Pe durata protestului parlamentar al USL: Sotia deputatului Iuliu Nosa ramane stalpul familiei

Magazin Salajean 6 februarie 2012 0

Pe durata protestului parlamentar al USL: Sotia deputatului Iuliu Nosa ramane stalpul familiei

Prim-vicepresedintele PSD Salaj, deputatul Iuliu Nosa, a declarat vineri ca parlamentarii USL au luat decizia sa protesteze impotriva actualului Guvern, urmand sa nu mai participe la dezbateri si la vot – cu toate ca vor fi prezenti in Parlament la inceputul sedintelor – decat daca este vorba despre situatii de maxima importanta, cum ar fi alegerile anticipate, motiuni de cenzura, suspendarea presedintelui sau modificarea legislatiei electorale. Am decis sa incepem aceasta prima sesiune parlamentara din 2012 cu un protest parlamentar. Suntem nevoiti sa recurgem la acest gest din mai multe motive. Unul dintre ele ar consta in faptul ca parlamentarii USL au fost trimisi de catre electorat in Parlament pentru a vota legi, si nu pentru a participa la un numar interminabil de asumari de guvern. Un alt motiv este legat de multitudinea de legi adoptate prin furt la numarul de voturi, a explicat vineri Iuliu Nosa, in cadrul unei conferinte de presa. Parlamentarul salajean a mai afirmat ca parlamentarii USL sunt decisi sa continue protestul atata timp cat va mai exista si Guvernul Boc, insa vor raspunde prezent in eventualitatea unui vot pentru demiterea presedintelui Traian Basescu.

Cum de altfel si presedintele PSD, Victor Ponta, afirma in urma cu o saptamana, si Iuliu Nosa a precizat ca se va numara printre parlamentarii opozitiei care, pe durata protestului USL, isi va dona indemnizatia de baza unor fundatii. Acesta a subliniat ca parlamentarii nu au la indemana nicio formula pentru a refuza indemnizatiile de baza, astfel ca sumele vor fi varsate in conturi. Cat timp va dura protestul nostru, indemnizatia pe care o voi primi va fi donata Fundatiei <>. Sotia mea trebuie sa stie ca, in toata aceasta perioada, va trebui sa suporte cheltuielile casei, a tinut sa spuna social-democratul.

Angrenajul USL scartaie la Surduc si Galgau

In urma deciziei Curtii Constitutionale, dar si a motivatiei facute publica de aceasta, este limpede ca Guvernul este obligat ca, intr-un timp foarte scurt, sa anunte data alegerilor locale, a aratat Iuliu Nosa. Astfel, organizatiile PSD Salaj pregatesc, la acesta ora, listele cu candidati pentru primariile si consiliile locale din judet, documente care, ulterior, vor fi trimise organizatiei judetene pentru aprobare. Potrivit parlamentarului, pentru a nu se crea probleme in cadrul USL Salaj, unde PSD si PDL au la aceasta data primari in functie nu se va pune problema vreunei rocade. Cu exceptia comunelor Surduc si Galgau, la alegerile locale, primarii liberali vor fi sustinuti de organizatiile presedinte, si invers, a spus social-democratul. Cu alte cuvinte, listele propuse de catre liberali, in cele doua comune amintite, nu sunt pe placul pesedistilor, motiv pentru care PSD Salaj cere schimbarea lor. In caz contrar, social-democratii sunt decisi sa rupa alianta cu liberalii in aceste comune si, totodata, sa participe pe liste separate la alegeri. Din cauza unor neintelegeri personale, la Galgau si Surduc nu vom sustine actualele liste de candidati PNL. Mai multe nu pot sa spun decat ca, in cazul in care liberalii nu revizuiesc aceste liste, PSD si PNL vor avea candidati separati in cele doua comune salajene, a incheiat parlamentarul salajean.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »