Mai multi agenti comunitari

Magazin Salajean 12 ianuarie 2007 0

Mai multi agenti comunitariPe ordinea de zi a primei sedinte din acest an a Consiliului Local s-au aflat 12 proiecte de hotarare si sase diverse. Printre proiectele aprobate de catre cei 18 consilieri locali prezenti la sedinta a fost si cel privind modificarea organigramei si a statului de functii al serviciului public efectuat de catre Politia Comunitara.

In acest cadru a fost dezbatuta problema insuficientei agentilor comunitari care asigura ordinea si linistea publica pe raza municipiului Zalau. Potrivit referatului atasat la proiectul de hotarare, in prezent, numarul agentilor comunitari este de 53, din care 5 asigura serviciul in cadrul dispeceratului, 5 asigura paza Primariei Zalau, iar restul de 43 asigura ordinea si linistea publica pe raza orasului. Serviciul Politiei Comunitare solicita suplimentarea statului de functii de executie, cu un numar de 37 de persoane, dintre care 32 pentru functiile de agenti comunitari – patrula publica. Decizia de a suplimenta statul de functii de executie in randul agentilor comunitari care asigura linistea si ordinea publica a fost luata din cauza numarului scazut de agenti, respectiv 8, pe fiecare schimb. Astfel, prin aceasta decizie, se are in vedere acoperirea cu agenti comunitari a tuturor strazilor si cartierelor din municipiul Zalau.

La acest proiect de hotarare au fost, bineinteles, si cateva vociferari, cum ca ideea de a suplimenta statul de functii de excutie in randul politiei comunitare cu un numar de 37 de agenti ar fi exagerata. Din punctul de vedere al consilierului local Veres Ernestin, agentii politiei comunitare ar trebui sa cunoasca si, implicit sa vorbeasca si limba maghiara, pentru ca multi cetateni maghiari nu cunosc si nu inteleg limba romana, a fost de parere acesta.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »