Marius Șandru a fost condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare cu executare

Magistrații Tribunalului Sălaj l-au găsit vinovat de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală pe consilierul județean Marius Șandru și l-au condamnat, miercuri, la patru ani și șase luni de închisoare, interzicându-i, de asemenea, pe o durată de trei ani de la executarea pedepsei principale, dreptul de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale.
Tot pentru evaziune fiscală, judecătorii i-au mai aplicat lui Șandru și o pedeapsă de șapte ani și șase luni de închisoare, precum și interzicerea drepturilor amintite, de această dată pe durata a cinci ani. Contopind cele două pedepse, instanța a stabilit ca Marius Șandru să își petreacă următorii șapte ani și jumătate în spatele gratiilor, iar timp de cinci ani după ce va fi eliberat să nu poată fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice, să ocupe o funcție care implică exercițiul autorității de stat și nici să fie administrator al vreunei firme.
Cu același prilej, Tribunalul Sălaj a admis acțiunea civilă formulată de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj și l-a obligat pe alesul liberal să achite instituției 568.674 de lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat, cu majorări de întârziere calculate până la data de 4 august 2008 și în solidar cu societatea Consgrup AMG Consulting SRL, la despăgubiri de 415.008 lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat, sume la care se vor adăuga dobânzi, majorări și penalități de întârziere aferente, calculate de la data scadenței și până la achitarea efectivă a prejudiciului. Șandru va trebui să suporte și cheltuielile judiciare către stat, în valoare de 6.550 de lei.
De asemenea, judecătorii au menținut măsura sechestrului asigurator instituit în vederea recuperării pagubei, până la concurența sumei de 983.682 de lei, asupra unui apartament, a unei case de locuit, a unui teren intravilan de 672 mp situat în municipiul Zalău și a unei păduri din Crișeni, în limita cotei-părți deținute de către inculpat.
Soluția Tribunalului Sălaj poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.

Dosarul, o “făcătură” cu iz politic
Potrivit procurorilor, în perioada ianuarie 2005-martie 2009, Marius Șandru, în calitate de asociat și administrator al SC Axel Grup SRL, a omis să înregistreze în contabilitate veniturile realizate, prejudiciind bugetul statului cu peste 285.000 de lei. În același dosar, liberalul a fost acuzat că în 2006 și 2007, în calitate de director general al SC Consgrup AMG Consulting SRL, a înregistrat cheltuieli care nu au avut la bază operațiuni reale. Prejudiciul astfel realizat se ridica la 415.000 de lei.
La momentul trimiterii sale în judecată, Șandru declara că toate acuzele ce-i erau aduse nu aveau fundament și sugera că totul ar fi fost “o făcătură”: „Dosarul a fost înregistrat la instanţă înainte de depunerea candidaturilor pentru alegerile parlamentare, ca să-mi fie blocată candidatura pe Valea Someşului. Acest lucru s-a şi întâmplat, de vreme ce am renunţat să mai candidez pe Colegiul Jibou, unde aş fi ieşit câştigător”. El susținea atunci că unii factori politici judeţeni i-au pus beţe în roate, de teamă că respectivul colegiu ar putea fi câştigat de reprezentantul PP-DD Sălaj. „Porneam în cursa pe Colegiul Valea Someşului cu o zestre de minim 5.600 de voturi, obţinute la alegerile locale. Aveam cele mai mari şanse să câştig, dar ştiam ce ar fi urmat din cauza dosarului de evaziune fiscală pentru care fusesem trimis în judecată. Aşa că am decis să merg pe Colegiul Cehu Silvaniei, unde nu puteam învinge”.
Reamintim că Marius Şandru a candidat, fără succes, însă, la alegerile locale din 2012 pentru şefia Consiliului Judeţean Sălaj. El a prins totuşi un fotoliu de consilier judeţean pe listele PP-DD, migrând mai apoi la PNL. La alegerile parlamentare de anul trecut, Şandru a intrat din nou în competiţie electorală, încercându-şi norocul pe Colegiul 2 la Camera Deputaţilor. Nici de data asta nu a fost să fie, el fiind învins detaşat de candidatul UDMR, Seres Denes.
Acesta nu este, însă, singurul dosar penal în care apare numele consilierului PNL. Pe rolul Tribunalului Sălaj se mai află două dosare, în ambele fiind acuzat de evaziune fiscală.

2 Thoughts to “Marius Șandru a fost condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare cu executare”

  1. Suporter

    Cind mai apare la Tv sa ne dea niste lectii?

  2. assda

    acest om a facut alimentarea cu apa alocalitatii Crasna. oare acolo totul a fost conform cerintelor tehnice ? oare nu ar rebui si acolo sapat putin ? verificat actele si documentele de plata .. alooo . trezire institutiile de control. sau oare trebuie sesizat institutiile din bucuresti, deoarece cel local salaj doarme si acopera ?

Leave a Comment