Nu lasati Fiscul sa va controleze: amenda pana la 27.000 lei

Magazin Salajean 24 octombrie 2007 0

Nu lasati Fiscul sa va controleze: amenda pana la 27.000 lei

Vasile Budai, director executiv adjunct al Directiei Generale a Finantelor Publice Salaj, ne-a informat ca amenzile prevazute in Codul de Procedura Fiscala au fost modificate prin aprobarea Ordonantei 47/2007. Astfel, contribuabilii care nu pun la dispozitia organului fiscal toate documentele solicitate, respectiv nu le permit functionarilor imputerniciti o cercetare la fata locului risca amenzi intre 6.000 si 8.000 de lei persoanele fizice si intre 25.000 si 27.000 de lei persoanele juridice. Vasile Budai a precizat ca prevederile anterioare ale Codului Fiscal prevedeau nivelul amenzilor intre 1.500 si 3.000 de lei pentru persoanele fizice si intre 5.000 si 10.000 de lei pentru persoanele juridice. O alta noutate, conform actului normativ amintit: contribuabilii care nu fac o declaratie scrisa, pe proprie raspundere, din care sa rezulte ca au fost puse la dispozitie toate documentele si informatiile solicitate pentru inspectia fiscala vor fi amendati cu 1.000 de lei, persoanele fizice si cu cel putin 5.000 de lei cele juridice. O alta noutate: persoanele juridice care nu indeplinesc masurile prevazute in actul intocmit cu ocazia inspectiei fiscale si nu furnizeaza periodic informatii obligatorii risca amenzi de pana la 14.000 de lei, fata de 5.000 de lei cat era inainte. Tot in crestere sunt si amenzile pentru cei care nu depun in termenele prevazute de lege declaratiile de inregistrare fiscala, nu declara la timp bunurile si veniturile impozabile, ori intarzie cu plata taxelor si a impozitelor. Noile amenzi percepute sunt intre 500 si 1.000 de lei pentru persoanele fizice si intre 1.000 si 5.000 de lei pentru persoanele juridice, amenzile anterioare percepute fiind intre 50 si 150 de lei, respectiv intre 50 si 10.000 de lei. Toate modificarile cuprinse in ordonanta au ca scop reducerea evaziunii fiscale, mai ales in conditiile in care cuantumul amenzilor respective nu au mai fost modificate de la 1 ianuarie 2004, a conchis Vasile Budai.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »