La Almaşu, alegeri în reluare

Magazin Salajean 28 februarie 2011 0

La Almaşu, alegeri în reluare

Ieri, cetăţenii cu drept de vot din comuna Almaşu s-au prezentat din nou la urne pentru desemnarea ocupantului funcţiei de primar, post rămas liber după demisia din toamnă, pe motive de sănătate, a fostului prim-edil. Locuitorii din Almaşu au participat la vot şi în urmă cu două săptămâni, pe data de 13 februarie, când, potrivit hotărârii de Guvern, au fost programate iniţial alegerile. Acestea, însă, au fost anulate de instanţă la solicitarea organizaţiilor PDL şi PNL, care au contestat candidatura secretarului comunei, Claudiu Bălan, din partea PSD, pe motiv că statutul de funcţionar public este incompatibil cu susţinerea candidaturii.

Potrivit informaţiilor oferite de Dana Corda, preşedintele circumscripţiei electorale, „nu s-au înregistrat probleme şi nici contestaţii, iar până la ora 14.00 s-au prezentat la urne 775 de alegători din toate satele comunei, reprezentând 39,2 la sută din totalul populaţiei cu drept de vot”. Acest procent este cu aproape 10 la sută mai mic faţă de cel înregistrat în urmă cu două săptămâni, când au fost la vot, tot până la ora 14.00, 959 de locuitori. Majoritatea s-au prezentat la secţiile de votare în intervalul orar 13 – 13.30. Cei mai mulţi alegători au fost înregistraţi în secţia de votare din Almaşu, 284 de cetăţeni, urmaţi de cei de la Mesteacăn-165, Jebuc – 156, Ţăud – 68, Petrinzel – 57 şi Stana – 45. Candidaţii pentru funcţia de primar au fost: Alexandru Ovidiu Ghila – PDL, Dănuţ Emil Ţuruca – PNL şi Gal Mate Istvan – UDMR.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »