Radu Căpîlnaşiu, după pierderea alegerilor: „Îmi reproşez că nu am construit din timp un candidat pentru Primăria Zalău”

Detronat de la conducerea Primăriei Zalău după 12 ani, liberalul Radu Căpîlnaşiu ne-a declarat că rezultatele pe care le-a obţinut la scrutinul din 5 iunie nu l-au surprins foarte mult. „Au fost foarte mulţi factori cumulaţi care ne-au adus în această situaţie”, a precizat edilul în funcţie, care a pierdut fotoliul de primar la o diferenţă considerabilă faţă de candidatul social-democrat Ionel Ciunt.
„Nu mi-am dorit iniţiat să mai candidez pentru un nou mandat şi, mai apoi, am făcut o rocadă care i-a bulversat pe cetăţeni şi a creat disfuncţionalităţi în structura de partid. În niciun caz nu a fost un gest pe care să mi-l doresc ori unul benefic pentru partid”, susţine Căpîlnaşiu, referindu-se la decizia de ultim moment de a-l înlocui pe Valer Crişan în cursa pentru Primăria Zalău.
Un alt element care a afectat negativ rezultatele liberalilor la nivel de municipiu a fost atitudinea contracandidaţilor, care, în opinia primarului, „s-au axat pe demolarea mea şi a programului meu electoral şi mai puţin pe dispute între ei. Niciunul nu a venit cu o idee nouă, preferând să promoveze proiecte în derulare ale Primăriei Zalău. Mă aşteptam, totuşi, la ceva nou cel puţin din partea unora dintre candidaţi”.
Întrebat dacă îşi reproşează ceva, Căpîlnaşiu a răspuns: „Îmi reproşez că nu am reuşit să construim din timp un candidat pentru Primăria Zalău, lucru care ne-a costat scump. Am improvizat de moment, dar nu ne-am preocupat din timp de formarea unui candidat”.
Copreşedintele PNL Sălaj consideră că votul zălăuanilor a fost mai degrabă unul împotriva sa, decât în favoarea celorlalţi competitori. „Oamenii m-au sancţionat pentru decizia de demolare a garajelor, pentru drumurile şi trotuarele neasfaltate, pentru amenzile de parcare”, a opinat Radu Căpîlnaşiu. Potrivit spuselor sale, rezultatele deloc îmbucurătoare pe Zalău şi-au pus amprenta asupra celor obţinute la Consiliul Judeţean: „Pe judeţ, rezultatele nu sunt rele. Totuşi, dacă păstram Zalăul, puteam câştiga Consiliul Judeţean”.
Pentru PNL Sălaj, urmează o perioadă de analiză, de discuţii şi reorganizare: „Trebuie să facem nişte schimbări, însă nu ştim dacă acestea se vor produse acum ori după alegerile parlamentare”. În ceea ce priveşte viitorul său politic, primarul în funcţie spune că, deocamdată, nu a luat o decizie. „Este încă prematur să discutăm. Cred, însă, că trebuie să am responsabilitatea unei poziţii, pentru că sunt mulţi colegi care se bazează pe experienţa mea în administraţia publică locală”, a punctat liberalul.
Primăria municipiului Zalău a fost câştigată de candidatul PSD, Ionel Ciunt, cu 40,88, la sută din voturile valabil exprimate, urmat fiind de edilul în funcţie, Radu Căpîlnaşiu, cu 23 la sută.

9 Thoughts to “Radu Căpîlnaşiu, după pierderea alegerilor: „Îmi reproşez că nu am construit din timp un candidat pentru Primăria Zalău””

  1. Anonim

    Ce pot sa zic, un dobitoc.

  2. Donald

    Pt. anonimu’ de la 08.22: atat poti sa zici pentru ca nu te duce neuronu’ sa ai o exprimare civilizata

  3. Anonim

    Ajunge! Poti sa te retragi!Ti-ai facut plinul!
    Te-a batut un zero barat! Ai experienta? Nu esti singurul om cu experienta din Salaj! Dar cainele nu iese de buna voie din macelarie!!!

  4. Anonim

    Asa este domle’ fost primar. V-ati „batut” pentru candidaturi cu Bode care, fie vorba intre noi nu are nici o viziune / stategie, in loc sa il „aruncati” pe DIus in lupta.
    Dius cu siguranta avea mai multe voturi decat Dvs si cu putina sansa ajungea primar. Dar……inca odata, lipsa TOTALA de viziune / stategie va „ajutat”. Nu ati invatat nimic din ceea ce s-a intamplat in 2008 intre Dvs si Stanca in PDL.

  5. Tăunu

    Ei, acum, după ce şi capitala de judeţ e a PSD, acum da, Sălajul este un judeţ roşu. Acum pot să se dea cu curul de pământ şi să facă clăbuci la gură iubitorii de partide istorice !

  6. Anonim

    Capilnasiu a fost o piatra de moara agatata de gatul PNL Salaj la aceste alegeri locale.Daca a stiut ca nu are o imagine buna in ochii zalauanilor,si a stiut si motivele pentru care oamenii nu-l agreaza atunci de ce a mai candidat?aSA sa ingroape PNL la nivel de Zalau.

    1. Anonim

      Bine ca a fost bun de locomotiva PNL. Rapid va deziceti voi de el. La placinte inainte….

  7. tony

    Nu-l inteleg deloc! Daca NU a dorit, De CE a candidat ? E copil mic ? Nu stie ce vrea, dupa 12 ani la primarie ? E constient de multele decizii proaste care le-a luat, inclusiv de a NU asfalta nimic ! Indirect recunoaste ca ar fi asfaltat cite ceva DACA se hotara din timp sa candideze. Cu alte cuvinte si el face parte din randul politicienilor care fac ceva de dragul voturilor si nicidecum din dorinta de a munci. Ce nu intelege el, si demonstreaza ca nu are idee despre gandirea omului de rind este faptul ca Ionel Ciunt arata mult mai omenos decit el. .Dar nu avea cum sa inteleaga pentru ca se credea prea sus si deasupra tuturor, inclusiv bietul electorat. Ce va face Ciunt in calitatea de primar, e alta discutie. Oricum, este o palma pe care Capilnasiu o merita….din plin.

  8. Krugoale

    Degeaba nea Radule faceau aia ai tai din primarie sondaje telefonice de opinie referitoare la activitatea ta si a primariei,de au ajuns sa sune si de trei ori la cate un intervievat,caci rezultatele sale erau suficiente ca sa-l lasi pe Crisan sa candideze in locul tau si poate ar fi castigat.
    Nu te-a demolat nimeni edilule,caci mai mare dusman ca omul lui sie insusi nu este.
    Te-au demolat blazarea.cartierul Meses,gropile,Dan Radu,jugraneala si Coralu’,marirea impozitelor,gropile din asfalt si angajarile cu dedicatie,nepotismul si imbarligaturile angajatilor din subordine…..
    Nevoie de experienta ta in administratie? Experienta ta Radule o fi buna la cutremure si demolari! Pacat de o mana de oameni de calitate care au ales sa ramana-n PNL si care la gramada au fost luati si etichetati gen Cum e turcul si pistolul……
    Ramaneti cinstiti in fata evidentei si recunoasteti ca vi s-a pleostit sageata cu alde tine si mai sus dar foarte jos cu Bleaga si Burghiu in frunte-va!
    In toamna cand unii vor numara bobocii voi veti de la boboci din greu!
    Ca dupa o noapte de betie!

Leave a Comment