Se incing spiritele in coalitia PDL-PSD Salaj

Magazin Salajean 25 februarie 2009 0

Se incing spiritele in coalitia PDL-PSD Salaj

Membrii coalitiei PSD-PDL, la nivel central, au alcatuit cateva echipe din partea fiecarei formatiuni, care urmeaza sa mearga in teritoriu si sa discute cu reprezentantii judetelor unde exista un protocol semnat intre PSD si PDL. Personal, nu am cunostinta de existenta unei astfel de echipe de mediere de la nivel central, care sa vizeze organizatiile PSD si PDL Salaj, marturiseste presedintele PDL Salaj, deputatul Lucian Bode.

Mai mult, sustine acesta, avand in vedere relatiile dintre cele doua formatiuni politice, aceste echipe nu ar avea ce scana in Salaj. Tinand cont de modul in care s-au derulat negocierile intre cele doua formatiuni politice, cred ca acesti mediatori nu ar avea obiectul muncii la nivelul judetului nostru, argumenteaza liderul PDL.

Pe de alta parte, Lucian Bode se arata nemultumit de faptul ca pesedistii salajeni continua sa colaboreze cu liberalii: Este fara indoiala inadmisibil ca o alianta existenta la nivel central sa nu se regaseasca si la nivel local. Alesii locali reprezinta liantul dintre electorat si autoritatile centrale, ei sunt cei care implementeaza programele Guvernului Boc si, tinand cont de acest aspect, o conlucrare eficienta in teritoriu intre cele doua formatiuni politice aflate la guvernare nu poate fi decat de bun augur. Este putin probabil ca aceste programe sa fie implementate eficient la nivel local de catre o alianta din care fac parte partide aflate in opozitie.

Totusi, presedintele PDL Salaj crede ca actuala stare de fapt, in cele din urma, se va schimba, si asta in folosul eficientizarii programelor de guvernare. Sunt convins ca acest lucru se va concretiza (divortul dintre PSD si PNL Salaj – n.r.), deoarece interesul actualului Guvern este sa implementeze cat mai eficient programele de guvernare in scopul minimizarii efectelor actualei crize economice, a incheiat Lucian Bode.

Pe de alta parte, presedintele PSD Salaj, Tiberiu Marc, se arata destul de transant in privinta majoritatilor deja create in consiliile locale si, implicit, in Consiliul Judetean, acolo unde, la aceasta data, pesedistii si liberalii sunt cei care au painea si cutitul… Cred ca este vorba doar despre o presiune pe care cei de la PDL incearca sa o faca asupra noastra. Toti trebuie sa intelegem faptul ca, dupa alegerile locale de anul trecut, s-a realizat o serie de aliante. Parerea mea este ca aceste coalitii nu trebuie reduse la ce vor unii sau altii…. Se stie ca, in judetul Salaj, sunt suficiente aliante intre PDL si PNL, iar problema majoritatilor nu poate fi privita ca un avantaj pentru PDL, este de parere Tiberiu Marc. In acelasi context, liderul PSD Salaj sustine ca intelege foarte bine scopul PDL, si anume acela de a obtine un scaun de vicepresedinte al Consiliului Judetean, insa acest deziderat nu poate fi indeplinit cu una, cu doua. Eu inteleg ca cei de la PDL Salaj isi doresc un un post de vicepresedinte la Consiliul Judetean, insa acest lucru constituie subiectul unei discutii mai ample…, atrage atentia social-democratul, mentionand totodata ca nu poate sa fie de acord cu schimbarea unei majoritati confortabile in Consiliul Judetean, cu una fragila, cum ar fi cea cu PDL. In acelasi timp, Tiberiu Marc sustine ca, in cazul in care ar da gir presiunii ce vine din partea PDL, in judet, PSD ar putea sa piarda o serie de fotolii de viceprimar, odata cu schimbarea majoritatilor din consiliile locale. Conducerea centrala a partidului ne-a acordat libertatea, in functie de interesul pe care il avem, sa constituim majoritatea pe care o credem de cuviinta, ceea ce noi am si facut deja. Cat despre doleanta PDL Salaj, marturisesc ca sunt dispus sa le dau un post de vicepresedinte la Consiliul Judetean, insa numai in cazul in care Lucian Bode imi garanteaza ca renunta, in favoarea noastra, la cele doua fotolii de subprefect, a incheiat, mai in gluma, mai in serios, presedintele PSD Salaj.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »