Ionel Ciunt este noul prefect de Sălaj

Andreea Vilcovschi 14 martie 2013 18
Ionel Ciunt este noul prefect de Sălaj

După cum v-am anunţat în numărul trecut al ziarului, Ionel Ciunt a fost numit prefect al judeţului Sălaj, în cadrul şedinţei de Guvern de miercuri. Acesta îl va înlocui pe Filonaş Chiş, care ocupă fotoliul de prefect din mai 2012.
Hotărârea de Guvern privind numirea lui Ciunt va fi publicată în Monitorul Oficial de astăzi, urmând ca învestirea în funcţie să aibă loc cel târziu duminică, susţin surse oficiale din cadrul Prefecturii Sălaj.
Ionel Ciunt a mai ocupat fotoliul de reprezentant al Guvernului în teritoriu în perioadele aprilie 2004-ianuarie 2005 şi februarie 2009-octombrie 2009. Acesta ar fi trebui să preia funcţia de prefect odată cu schimbarea Guvernului Ungureanu cu Executivul Ponta I. Întrucât la data respectivă nu era funcţionar public – condiţie esenţială pentru respectivul post – a trecut pe “banca de rezerve”.
Zilele trecute, Ionel Ciunt a renunţat la funcţia de administrator public al judeţului şi optat pentru postul de consilier în cadrul Compartimentului Managementul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, pe care l-a câştigat în urma unui concus. Postul acesta îi asigură statutul de funcţionar public atât de necesar preluării şefiei Prefecturii Sălaj.

Comentarii

comments

18 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Anonim 14 martie 2013 at 08:28 - Reply

    Un fleac… te-au ciuruit Filo.

  2. Anonim 14 martie 2013 at 08:45 - Reply

    bine domnu’ CIONT!!!

  3. Nimic nu e intamplator 14 martie 2013 at 09:11 - Reply

    Jorge si Ionel “unsi” deodata “cu fum alb” ridicat deasupra Vaticanului, respectiv a Prefecturii…Va “sluji” probabil sub numele de Ionel I …Asteptam retragerea cu surle si trambite la Palatul Gandolfo din…Criseni…

  4. Gest de mare "caracter" 14 martie 2013 at 09:13 - Reply

    “Lucratura a la Ciunt” pentru “colegul si bunul sau prieten” Filonas…Gest de mare fair-play, dovada a caracterului “trambitat” de “lingaii prefecturali” (care nu vor intarzia sa apara in comentariile ulterioare)

  5. Fain de tat! 14 martie 2013 at 09:19 - Reply

    Da’ ce mi l-a mai CIUNTIT pe Filonas…

  6. papa 14 martie 2013 at 09:20 - Reply

    Habebum de Ciuntus! Oare o fi ieziut?

  7. Anonim 14 martie 2013 at 09:21 - Reply

    daca si betivii ajung sa fie prefecti este clar ca avem o tara de cacat

  8. Anonim 14 martie 2013 at 09:24 - Reply

    l-am abordat pe ciunt intr-o problema de fond funciar cu acte in regula si m-a trimis la plimbare pentru ca nu sunt comunist adica pesedist ca el ,n-are coloana dar isi urmareste numai interesul,uitati-va la nevasa-sa ca este cea mai fudula invatatoare din judet!

  9. Anonim 14 martie 2013 at 10:00 - Reply

    Ciunt nu l-a ciontit pe Filonas, caci daca nu vroia Marc nu era Ciunt. Asa ca aceste lucruri s-au hotarat de mult timp. Pacat de Filonas, e mai capable. Ciunt e indragostit de aceasta functie. Dovada perioadele in care a fost. Dupa regionalizare, poate pica postul de prefect. Asa ca se va intoarce la spital….Murdara este politica asta, si cand te gandesti cum umbla cu pixurile in campanie, Ciut Prefect…

  10. O MARE DOAMNA 14 martie 2013 at 10:07 - Reply

    Felicitari ,d-le Ionel Ciunt! In sfarsit omul potrivit este la locul potrivit.Sunteti speranta multor oameni care va apreciaza aleasa omenie, bun simt ,respect si educatie sanatoasa.Sunteti un model si aveti o familie model.Raii sa traiasca in mizeria proprie.Intotdeauna oamenii merituosi sunt invidiati de cei marunti la suflet.CARE OM N-ARE DUSMANI NU PLATESTE NICI DOI BANI.

  11. Anonim 14 martie 2013 at 10:10 - Reply

    ce au ajuns si concursurile de funcionari publici-te faci ca dai concurs de consilier ca sa poti fi numit prefect.
    asa ne trbuie ,dictatura rosiilor.

  12. ea 14 martie 2013 at 10:52 - Reply

    pentru “O MARE DOAMNA”,zau asa,”O FAMILIE MODEL”

  13. 1 14 martie 2013 at 15:18 - Reply

    savcadv

  14. Bine ca ne-ati anuntat, doamna andreea, de acum o saptamana, ca ieri Guvernul l-a numit prefect pe Ciunt!!!

  15. mare doamna! 14 martie 2013 at 15:30 - Reply

    Ei vedeti ,asta ne caracterizeaza -pupincurimul,si daca ar fi asa “familie model” nu ar trebui sa manaci “…” macar pana se raceste !

  16. Un amic 14 martie 2013 at 18:12 - Reply

    Felicitari Ionel pentru numire. Daca nu a fost cu suparare, e si mai bine, daca nu……lasa-i sa latre pe cei de mai sus.. Ca invidia nu va pieri niciodata. Nici dusmanii. Nina, nu va uitati la critici. faceti-va treaba bine acolo unde sunteti numiti. Nu uitati de unde ati plecat. Cu drag, SB si MB

  17. anonim din romania 15 martie 2013 at 11:36 - Reply

    Doamne, s-a facut lumina-n “sat”!
    Nu intamplator ati fost numit in functia de prefect, in aceiasi zi cu papa. Nimic nu este intamplator in viata unui om!
    Salajenii, asteapta sa fiti model pentru comunitate, sa nu mai semanati cu trecutul!
    Va doresc multa sanatate si intelepciune.

  18. teo 17 martie 2013 at 20:46 - Reply

    Pentru toti romanii a inceput postul Pastilor cu duminica iertarii.Dupa atatea rautati nefondate va indrum la spovedanie .Dumnezeu sa va indrume spre ganduri mai bune .
    Domnule CIUNT va doresc multa sanatate sa ramaneti neschimbat ,am incredere in dumneavoastra.

Lasa un Raspuns »