În plină campanie, afişajul electoral din satele sălăjene tinde spre zero

Mihaela Moldovan 23 noiembrie 2012 1
În plină campanie, afişajul electoral din satele sălăjene tinde spre zero

 

Deşi campania electorală a luat startul de mai bine de-o săptămână, în satele sălăjene acest lucru nu se simte mai mult decât s-ar simţi o pală uşoară de vânt. Cel puţin, în privinţa afişajului electoral, lucru pe care au insistat prea puţin sălăjenii intraţi în cursa electorală pentru obţinerea unui fotoliu de parlamentar.

 Întrucât campania electorală pentru scrutinul din 9 decembrie este în toi, am făcut un tur al celor şase Colegii sălăjene pentru a vedea starea lucrurilor: cât, cum şi unde şi-au afişat candidaţii mesajele către popor şi cum priveşte şi aşteaptă acesta ziua de 9 decembrie.

În Zalău, de-a lungul bulevardului Mihai Viteazul, bannerele diverselor partide şi ai candidaţilor cu care au intrat în cursa electorală stau la vedere. Astfel, deputatul Mirel Taloş (PNL) apare în bannere şi afişe alături de fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu şi liderul PNL Crin Antonescu, transmiţând mesajele “Dreptate până la capăt” şi “Un deputat devotat”, în timp ce în alte locaţii din oraş, dăm peste afişele şi mesajele candidatului ARD în Colegiul Zalău, Claudiu Bârsan.

În Crişeni, afişajul electoral este sărac. Abia pe un stâlp de pe marginea drumului găsim un afiş pe un stâlp, prin care candidatul USL în Colegiul senatorial 1 Şimleu – Cehu, Călin Băgărean, vrea să îi convingă pe sălăjeni să îl voteze. În Mirşid, cele două, trei bannere electorale se găsesc cumulate în zona Primăriei. Agăţat deasupra drumului, între doi stâlpi de înaltă tensiune, se află un banner al candidatului PP-DD în Colegiul 3 Jibou, Dumitru Rus. Mesajul pentru care acesta a optat este “Omul de pe valea noastră/Deputat în fiecare casă” şi face referire oarecum la Valea Someşului, zonă în care candidatul PP-DD candidează. La nici 200 de metri mai departe, pe un gard din faţa Primăriei Mirşid, stau lipite afişe cu Gheorghe Stanciu şi Iuliu Nosa. Primul, care candidează pentru un scaun în Senat din partea PP-DD, are un mesaj simplu: “Votează un om de treabă”, în timp ce deputatul PSD Iuliu Nosa susţine că 2012 este “anul victoriei pentru USL”.

 Piaţă “electorală” la Jibou

 Găsim câteva afişe de-ale lui Gheorghe Stanciu şi în Popeni, în timp ce la intrarea în Jibou ne întâmpină un panou electoral aparţinând senatorului PSD Gheorghe Pop. Pentru a-i convinge pe sălăjeni să îl realeagă în Parlament, echipa lui de campanie s-a dovedit cât se poate de inventivă, concepând mesaje prin care să fie evidenţiată activitatea depusă în ultimii 4 ani de mandat de Pop. Astfel, pe panoul de la intrarea în Jibou găsim scris cu lietere mari: “Gheorghe Pop – Locul 2 la întrebări adresate primului ministru din 137 de senatori”, în timp ce în centrul oraşului, un banner al aceluiaşi candidat arată că acesta ocupă “Locul 5 la declaraţii politice dintre 137 de senatori”. Jiboul este, de altfel, împânzit de afişe, bannere şi panouri ale candidaţilor USL. Găsim asemenea materiale electorale pe geamurile magazinelor, în vitrine, la Casa de Cultură Orăşenească, agăţate deasupra străzilor ori de-a dreptul în piaţă, unde un afiş mare al lui Iuliu Nosa este străjuit cu brio de doi saci cu varză.

Tot în Jibou, în vecinătatea pieţei, dăm şi peste primele afişe ale candidaţilor UDMR Csoka Tiberiu şi Sarkozy Paul, care candidează pe Valea Someşului pentru obţinerea unor locuri în Camera Deputaţilor şi în Senat, mesajul lor fiind “Pentru sălăjeni, pentru noi toţi”. Totodată, în centrul oraşului, dar şi la ieşirea către Someş Odorhei găsim afişe mari şi mash-uri cu Dumitru Rus, cu acelaşi mesaj “Omul de pe valea noastră/Deputat în fiecare casă”.

Este greu de spus dacă jibouanii sunt convinşi sau nu de mesajele candidaţilor, acest lucru urmând a se edea cel mai bine după scrutinul din 9 noiembrie. Deocamdată, părerile sunt împărţite: în timp ce unii sunt siguri că vor merge la vot şi ştiu deja pe cine vor alege, alţii susţin că mai este timp până atunci şi că nu-i grabă să se gândească de pe acum la alegerile din iarnă. Iuliana Culcear face parte dintre jibouanii hotărâţi. “Merg să votez, cum să nu merg? Şi ştiu de pe acuma pe cine voi alege. Cred că este foarte important să mergem la vot, este dreptul nostru”, spune femeia. Decis este şi un pensionar pe care îl întâlnim în piaţă, însă decizia acestuia este de a nu se prezenta la scrutin. “La ce bun să merg? Mi-or da pensie mai mare? Toţi promit, dar nu rezolvă niciunul nimic. Nici nu contează cine iese, că tot aia e. Nu merg la vot, nici eu, nici nevasta”, ne spune pensionarul. Refuză să ne spună numele şi îşi strânge plasele în care are câţiva cartofi şi ceapă. “Doar de atât îmi ajunge pensia şi de medicamente. Nu merg la vot nici în ruptul capului”, spune decis bătrânul. De aceeaşi părere este un alt pensionar, care a venit la piaţă tocmai din Inău. “O să merg la vot la a doua venire a Domnului pe pământ. Mi-am pierdut toată încrederea în ei”, spune bătrânul.

Florica Pop şi Mihaela Pop – mamă şi fiică – nu s-au hotărât dacă merg la vot în 9 decembrie. “Nu ştim ce vom face, mai este timp până atunci”, ne spune cea mai tânără dintre ele.

 Slăbuţ în zona Cehu Silvaniei

 Ieşim din Jibou şi ne continuăm drumul pe malul Someşului, deşi afişajul electoral este zero în aceste localităţi. Abia în Horoatu Cehului găsim câteva afişe aparţinând UDMR, în timp ce în Cehu Silvaniei găsim mesajele electorale expuse mai ales în staţii de autobus. Deputatul Seres Denes şi fostul prefect Alexandru Vegh au optat pentru acelaşi mesaj simplu din afişe “Pentru sălăjeni, pentru noi toţi” şi nu au folosit bannere ori panouri. De altfel, populaţia din bazinul Cehu Silvaniei este preponderent de etnie maghiară, iar Seres Denes a câştigat aici şi la scrutinurile anterioare, acum vrând să obţină al patrulea mandat de deputat.

În centrul oraşului, într-o staţie de autobus, găsim şi alte afişe aparţinând candidaţilor din alte partide. Astfel, lângă un afiş al candidatului USL Călin Băgărean, stă lipit unul de-al lui Gavril Biriş, candidatul PP-DD pentru Senat, având drept mesaj “Pentru oameni, împreună cu ei”. Alături, un afiş al PPMT, cu un mesaj în limba maghiară, “Minden magyar nyer” (Fiecare maghiar câştigă), în timp ce Alexandru Şerban, candidatul USL în Colegiul Cehu Silvaniei, a optat pentru mesajul “Cu oamenii, pentru oameni”. Nu ştim dacă formula respectivă a fost accentuată intenţionat sau nu, dar cert este că are rolul de a-i convinge pe cehani să dea votul candidatului USL la alegerile din iarnă. Oamenii par a fi mai decişi să meargă la vot decât cei de pe Valea Someşului. Sipoly Ludovic şi vecinul său spun că mai este timp până în 9 decembrie, dar lasă să se înţeleagă că merg la urne, în timp de Vari Noemi ştie deja cui îi va da votul.

În Sălăţig găsim, în sfârşit, primul afiş aparţinând ARD. Lipit într-o staţie de autobus, pare stingher în lumina difuză a înserării, dar desluşim mesajul candidatului ARD pentru Camera Deputaţilor, Florin Astalosz: “Intru în luptă. Nu mă lasă inima să stau deoparte”. În satul Bulgari găsim câteva afişe cu candidatul USL Călin Băgărean, în timp ce la intrarea în Hereclean îl reîntâlnim pe deputatul Mirel Taloş, avându-i alături în panouri electorale pe Antonescu şi Tăriceanu.

 Mai bine Sub Măgură

 La intrarea în Şimleu Silvaniei, mai multe panouri fac referire la implicarea deputatului PDL Lucian Bode în reabilitarea drumului naţional 1 H, în vreme ce Dumitru Blaga, candidatul ARD la Senat în Colegiul Şimleu – Cehu, spune clar: “Eu votez Dumitru Blaga senator”. De asemenea, imaginea celor doi apare împreună pe un banner expus în centrul oraşului, cu mesajul “Experienţă şi suflu nou, formula optimă pentru Şimleu!”, făcând referire la echipa de candidaţi tineri propusă de ARD. Lucian Bode, Dumitru Blaga, dar şi primarul Şimleului, Septimiu Ţurcaş, apar pe un alt banner, având alăturat mesajul “Din inimă pentru Şimleu”.

Dacă democrat-liberalii sălăjeni au optat pentru panouri şi bannere, candidatul USL în Colegiul 1 Şimleu Silvaniei, Dorel Oros, a ales să îşi amplaseze panouri de dimeniuni mai mici, pe fiecare stâlp care mărgineşte carosabilul, mesajul lui fiind “Pun Şimleul pe primul loc”, în timp ce într-un alt material electoral, Oros alături de Victor Ponta transmit sălăjenilor cuvintele “Dreptate până la capăt”. În centrul oraşului, în cateva locaţii stabilite pentru afişaj electoral, puzderie de candidaţi. De la Oros, Bode, Blaga, Gavril Biriş, până la Ioan Mocan – PP-DD şi Alexandru Vegh şi Papp Lajos Levente de la UDMR, toţi pot fi regăsiţi cu uşurinţă de cei care trec prin zonă. De remarcat că aici întâlnim prima dată afişe cu Ioan Mocan, care este candidatul PP-DD la Camera Deputaţilor în Colegiul 1 Şimleu Silvaniei, mesajul lui fiind “Cu mine voinţa poporului devine lege”. Pe de altă parte, pentru a convinge mai bine electoratul, mesajul candidaţilor UDMR este atât în maghiară, cât şi în română: “Bizalom, bistonság, jövő” sau “Încredere, siguranţă, viitor” apare în dreptul afişelor lui Alexandru Vegh şi Papp Lajos Levente. În ciuda afişajului electoral consistent, populaţia de sub Măgură nu este pe deplin decisă să meargă la vot. Cel puţin, aşa susţin doi pensionari pe care îi întâlnim într-o parcare centrală. De altă părere este un tânăr peste care dăm la o aruncătură de băţ. Grăbit, acesta ne spune că va merge să voteze, dar adaugă din mers o informaţie: nu este şimleauan, ci e din Cristolţ.

 Bodega, afişul şi consultările

 Lăsăm Şimleul cu ale lui şi luăm calea satelor mici, care stau amorţite în umbrele serii. Odată ce am ieşit din oraş, afişajul electoral se răreşte. În Cehei, în faţa unei bodegi unde este lipit un afiş electoral îl găsim pe Viorel. Stă la o masă de lemn, afară, şi are în faţă o sticlă de bere. La cei 51 de ani, bărbatul este pensionar de boală şi are o pensie care abia îi ajunge de la o lună la alta. Nu ştie dacă va merge la vot, până în 9 decemmbrie mai are circa trei săptămâni în care să se mai consulte cu unul, cu altul. În Giurtelecu Şimleului, câţiva oameni se îndreaptă către casă. Un bătrân ne spune răspicat că nu vrea să audă de alegeri, toate nemulţumirile lui pornind de la pensia de nimic pe care o încasează. Abia 803 lei după 30 de ani de muncă pe şantier, sumă care l-a făcut să îşi piardă încrederea în clasa politică. Pe Floarea Gal o întâlnim câteva case mai încolo. Ne spune că va merge să voteze, că nu este mulţumită nici ea de pensia pe care o primeşte lunar de la Stat – abia 430 de lei, însă de votat, votează.

 Epilog

 În Măierişte, câteva afişe ale candidatului ARD Florin Astalosz, iar undeva spre centrul satului, mai multe afişe ale diferitelor partide stau lipite într-un loc de afişaj amenajat lângă un punct de colectat PET-uri. De altfel, în timpul lungului traseu prin cele şase Colegii sălăjene, nu o dată am remarcat că unele afişe sunt lipite neinspirat, pe uşi prevăzute cu gratii ori lângă un indicator care trimite “Spre Centrul de colectare al fierului vechi”. De asemenea, din prea multă grabă şi zel, alteori s-au creat asocieri nefericite între mesajele electorale şi diverse reclame, sălăjeanul de rând putând chiar pricepe că va “câştiga în ritmul verii” dacă votează pentru un anumit candidat.

 

 

Comentarii

comments

Un Comentariu »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Anonim 23 noiembrie 2012 at 11:00 - Reply

    la salaj nu au ajuns banii lui beeecali?

Lasa un Raspuns »