Lucian Bode anunţă sfârşitul USL

Olivian Vadan 11 aprilie 2013 11
Lucian Bode anunţă sfârşitul USL

Preşedintele PDL Sălaj, deputatul Lucian Bode, a făcut joi câteva referiri cu privire la lucrările Consiliului Naţional (CN) al PDL, care s-au desfăşurat la finele săptămânii trecute, la Bucureşti. “Odată cu finalizarea lucrărilor CN, PDL a trecut într-o nouă etapă. În ce mă priveşte pe mine, personal, etapa va fi structurată pe două componente, şi anume creşterea puterii politice a PDL Sălaj, dar şi un proiect politic, în care cred cu tărie şi în care îi voi avea ca parteneri pe colegii mei Emil Boc, Ioan Oltean, dar şi pe liderii PDL din Regiunea N-V”, a declarat democrat-liberalul, în cadrul unei conferinţe de presă. Lucian Bode a adăugat că, în ceea ce priveşte cea de-a doua “componentă”, dezideratul ar fi legat de aducerea forţei politice a PDL, în Regiunea de N-V, pe primul loc în topul regiunilor din România. “Cu toţii ne dorim ca la următoarele alegeri, Regiunea de N-V să se situeze pe primul loc între regiunile din ţară”, a spus liderul PDL Sălaj, care a ţinut să le mulţumească democrat-liberalilor care l-au susţinut pentru funcţia obţinută în Biroul Politic Naţional al partidului, şi anume cea de secretar executiv regional. Cât priveşte eventualele repercusiuni pe care le-ar putea avea faptul că a susţinut moţiunea Elenei Udrea, în defavoarea celei aparţinând actualului preşedinte al PDL, Vasile Blaga, deputatul face cunoscut că, înainte de a-şi depune candidatura pentru funcţia de secretar executiv regional, a avut o discuţie cu liderul partidului. “Dincolo de susţinerea pe care am ştiut că o am din partea colegilor mei, mi s-a părut firesc să port o discuţie cu preşedintele Vasile Blaga”, a arătat Lucian Bode. Acesta a menţionat că dacă Vasile Blaga are de purtat vreun război, acela trebuie să fie cu cei din USL. “Introducerea taxei de solidaritate ar fi o măsură ineficientă din punct de vedere economic şi o uşă deschisă spre majorarea impozitelor pentru toţi salariaţii. Impozitarea muncii în România este deja una dintre cele mai ridicate din Europa, iar PDL cere reducerea ei”, a ţinut să spună Lucian Bode. Deputatul a dezvăluit că PDL nu este de acord cu supraimpozitarea salariilor mai mari de 1.000 de euro, în condiţiile în care efectul bugetar al unei astfel de măsuri ar fi nesemnificativ, iar decizia ar deschide uşa către majorarea impozitelor pe toate salariile. “Pentru fiecare gaură în buget, Victor Ponta mai inventează câte o taxă. Cu USL la putere vor apărea constant găuri în buget, dar povara fiscală a ajuns deja la limita suportabilităţii. Dacă Victor Ponta crede că unele dintre salariile bugetare de peste 1.000 de euro sunt prea mari, are varianta simplă de a le reduce de la caz la caz, de exemplu în companiile de stat care merg în pierdere. Sunt însă oameni care lucrează cu fonduri europene, de exemplu, oameni care au pregătire foarte bună, oameni care în mediul privat ar câştiga la fel sau mai mult, iar supraimpozitarea lor îi va demobiliza. Victor Ponta dă un semnal că efortul şi pregătirea trebuie suprataxate şi nu încurajate. O astfel de măsură poate duce la alungare unei părţi a profesioniştilor din sectorul public. Din nefericire pentru USL, dar mai cu seama pentru românii care şi-au pus speranţa în minciunile lui Ponta şi Antonescu, trâmbiţate prin maşinăria media a lui Felix, sfârşitul acestei construcţii politice se apropie”, a conchis Lucian Bode.

Comentarii

comments

11 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Anonim 11 aprilie 2013 at 20:22 - Reply

    Lucian Bode , sfarsitorul!

  2. Anonim 12 aprilie 2013 at 05:50 - Reply

    un om de cuvant…… multi scriu comentarii fara sa il cunoasca ……. insa omul este de buna credinta

  3. nelu 12 aprilie 2013 at 07:55 - Reply

    Nu-mi amintesc ca Bode sa se fi opus masurilor de austeritate dictate de basescu.
    Ii amintesc un proverb stravechi:”dupa razboi multi viteji s-arata!”
    portocalii ar fiavut o sansa daca ar fi construit autostarada macar pe ruta Bors- Gilau.
    Numai niste portocalii puteau sa inceapa o autostrada de al mijloc.O locica elementara ar spune ca o lucrare se incepe de la un capat si acela ar fi fost frontiera cu UE.

  4. eu 12 aprilie 2013 at 08:45 - Reply

    rusine bode tradatorule! ai ridicat repede mana cand a fost vb de taierea salariilor si a pensiilor..si acum vi sa spui ca voi va opuneti cand usl vrea ceva.puteti sa va opuneti voi cat vreti ca oricum nu contati si speram sa dispareti cu partidul vostru de golani.ati distrus tara asta si acum mai aveti tupeul sa spuneti ca veti face totul bine.de ce drecu nu ati facut cat ati fo la putere????????

  5. Anonim 12 aprilie 2013 at 15:19 - Reply

    bode draga habar nu ai sa tii un discurs

  6. Anonim 12 aprilie 2013 at 18:07 - Reply

    Mai “eu”.Da’cand uselistii alaturi, culmea de reprezentantii “poporului” din consiliul local au ridicat mana la marirea taxelor locale ce-i?Puteau sa refuze s-o faca pentru ca guvernul le oferise aceasta alterantiva.
    Nu mi-i mie drag bode asta, da’daca dai cu parul,da tucu-te dupa tatzi !!!

  7. Viorel 12 aprilie 2013 at 18:25 - Reply

    SFARSITORUL bode n-are de ce sa se bucure. Daca USL MAI VREA sa revizuiasca constitutia si regionalizare atunci chiorul va suferi cea mai crunta dezamagire. Daca USL se sparge PNL va face alianta cu gruparea buldogului din care bode sigur NU VA FACE PARTE..Are de ales intre a ramane orfan de bulibasa sau pe centura fara partid.

    • guthi 14 aprilie 2013 at 13:34 - Reply

      Stai linistit Viorele ca se fofileste Lucian cumva nu ramane el ,,marginalizat” precum tatucu Ilici.

  8. Anonim 15 aprilie 2013 at 22:44 - Reply

    la cite partide a schimbat Bode pina acum, mai schimba unul

  9. Anonim 16 aprilie 2013 at 06:08 - Reply

    Mai pacalici…BODE tu nu ai sesizat inca dar in capul vostru de PDL-isti inafara de razboi total cu USL-ul nu aveti nimic bun in cap .Pentru voi sa deschis deja poarta pentru intrare in istorie . Cu cine sa conduci tara asta nin PDL ? cu Udrea , cu oltean , cu Boc , mai bine vezi ce zice Base cu miscarea lui ca oricum iar va innecati. Cit despre regionalizare ce sa spun esti tare ?Mai bine ti-ai vedea de ouale tale .

  10. Anonim 16 aprilie 2013 at 06:09 - Reply

    Mai pacalici…BODE tu nu ai sesizat inca dar in capul vostru de PDL-isti inafara de razboi total cu USL-ul nu aveti nimic bun in cap .Pentru voi sa deschis deja poarta pentru intrare in istorie . Cu cine sa conduci tara asta din PDL ? cu Udrea , cu oltean , cu Boc , mai bine vezi ce zice Base cu miscarea lui ca oricum iar va innecati. Cit despre regionalizare ce sa spun esti tare ?Mai bine ti-ai vedea de ouale tale .

Lasa un Raspuns »