Scurtcircuit in PNL!

Magazin Salajean 21 mai 2009 0

Scurtcircuit in PNL!

Cum era de asteptat, Partidul National Liberal incepe sa dea deja semne de agitatie interna. Mai precis, luptele duse in interiorul partidului incep sa aiba efecte. De la schimbarea conducerii formatiunii si pana acum, desi lucrurile, aparent, pareau a fi calme, situatia reala nu este cea cu care eram obisnuiti.

Aflata in capul listei PNL pentru europarlamentare, Norica Nicolai acuza sefi de filiale ca incearca sa saboteze alegerile de luna viitoare, in speranta ca partidul va avea un scor mic si, ulterior, noua conducere a partidului va avea de suferit. Aceasta a afirmat, in cadrul Consiliului National Executiv al PNL, ca are date cu privire la unii lideri liberali din teritoriu, care ar sta in espectativa, fara sa puna osul la bataie, si care spera ca partidul sa nu obtina un scor bun la europarlamentare. Tot Norica Nicolai sustine ca aceasta atitudine a unor liberali din teritoriu este inacceptabila, insa are drept scop pierderea alegerilor si, totodata, decapitarea actualei conduceri a PNL.

Noua conducere a partidului este destul de afectata si de faptul ca multe filliale liberale nu au prezentat, pana in prezent, rapoarte referitoare la campania electorala. Daca vicepresedintele PNL Salaj, Dorel Oros, sustine ca relatia liberalilor salajeni cu cei din conducerea centrala merge ca unsa, realitatea pare sa fie cu totul alta. Seful de campanie electorala pentru algerile europarlamentare, Viorel Hanu, ne declara ca, pana in prezent, PNL Salaj nu a intocmit nici un raport referitor la actiunile liberalilor salajeni din aceasta perioada. Uitati ca noi suntem liberali si ca nu intocmim rapoarte. Aceste rapoarte se faceau pe vremuri, ne spune Viorel Hanu, care a adaugat ca, pana la aceasta data, toate datele cerute de catre conducerea partidului au fost trimise in timp util la centru.

Despre organizarea alegerilor europarlamentare, am putea spune ca, pe plan local, atat PNL, cat si alte partide importante, ca de exemplu PSD, au anumite probleme. Practic, PNL Salaj a dat semne ca se afla in campanie electorala la cateva zile de la demararea oficiala a acesteia. Mai mult, surse din PNL sustin ca nici cei de la centru nu stau foarte bine la capitolul activitate de partid, in conditiile in care, la jumatatea campaniei electorale, PNL nu are machete de presa pro videoclip de campanie, fapt care, cu siguranta, va afecta negativ rezultatele pe care liberalii spera sa le atinga la alegerile din 7 iunie.

Contradictiile din cadrul partidului, mai precis dintre centru si cateva dintre flialele din teritoriu, par sa fie cat se poate de reale, chiar daca unii incearca sa puna batista pe tambal… Poate tocmai din cauza acestor scurtcircuite interne, maine, prim-vicepresedintele PNL, Ludovic Orban, va fi prezent la Zalau. Ca apoi, la doar cateva zile, o delegatie PNL, condusa de presedintele Crin Antonescu, sa efectueze o vizita in Salaj.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »