Ministrul de Interne crede si nu prea in reformarea clasei politice

Magazin Salajean 21 mai 2007 0

Ministrul de Interne crede si nu prea in reformarea clasei politice

Prezent joi la Zalau, ministrul Internelor si Reformei Administrative, Cristian David, a facut cateva declaratii legate de actualul climat politic. Asupra acestor afirmatii ne aplecam doar azi, in contextul in care vineri, in preziua referendumului, acest lucru era mai mult decat inadecvat, atat din punct de vedere legal, cat si deontologic.

Intrebat despre modul in care rezultatul inregistrat la referendumul din 19 mai va influenta alegerile europarlamentare programate pentru aceasta toamna, Cristian David a tinut sa sublinieze ca, practic, nefiind legate printr-o relatie directa, cele doua evenimente nu au nici o legatura. Intre referendum si alegerile pentru Parlamentul European este o distanta de timp destul de lunga si, oricum, nu au o relatie directa. Din punctul meu de vedere, rezultatul de la referendum nu va putea influenta alegerile europarlamentare, sustine Cristian David.

In ce priveste ideea votului uninominal, ministrul se arata destul de sceptic vizavi de efectele schimbarii sistemului de vot, insa nu exclude varianta unei primeniri a clasei politice. Votul uninominal poate fi o solutie pentru imbunatatirea clasei politice actuale, insa nu cred ca va avea o eficienta radicala in acest sens, afirma ministrul, adaugand ca, in cel mult doua luni, proiectul de lege privind implementarea votului uninominal urmeaza sa fie discutat la nivelul Parlamentul Romaniei.

In conditiile in care o parte insemnata a analistilor politici prevad ca, in cazul in care Traian Basescu revine la Cotroceni pe valul unui procent de peste 70-80 la suta din sufragiile electoratului ce se va prezenta sambata la vot, PNL va inregistra o scadere drastica de simpatie in randul populatiei, ministrul de Interne pare sa nu fie de aceeasi parere: In primul rand, nu cred ca Traian Basescu va obtine un astfel de procent. Apoi, PNL este un partid istoric, care a dovedit in nenumarate randuri ca este stapan pe soarta sa. Mai mult de atat, bazandu-ma pe rezultatele deosebite inregistrate de actualul Guvern Tariceanu, nu cred in schimbarea perceptiei publice fata de PNL. No comment.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »