Primarii vor fi aleşi într-un singur tur de scrutin

Magazin Salajean 1 iunie 2011 0

Primarii vor fi aleşi într-un singur tur de scrutin

Camera Deputaţilor a aprobat ieri, prin vot, legea care prevede că primarii vor fi aleşi într-un singur tur de scrutin.

174 de deputaţi au votat pentru, iar 110 împotrivă şi trei abţineri. Camera Deputaţilor este decizională în cazul acestui proiect, prin urmare, dacă va fi promulgată de preşedinte, alegerile locale de anul viitor vor fi organizate în baza ei.

Proiectul de lege fusese respins de Senat, adoptat în Camera Deputaţilor pe articole încă de luni, iar marţi s-a dat votul final.

Consider că legea nu este una corectă, este de părere preşedintele PNL Sălaj, primarul municipiului Zalău, Radu Căpîlnaşiu, făcând trimitere la prezumtiva situaţie în care un primar ar putea fi ales, din primul tur, dintr-o prezenţă la vot de 25-30 la sută. Ce reprezentativitate va avea acest primar?, se întreabă Căpîlnaşiu. Cu toate acestea, liderul PNL Sălaj a ţinut să precizeze că legea avantajează primarii aflaţi în funcţie.

La rândul său, preşedintele PDL Sălaj, deputatul Lucian Bode, se arată satisfăcut de rezultatul votului de ieri din Cameră, spunând că democrat-liberalii şi-au mai atins un obiectiv: Mă bucur că am reuşit să atingem acest obiectiv. Bode a adăugat că, în cazul în care legea ar fi fost aplicabilă la alegerile din 2008, rezultatele din judeţul nostru nu ar fi fost cu mult diferite faţă de cele pe care le cunoaştem, cu excepţia a 7-8 comune. Prin adoptarea acestei legi, trebuie să luăm în calcul, inclusiv, reducerea semnificativă a cheltuielilor privind organizarea alegerilor din 2012, ceea ce nu face decât să ne bucure, a încheiat preşedintele PDL Sălaj.

Liderul PSD Sălaj, preşedintele Consiliului Judeţean, Tiberiu Marc, subliniază că social-democraţii ar fi preferat ca primarii să fie aleşi din două tururi de scrutin. Reprezentativitatea, în acest caz, ar fi fost alta. În situaţia dată, există riscul ca, în localităţile în care există o pondere importantă a unor anumite etnii, candidaţii acestora să câştige, deşi voturile primite ar fi foarte puţine. Legea favorizează votul etnic, însă nu va afecta strategia electorală a USL şi, implicit, a PSD, pentru 2012, a mai spus Marc.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »