Mirel Talos face dovada incapacitatii Guvernului

Magazin Salajean 15 aprilie 2009 0

Mirel Talos face  dovada incapacitatii Guvernului

Deputatul PNL, Mirel Talos, este de parere ca Romania se confrunta, azi, cu mari probleme economice, fapt datorat in special actualei guvernari. Dupa trei luni de guvernare, realitatea economica a Romaniei este dezastruoasa. In continuare, Guvernul este incapabil sa elaboreze un adevarat plan economic menit sa opreasca efectele caderii economice, guvernantii inventand doar planuri pentru a putea lua bani dintr-o parte si de a acoperi gaurile in alta parte, declara Mirel Talos. Acesta sustine ca deficitul de 1,6 la suta din PIB, inregistrat pana acum, este echivalent cu deficitul inregistrat in Romania in primele 10 luni ale anului 2008. De abia in luna noiembrie 2008, Romania a ajuns la un deficit pe care Guvernul Boc l-a depasit dupa numai trei luni. Intre nivelul veniturilor prevazute in legea bugetului si colectarile reale exista o diferenta de peste 20 la suta, ceea ce, daca socotim intregul an, ne-ar duce la o diferenta de venituri de peste cinci miliarde de euro , mai spune deputatul.

Pentru a proba afirmatiile de mai sus, Mirel Talos face si dovada incapacitatii Guvernului de a evalua corect realitatea si de a o gestiona: In urma cu o luna, premierul Boc si ministrul Finantelor prevedeau un deficit bugetar anual de 2 la suta din PIB. Acum, Guvernul accepta punctul de vedere al FMI pentru un deficit de 5,7 la suta. Guvernul a vazut acordul cu FMI ca pe o solutie providentiala. PNL a avertizat ca un astfel de acord nu poate suplini lipsa de autoritate si de competenta a Guvernului si lipsa unui plan economic anticriza. Iata cateva exemple de promisiuni ale Guvernului catre FMI: reducerea cheltuielilor cu peste 1,5 miliarde de euro; disponibilizarea a zeci de mii de salariati bugetari; reducerea simplista si drastica a tuturor avantajelor (sporuri) castigate in timp; cresterea taxelor; decuplarea pensiei de la evolutia salariului mediu cu consecinte dramatice pentru pensionari; reducerea subventiilor mai ales in zonele delicate .

Potrivit parlamentarului salajean, solutia pe care Guvernul o considera providentiala, si anume acordul cu FMI, in lipsa unei minime vointe politice si a unei strategii pe termen mediu, se poate transforma din providenta in fatalitate. Coalitia de guvernamant trebuie sa-si defineasca pozitia fata de actul de guvernare, fata de strategia pe termen scurt si mediu a Romaniei si sa fixeze un termen pana la care ori aplica unele masuri de dezvoltare economica pe care sa le anunte coerent, ori isi da demisia, sustine in incheiere parlamentarul liberal.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »