PNL Sălaj: Sălăjenii au semnat masiv pentru candidatura lui Iohannis la prezidenţiale

Mii de sălăjeni au semnat pentru susţinerea actualului preşedinte Klaus Iohannis  la  Cotroceni – un nou mandat.  După cum a explicat Lucian Bode, preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL) Sălaj, în cadrul unei conferinţe de presă, obiectivul declarat al PNL a fost să strângă peste două milioane de semnături, cu mult peste cerința legală de 200.000, semn clar că președintele Klaus Iohannis are cea mai puternică susținere dintre toți candidații pentru Palatul Cotroceni. ”La nivelul județului Sălaj, PNL a strâns 22.892 de semnături pentru candidatul nostru – Klaus Iohannis. Numărul mare de semnături pe care l-am strâns ne onorează și le mulțumesc pe această cale sălăjenilor care ne-au susținut în privința candidaturii președintelui Klaus Iohannis”, a precizat Bode. Potrivit acestuia, toate structurile PNL Sălaj au fost implicate în această campanie, iar organizaţia Zalău s-a evidenţiat printr-o mobilizare exemplară: în trei săptămâni, la cortul amplasat pe platoul de marmură s-au obţinut semnăturile a 7.820 de sălăjeni, din care 1.320 la cort. ”Ca o comparație, am reușit să strângem suma numărului de semnături anunțate de ceilalți competitori politici la nivelul județului Sălaj – candidatul PSD, PMP, USR și Pro-România plus ALDE. Este important ca semnătura dată pentru candidatul Klaus Iohannis să se regăsească și în votul dat pe 10 noiembrie și 24 noiembrie. Trebuie să conservăm acest câștig, iar aici va interveni munca noastră, a fiecărui membru PNL, care în interacțiunea cu cetățenii pe parcursul campaniei electorale trebuie să fim convingători și să ne fundamentăm discursul pe argumente solide și credibile”, a menţionat liderul PNL Sălaj.

”Pactul pentru bunăstare”  propus de premierul Viorica Dăncilă

În cadrul conferinţei, liderul PNL Sălaj s-a arătat nemulţumit de politicile falimentare ale PSD, politici care au îndatorat peste măsură întreaga  populaţie a României. ”Doamna Dăncilă ne-a fluturat la debut de campanie electorală, într-un stil pur demagogic, un Pact pentru bunăstare care este o găselniță, cum numai doamna Viorica putea să inventeze. Practic, doamna Viorica le propune celor care vin după ei la guvernare să continue politicile falimentare ale PSD, să continue să se împrumute  câte 1 miliard de Euro pe luna (România s-a împrumutat 8 miliarde de Euro în 2019), bani pe care să se angajeze că îi aloca pe orice numai pe dezvoltare nu. Doamna vrea să se asigure astfel că opera Dragnea va fi dusă la bun sfârşit, mă refer la <<Teleormanizarea României>>. În momentul de față, singurul pact pe care PNL îl face cu românii este moțiunea de cenzură!”, a precizat Bode.

 PNL este principalul promotor al moțiunii de cenzură

Moțiunea este o prioritate pentru PNL. Va fi depusă imediat ce sunt întrunite cele 233 de semnături pe moțiune, care să ofere garanția demiterii Guvernului. Opoziţia  va depune moţiunea de cenzură săptămâna viitoare şi desigur, decizia finală va fi luată prin consens de către toţi liderii partidelor politice semnatare a moţiunii de cenzură: PNL, USR, UDMR, PRO RO, PMP, ALDE şi Minorităţile Naţionale. Lucian Bode a mai adăugat faptul că, Dăncilă încearcă o acrobație disperată pe final de mandat în speranța de a mai câștiga câteva zile în fruntea Guvernului pentru a-și menține clienții politici la butoanele guvernării. ”Spre exemplu, Bădălău – ministrul Economiei îl menţine în fruntea operatorului naţional de transport al energiei electrice (TEL), o companie strategică pentru securitatea naţională, energetică, a României, pe domnul Carşacol, domn care de câteva zile nu poate explica public  cum a obţinut diploma de inginer. Aşa ceva nu s-a mai văzut, la acest nivel, în istoria SEN. Dăncilă își negociază supraviețuirea, în spatele unor gesturi de imagine, trage de timp și cumpără la bucată parlamentari pentru a-și menține majoritatea  parlamentară fragilă. Acest mod de a face politică este tributar unor modele de gândire învechite, feudale care întorc România de pe calea modernizării și îi deturnează parcursul european. De ce PSD a refuzat să semneze Pactul pentru parcursul european al României, inițiat de Președintele Klaus Iohannis, după Referendumul din 26 mai? Era o invitație la asumare scrisă prin care se asigura parcursul european al României cu obiectiv clar – prosperitatea, siguranța și bunăstarea cetățenilor noștri”, a mai adăugat  preşedintele PNL Sălaj.

În opinia liderului PNL Sălaj, pactul președintelui Iohannis semnat de majoritatea partidelor, într-un moment post-electoral, nu este bun, dar cel propus de doamna Dăncilă, în moment electoral, este imperativ pentru toți!  De asemenea, Dăncilă nu se află în postura de a da lecții despre bună guvernare când a eșuat la toate capitolele: educație, sănătate, infrastructură de transport etc.

 Împrumuturile îndatorează această țară și pe fiecare cetățean până în gât

Tot în cadrul conferinţei s-a adus în prim plan situaţia economică, ”tabloul  macroeconomic al României” – care nu arată nu arată deloc îmbucurător. În opinia PNL Sălaj, inflația erodează în continuare puterea de cumpărare a românilor, iar toate creșterile salariale și a pensiilor prezentate ”în mod triumfalist” de către Guvernul PSD sunt iluzorii. Inflația  a urcat la 4,1 la sută în luna iulie a acestui an, de la 3,84 la sută în iunie, iar a BNR a păstrat la 4,2 la sută prognoza de inflație pentru finalul acestui an. Guvernul se împrumută în continuare de pe piețele financiare externe la dobânzi mari, ceea ce îndatorează această țară și pe fiecare cetățean până în gât. La finalul lunii Iulie 2019 România înregistra un cost de finanțare pe termen lung de 4,51 la sută, cel mai ridicat din toate țările membre ale UE. Prin comparație: Grecia se finanțează cu 2,16 la sută pe termen lung, față de 6,94 la sută la finalul anului 2016, iar Bulgaria doar cu 0,43 la sută, de peste zece ori mai ieftin comparativ cu România. Problema reală și adevărată este cea referitoare la utilizarea acestor împrumuturi.

 Sub guvernarea PSD – 75 la sută din cheltuielile publice pentru plata salariilor

Bode a subliniat faptul că, sub guvernarea PSD, aproape 75 la sută din cheltuielile publice sunt orientate către plata salariilor, pensiilor și ajutoarelor sociale, care se duc majoritar în consum alimentat cu preponderență din importuri, în loc să folosească acești bani pentru pornirea motoarelor economice. ”Guvernarea PSD este iresponsabilă și lasă o povară imensă pe umerii generațiile viitoare! Să vedem ce mai rămâne funcţional în economia României după înlăturarea PSD de la Guvernare. Semnalele sunt extrem de îngrijorătoare, multe companii, în special din zona de energie, se pregătesc să părăsească România. Nu exclud ca aceste exituri,externalizări, să afecteze grav şi regiunea noastră. Contextul economic european și mondial este unul fragil. Vedem o Germanie care și-a încetinit creșterea și se apropie de recesiune, vedem țări cu economii consolidate care  sunt extrem de prudente, iar în schimb, la noi, Guvernul PSD  este relaxat și pompează bani prin fonduri naționale inventate pentru bunăstarea unor administrații PSD –iste cum este Fondul de Dezvoltare și Investiții. Acest Fond alimentat de la bugetul de stat cu 10 miliarde de euro și gândit pentru o perioadă de 20 de ani este o pușculiță de partid a PSD –ului. În loc să fie încurajate administrațiile locale să se dezvolte cu bani europeni, iar aceste fonduri guvernamentale să fie alocate țintit doar în acele zone în care fondurile europene nu acoperă necesarul de investiții, PSD vrea să mențină dependența de Guvern și de fondurile date din pixul decidenților politici. Pe lista proiectelor aprobate în 17 septembrie,  beneficiarii principali:   administrațiile PSD –iste. Din totalul de 116 proiecte aprobate în această tranșă 85 la sută sunt administrații PSD. Restul de 15 la sută este împărțit între celelalte administrații. În județul Sălaj câștigătoare sunt trei administrații PSD: Zalău, Jibou și Gârbou. Cam așa împarte PSD banul public, după criterii strict politice”, a opinat Lucian Bode.

5 Thoughts to “PNL Sălaj: Sălăjenii au semnat masiv pentru candidatura lui Iohannis la prezidenţiale”

  1. Anonim

    Da, da, Viorica lui Dragnea va lua muuultă… plăcuță suedeză!

  2. PNL, iubitor de pensii speciale !

    Liberalii nu au votat impozitarea puternica a pensiilor speciale, si-au dat arama pe fata. O sa-i tinem minte !

    1. Anonim

      Derbedeu pesedist, pensiile speciale le-a creat regimul banditului Dragnea!

  3. Anonim

    o saorma pentru dius

  4. Anonim

    „Fără penali în funcții” – zice Bode, da” Turcas nu-i de acord. He, He He….

    Nr. unic (nr. format vechi) : 2008/84/2015
    Data inregistrarii 20.12.2017
    Data ultimei modificari: 24.06.2019
    Sectie: Secţia Penală
    Materie: Penal
    Obiect: abuz în serviciu contra intereselor publice (art.248 C.p.) fals în însc.sub semn.privată
    Stadiu procesual: Fond

    Părţi
    Nume Calitate parte
    ŢURCAŞ SEPTIMIU CĂTĂLIN Inculpat
    HOSU CLAUDIA Inculpat
    DINCĂ VALERIU Inculpat
    MOCAN ELENA – MARIA Inculpat
    HOSU VALENTIN Inculpat
    OLTEAN ROMEO CLAUDIU Inculpat
    CHERECHEŞ VASILE Inculpat
    MOCAN IOAN Inculpat
    ORAŞUL ŞIMLEU – SILVANIEI PRIN VICEPRIMAR BEREK ŞTEFAN Parte vătămată

Leave a Comment