Proiectul de lege privind desființarea Secției pentru investigarea magistraților a fost respins de Senat

Plenul Senatului a respins, marţi, proiectul de lege pentru desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Proiectul de lege a fost inițiat de parlamentarii din Uniunea Salvați România și de fostul ministru al Justiției Ana Birchall. S-au înregistrat 76 de voturi „pentru” respingere, 41 „împotrivă” şi 14 abţineri. Proiectul legislativ are ca obiect de reglementare desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, propunându-se abrogarea prevederilor care fac referire la aceasta. Comisia juridică a Senatului a dat raport de respingere acestui proiect de lege iniţiat de USR. „La data intrării în vigoare a prezentei legi, Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se desfiinţează. (…) Procurorii care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, îşi desfăşoară activitatea în cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie revin la parchetele de unde provin sau se încadrează la alte parchete unde au dreptul să funcţioneze, potrivit legii. De la data revenirii la parchetul de unde provin, procurorii care au activat în cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie îşi redobândesc gradul profesional de execuţie şi salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, în timpul desfăşurării activităţii în cadrul Secţiei. La data intrării în vigoare a prezentei legi încetează detaşările ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară din cadrul Secţiei”, se arată în proiectul de lege. Un alt articol prevede că, la data intrării în vigoare a legii, cauzele aflate în lucru la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, precum şi dosarele soluţionate până la această dată se predau prin dispoziţia procurorului şef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie către unităţile de parchet competente. Proiectul de lege a fost respins şi de Camera Deputaţilor, iar Senatul este for decizional în acest caz.

 

Leave a Comment