Luminita Nemes si Claudiu Cristian Birsan la „Rotisorul politic”: „Enorm de multe pensii au fost calculate prin incalcarea principiului contributivitatii”

Magazin Salajean 14 octombrie 2010 0

O noua tura de clienti, invitati la emisiunea „Rotisorul politic” de la Radio Transilvania Zalau, emisiune realizata in parteneriat cu ziarul „Magazin Salajean”: Luminita Nemes, director executiv al Casei Judetene de Pensii Salaj si Claudiu Cristian Birsan, presedinte-director general al Casei de Asigurari de Sanatate Salaj, presedintele PD-L Zalau. Va ofer cateva fragmente din dialogul purtat cu cei doi directori mentionati. Despre pensii/pensionari si Sanatate.

„In acest moment, varsta medie de pensionare a romanilor este de 53 de ani”

(…) Rep.: Noua Lege a pensiilor, cea care a fost retrimisa recent de presedintele Basescu in Parlament, va rezolva macar o parte din probleme?

Luminita Nemes: Prin Legea pensiilor se doreste asigurarea sustenabilitatii financiare a sistemului public de pensii, eliminarea discrepantelor care au existat privind contributia la bugetul de asigurari sociale, eliminarea acelor legi speciale de pensionare care au prevazut criterii diferite, mai avantajoase pentru anumite categorii profesionale, si, totodata, simplificarea legislatiei referitoare la pensiile publice.

Rep.: Nu este, totusi, discriminatorie varsta de pensionare conform noii legi? Ne vom pensiona (daca vom ajunge la pensie) la o varsta mai inaintata decat cei care se pensioneaza astazi.

L.N.: Aceasta crestere a varstei de pensionare, practic, cred ca este ceva care se intampla si la nivel european. Este un lucru firesc, pana la urma, atata timp cat si speranta de viata este mai mare. Eu cred ca, totusi, varsta de pensie si mentinerea in activitate a persoanelor duce, pana la urma, la o multumire, la o rezolvare a acestei probleme. Sigur, ne gandim, „ma voi pensiona la 65 de ani”, dar acea persoana care astazi are 45 de ani, in 2030 va avea 65 de ani si cred ca, totusi, daca din punct de vedere economic si al tuturor conjucturilor care vor exista, acele persoane care se vor pensiona la 65 de ani vor fi rezolvate din punct de vedere al acestui sistem public.

Rep.: D-le Birsan, si politic, sunteti presedintele PD-L Zalau, cum apreciati aceasta noua Lege a pensiilor?

Claudiu Cristian Birsan: Vreau sa fac cateva consideratii legate de acest lucru. Sistemul asigurarilor sociale de stat, al pensiilor, este unul dezechilibrat. In cazul in care nu se iau acum masuri, va ramane dezechilibrat. Natalitatea este scazuta, din ce in ce mai multe persoane ajung la varsta de pensionare, statul ajungand sa sustina aceste persoane, iar tinerii sunt din ce in ce mai putini.

Speranta de viata creste continuu, ceea ce are acelasi efect. Vorbim de varsta de pensionare. Stiti cat este varsta de pensionare a romanilor in acest moment? 53 de ani. Datorita tuturor legilor speciale prin care s-a iesit la pensie in diferite domenii timp de 20 de ani, in acest moment varsta medie de pensionare a romanilor este de 53 de ani. Oare nu este prea putin? Oare un stat poate sa sustina un astfel de sistem, unde persoanele ies, in medie, la pensie la varsta de 53 de ani? Eu zic ca nu. Aceste masuri se iau pentru a echilibra acest sistem. Noi vorbim despre varsta de 65 de ani – si am vazut ca in toata mass-media se politizeaza mult acest subiect – ca si cum maine toata lumea va iesi la pensie la 65 de ani. Nici vorba. E vorba despre o periodizare astfel incat in anul 2030 abia se va iesi la pensie la 65 de ani.

Pana atunci, varsta de pensionare creste in fiecare an cu o luna, doua, insa abia in 2030 vom ajunge la aceasta varsta. O alta problema este ca bugetul asigurarilor sociale de stat nu este constituit pe principiul in care fiecare persoana isi depune banii intr-un cont din care primeste bani la varsta de 60 si nu stiu cati ani. Am vazut multe persoane spunand „am contribuit 30 de ani, si acum statul trebuie sa imi dea acei bani”. Nu. Bugetul asigurarilor sociale este constituit pe principiul anualitatii. Adica ceea ce se strange intr-un an din venituri se cheltuieste in acelasi an. Este contrar acestui principiu a gandi ca ceea ce eu sau dvs. cotizam in perioada cand suntem activi vom primi inapoi la varsta de pensionare. Atunci cand vom fi pensionari vom primi ceea ce statul colecteaza intr-un an…

„Oare cate pensii au fost calculate prin incalcarea acestui principiu al contributivitatii?”

Rep.: Exista si acel principiu al solidaritatii…

C.C.B.: Cu siguranta si functioneaza pe acel principiu….

Rep.: Si al contributivitatii…

C.C.B.: Vedeti, noi revenim la principiul contributivitatii. Oare cate pensii au fost calculate prin incalcarea acestui principiu al contributivitatii? Enorm de multe. Stiti ce economie face statul calculand toate pensiile conform noii legi, conform principiului contributivitatii? Peste 50 de milioane de euro anual. Aceasta lege nu urmareste decat sa asigure respectarea tuturor acestor principii pe care inclusiv dvs. le-ati enuntat.

Rep.: S-a discutat despre Legea pensiilor si avand in vedere ceea ce s-a intamplat in celebra sedinta a Camerei Deputatilor…

C.C.B.: Parerea mea este ca in jurul acestei legi se politizeaza foarte mult si intentia, mai ales a opozitiei este una clara, aceea de a cadea capete, indiferent ca este al presedintelui Camerei Deputatilor sau al presedintelui tarii ori al primului-ministru, al ministrului Muncii si Protectiei Sociale, aceasta chestiune este clara. Chiar nu stiu ce s-a intamplat la acea sedinta. In afara de imagini TV si alte astfel de dovezi nu putem discuta pana se demonstreaza ca a fost ceva, o frauda… Aceasta lege a trecut de Curtea Constitutionala. Constitutia introduce multiple filtre plecand de la initierea unei legi pana la publicarea ei in Monitorul Oficial, astfel incat o lege atunci cand ajunge acolo, sa poate fi pusa in aplicare. Sa fie constitutionala, sa fie conforma cu toate legile existente, cu procedurile existente la momentul initierii s.a.(…)

Rep.: Doamna Nemes, sunt probleme cu plata pensiilor?

L.N.: Pana acum nu am intampinat probleme vizavi de plata pensiilor. Pensionarii au primit la timp pensiile, platile s-au facut asa cum trebuia, fie ca era pensie pe mandat, fie ca era pe cont bancar. Din acest punct de vedere, acest segment social nu a avut de suferit. (….)

„Nu as putea spune ca e mai bine”

Rep.: Sistemul de sanatate. E mai bine decat in urma cu sase luni, un an? Sau sunt aceleasi probleme?

C.C.B.: Nu as putea spune ca e mai bine. Se fac eforturi pentru sustinerea consumului de medicamente, cu si fara contributie personala, pe programele de sanatate, se fac eforturi pentru plata serviciilor catre unitatile sanitare cu paturi – acestea ar fi cele mai mari probleme cu care se confrunta sistemul la momentul actual.

In cazul consumului de medicamente, cu si fara contributie personala, putem sa spunem ca am ajuns oarecum cu plata la zi (la zi insemnand luna februarie, deoarece in acest sistem termenul de plata este de 180 de zile, la care se pot adauga inca 30 de zile). Exista oarecum o descoperire la buget pentru ultimele doua luni din acest an, pentru plata acestor medicamente si eu sunt convins ca se va acoperi aceasta descoperire prin credite bugetare sau prin credite de angajament pentru anul viitor. La fel, daca vorbim despre medicamente si spunem ca plata este la zi, in cazul spitalelor, fiind saptamana trecuta la o sedinta la Bucuresti la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate am primit asigurari ca in acest ultim trimestru, CNAS va acorda o atentie speciala spitalelor, deoarece si in cazul acestora sunt cateva luni in care am reusit cu eforturi sa asiguram cheltuielile de personal, ceea ce duce la ceea ce vorbeam inainte, acumularea unor noi arierate. Speram sa putem pe sfarsitul anului, si pe o rectificare bugetara care va avea loc in noiembrie, sa evitam acest lucru, acumularea de noi arierate si sa facem plata acestor servicii conform contractelor incheiate…(…)

„Probabil ca de la 1 ianuarie 2011 va fi introdus sistemul coplatii”

Rep.: Pensionarii sunt cei mai multi beneficiari ai sistemului de sanatate. Credeti ca in actualele situatii ei pot sa-si plateasca si medicamentele, pot sa reziste?…

L.N.: Avand in vedere costul medicamentelor si vizavi de veniturile acestor pensionari, probabil, dintre acestia vor fi pusi in situatia de a-si restrictiona in mod voit consumul de medicamente sau tratamentul necesar. Insa eu cred ca totusi se vor gasi solutii ca aceasta categorie sociala sa nu ajunga in situatia de a renunta la tratamentele de care au nevoie sau care poate pe multi ii tin in viata.

C.C.B.: Este o discutie din punctul de vedere al Casei de Sanatate un pic mai lunga. S-au aprobat noile liste de medicamente, prin care Casa subventioneaza pretul medicamentului generic, cel mai scazut. Pornind de la tendinta medicilor, uneori in complicitate cu lanturile de farmacii si cu producatorii de medicamente, de a prescrie medicamente foarte scumpe. Aceasta masura este luata tocmai pentru a asigura accesul tuturor claselor, nu numai pensionarilor, care sunt cea mai vulnerabila categorie, la medicamentul generic. Adica cel mai ieftin care poate asigura efectul terapeutic. O alta masura care s-a luat. Probabil ca de la 1 ianuarie 2011 va fi introdus sistemul coplatii in sanatate. Stim ca intentia este de a scuti pensionarii cu pensie sub un anumit cuantum de coplata. Vor beneficia in continuare de acelasi sistem de medicamente gratuite. Sunt masuri luate pentru a proteja oarecum aceasta categorie vulnerabila. (…)

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »