Sălăjeni, la lansarea programului USL

Magazin Salajean 14 iunie 2011 0

Sălăjeni, la lansarea programului USL

Sălăjenii au spus prezent sâmbătă, în Bucureşti, la Sala Palatului la lansarea programului Uniunii Social Liberale (USL). Potrivit informaţiilor furnizate în cadrul unei conferinţe de presă organizate vineri la sediul liberalilor din judeţ, de preşedintele PNL Sălaj, Radu Căpîlnaşiu, delegaţia sălăjenilor care au participat la acest eveniment a fost formată din 50 de membri PNL şi 37 PSD. La nivel naţional, numărul reprezentanţilor celor trei partide care fac parte din USL (PNL, PSD şi PC) prezenţi la această acţiune a depăşit 4.500.

Sâmbătă a fost organizată Reuniunea Aleşilor Locali ai Uniunii, în cadrul căreia a fost lansat şi promovat Programul USL pentru administraţie publică şi dezvoltare regională. Programul propus de USL s-a axat pe echilibrarea bugetelor locale, astfel încât banii publici să nu mai fie acordaţi pe criterii politice, ci în funcţie de nevoile comunităţilor locale, în acord cu o strategie naţională de dezvoltare a României.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »