Fotoliul de primar al comunei Fildu de Jos, râvnit de patru candidaţi

Alexandru Moldovan

Patru candidaţi, reprezentanţi a PSD, PNL, ALDE şi PMP, s-au înscris în competiţia electorală din 11 iunie pentru postul de primar al comunei Fildu de Jos, rămas vacant după ce fostul edil-şef Ioan Mangău a decedat, în octombrie 2016.
Preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie Comunală Fildu de Jos, Viorica Măhălean, a precizat marţi, că până la termenul limită de depunere a candidaturilor, marţi, 22 mai, s-au înscris în competiţia electorală patru persoane, în ordine: Nicolae Marin Albert (PSD), Florin Daniel Răcăşan (PNL), Mircea Ioan Bălaş (ALDE) şi Viorel Antal (PMP).
Candidatul din partea PMP este fostul viceprimar al PSD Viorel Antal, care a trecut la partidul lui Traian Băsescu după ce social-democraţii au ales altă persoană pentru a candida la funcţia de primar, Nicolae Marin Albert.
„Viceprimarul comunei Fildu de Jos, Antal Viorel, ales din partea PSD, a decis să candideze la alegerile parţiale din 11 iunie din partea PMP Sălaj la funcţia de primar al comunei Fildu de Jos. (…) Domnul Antal mi-a spus că a ales echipa PMP Sălaj pentru că el crede în proiectul pe care îl avem pentru dezvoltarea Sălajului şi a comunei Fildu de Jos”, a postat luni pe pagina sa de Facebook Liviu Balint, preşedintele PMP Sălaj.
Guvernul a stabilit pentru data de 11 iunie organizarea scrutinului local parţial pentru alegerea primarului în 49 de localităţi în care această funcţie a rămas vacantă ca urmare a demisiilor unor titulari, situaţiilor de incompatibilitate, invalidării mandatelor, decesului sau aplicării unei pedepse privative de libertate.

Leave a Comment