai intai, o mare problema. Si anume, cele doua partide trebuie sa stabileasca daca vor mai candida sau nu pe liste comune.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »