Fost primar, trimis în judecată pentru acte de corupţie

Mihaela Oprea 16 ianuarie 2013 22
Fost primar, trimis în judecată pentru acte de corupţie

Fostul primar al comunei Surduc, Ionel Danil Chira, a fost trimis în judecată la începutul acestui an pentru fapte de corupţie, după ce ar fi adus prejudicii bugetului local, în ultimii ani, pe perioada cât a fost edilul comunei, în valoare de peste 30.000 de lei. Acesta este acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, în acelaşi dosar fiind cercetat şi complicele edilului, expertul topograf Robert Constantin Grigorescu. Alte trei persoane implicate în activităţile considerate ilegale au primit amenzi administrative.

Fostul edil al comunei Surduc, Ionel Danil Chira, a ajuns în atenţia autorităţilor, după ce unii consilieri locali şi locuitori ai comunei ar fi povestit despre anumite ilegalităţi săvârşite de către acesta. Procurorii sălăjeni s-au sesizat din oficiu în acest caz, demarând investigaţiile pentru probarea infracţiunilor comise de primar şi alte persoane implicate.
Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, Crin Bologa, ne-a declarat, marţi, că primarul Ionel Chira este cercetat pentru săvârşirea a două infracţiuni de de abuz în serviciu contra intereselor publice. “În cursul anului 2009, învinuitul Danil Ionel Chira, şi-a exercitat defectuos, cu bună ştiinţă, atribuţiile de primar al comunei Surduc, în folosul său personal şi al învinuitului Seghedi Radu şi în detrimentul intereselor primăriei, cu un folos pentru sine de 20.000 de lei, pentru învinuitul Seghedi Radu de 8.000 de lei şi cu o pagubă de 28 de ari de teren din Tihău, în dauna primăriei”, a declarat procurorul Bologa.
Potrivit sursei citate, primarul a acţionat împreună cu complicele său, expertul topograf Robert Constantin Grigorescu, cercetat în acelaşi dosar pentru complicitate la acte de corupţie. “Învinuitul Robert Grigorescu este acuzat de întocmirea documentelor şi avizelor cadastrale pentru terenul din parcele Şes a satului Tihău, pe care l-a trecut abuziv din proprietatea primăriei în proprietatea învinuitului Seghedi Radu, pe care l-a întăbulat abuziv pe numele acestuia. Ulterior, inculpatul Grigorescu a vândut terenul contra sumei de 28.000 de lei”, a precizat procurorul de caz.

Serviciu contra serviciu

Fostul primar al comunei Surduc este acuzat că şi-ar fi însuşit, prin intermediul unui locuitor din comună, respectiv Seghedi, 28 de ari din terenul primăriei, pe care l-a vândut apoi soţilor Căşuneanu Costel şi Paulina, în calitate de persoane fizice, după care a împărţit profitul. “Totul a început când soţii Căşuneanu, administratori ai S.C. Pa&Co Internaţional SRL Oituz, au solicitat primarului din Surduc cinci hectare de teren pe care să construiască baza de producţie pentru asfaltarea drumului naţional DN1H, pe traseul Zalău – Răstoci. Ionel Chira s-a angajat să se ocupe de toate formalităţile pentru oferirea unui teren către soţii Căşuneanu”, a afirmat Crin Bologa.
Potrivit acestuia, primarul Chira a constactat mai multe persoane din comună dacă sunt dispuse să vândă terenurile contra unor sume avantajoase. În cele din urmă, zece proprietari de terenuri din apropierea terenului de sport din parcela Şes a satului Tihău au acceptat oferta soţilor Căşuneanu.
Pentru onorarea cerinţelor noilor proprietari din zona, primăria Surduc urma să concesioneze 78 de ari de teren. “În fapt, fostul edil al comunei Surduc a concesionat doar 5.143 de metri pătraţi de teren aflaţi în posesia primăriei. Pentru diferenţa de 28 de ari de teren, învinuitul Ionel Chira a apelat la expertul topograf Robert Constantin Grigorescu pentru identificarea, măsurarea, parcelarea, întocmirea documentaţiei cadastrale şi trecerea abuzivă a terenului pe numele învinuitului Seghedi Radu. În schimb, Grigorescu a obţinut un contract de prestări servicii, în valoare de 10.400 de lei, încheiat cu SC Drumuri şi Poduri Gheorghieni”, a declarat procurorul.
Din investigaţiile procurorilor, Robert Grigorescu ar fi trecut şi întăbulat abuziv terenul aflat în proprietatea primăriei în proprietatea învinuitului Seghedi Radu, în pofida celor trecute în titlul de proprietate al defunctei Seghedi Rozalia.

Reducere la rude şi prieteni, cu banii contribuabililor

Activitatea infracţională pentru care a fost trimis în judecată fostul edil din Surduc este completată prin săvârşirea unei alte fapte de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată. În ultimii 7 ani, în perioada cât a ocupat scaunul de primar, Ionel Chira ar fi permis mai multor persoane, respectiv rude, prieteni sau susţinători politici din comună, să organizeze evenimente la căminele culturale din Tihău şi Surduc fără plata taxei de închiriere. “În perioada anilor 2005-2012, învinuitul Ionel Chira a încălcat hotărârile Consiliului Local Surduc şi a permis unui număr de 16 persoane (prieteni şi rude ale sale), în 17 cazuri să organizeze nunţi şi botezuri în căminele culturale din localităţile Tihău şi Surduc, fără plata taxei de închiriere. Prejudiciul adus bugetului local este de 4.750 de lei”, ne-a spus procurorul Crin Bologa.

Primăria vrea terenul înapoi

Primăria Surduc, în prezent fiind condusă de primarul Maria Onicaş, s-a constituit parte civilă în dosar pentru suma de 4.750 de lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului local de către inculpatul Ionel Chira prin neîncasarea taxei de închiriere a căminului cultural. De asemenea, primăria Surduc solicită repunerea celor 28 de ari de teren întăbulat abuziv şi vândut soţilor Căşuneanu în patrimoniul primăriei.
“În situaţia în care se va dispune reintrarea terenului în patrimoniul primăriei Surduc, este necesară introducerea în proces ca părţi civile a soţilor Căşuneanu Costel şi Paulina, în vederea recuperării de la inculpaţi a celor 28.000 de lei plătiţi pe teren”, a afirmat Bologa.
Potrivit acestuia, dacă soţii Căşuneanu nu vor solicita restituirea banilor, instanţa va trebui să dispună confiscarea lor, pentru ca inculpaţii să nu rămână cu un folos în urma săvârşirii faptelor.
Restituirea celor 28 de ari de teren către primărie ar putea cauza prejudicii reprezentanţilor SC Pa&Co International SRL Oituz, întrucât aceştia din urmă au amplasat pe terenul respectiv baza de producţie pentru asfaltarea drumului Zalău-Răstoci.

Riscă până la 15 ani de închisoare

În dosarul de corupţie au mai apărut trei învinuiţi, respectiv Seghedi Radu, un expert topograf şi un funcţionar din cadrul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sălaj. În cazul acestora s-a dispus neînceperea urmăririi penale, fiind aplicate amenzi administrative, în valoarea de 1.000 de lei pentru fiecare.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, inculpaţii Ionel Danil Chira şi Robert Grigorescu ar putea ajunge în spatele gratiilor. Pedeapsa pentru infracţiunile săvârşite de cei doi este închisoarea între 3 şi 15 ani.
Dosarul în care fostul primar din Surduc este acuzat de fapte de corupţie a fost înregistrat, în data de 7 ianuarie 2013, la Judecătoria Jibou. Primul termen de judecată în acest caz a fost stabilit pentru a doua jumătate a lunii februarie.

Comentarii

comments

22 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. un prieten 16 ianuarie 2013 at 11:53 - Reply

    Unde sunt faptele de coruptie stimabila jurnalista.pune mana pe carte si invata care sunt infractiunile de coruptie .(Bibilografie ; codul penal silegea 87)

  2. G 16 ianuarie 2013 at 13:42 - Reply

    Sunteti total pe langa. Nici o treaba cu stirile. Cum sa vanda expertul topograf un teren care nu-i apartine. Lasati-va de stiri si procurorul care a zis asa, n-are nici o treaba.

  3. Mihaela Oprea 16 ianuarie 2013 at 16:23 - Reply

    Abuzul in serviciu contra intereselor publice este fapta asociata faptelor de coruptie… cum spune legea…

  4. Anonim 16 ianuarie 2013 at 20:51 - Reply

    oprea, esti varza, ai scris ce ti.o divtat procurorul si nici asa nu esti in stare sa scrii corect

  5. Romi 17 ianuarie 2013 at 02:31 - Reply

    La multi ani tuturor internautilor!

  6. Leon 17 ianuarie 2013 at 09:27 - Reply

    Chira merita un …dus rece , poate se trezeste dupa cate a facut!

  7. Bitzi 17 ianuarie 2013 at 14:45 - Reply

    Nu mai postati voi cei inculpati pe aici ca oricum ati incurcat-o. fie-va celula aproape!

  8. Anonim 17 ianuarie 2013 at 16:30 - Reply

    urmeaza barou de la bocsa?

  9. Gigi 18 ianuarie 2013 at 09:42 - Reply

    Barou se descurca! Dar si fostul primar! Nu li se va intampla nimic,Acum tam-tam si fumigene pentru prosti!!! ATAT!

  10. Anonim 18 ianuarie 2013 at 15:48 - Reply

    aroganta ,il caracterizeaza pe fostul primar, verificati cum a intrat in posesia bufetului si cooperativei de consum tihau. acestea au fost construite de care locuitori satului

    • xxxx 19 ianuarie 2013 at 01:20 - Reply

      pt dezbracinatu Anonim ianuarie 18, 2013 at 3:48 pm
      daca ai avea putin intelect si minte nu ai scrie in necunostinta de cauza, intradevar fosta cladire a apartinut cooperatie si totodata a fost construita de locuitorii satului, la fel si CAMINUL CULTURAL insa in vremea comunistilor, (((pt ca si in prezent tot minte dintraceea AI))), aceste caldiri au fost nationalizata si au intrat in patrimoniul statului.
      cooperatia surduc a scos COOPERATIVA TIHAU la licitatie, o licitatie care a fost una foarte transparenta, care a fost anuntata la acea vreme in presa, aici includem toate ziarele care existau in judetul salaj si la nivel national ((( sa pricepi si tu ce este presa))).
      pentru tine natafletule, consulta DEX-ul limbii romane sa vezi ce ii o licitatie si daca tot te pricepi atat de bine la a da sfaturi mai cauta pe http://WWW.GOOGLE.RO cum se organizeaza asa ceva si exclude din grila ta TV programele OTV, ETNO sau TARAF, poate ca telecomanda ta are doar trei butoane asa ca iti inteleg mediocritatea.
      ce ar fi sa nu mai vorbim in necunostinta de cauza? insa ce sa facem asta ii o caracteristica a poporului roman, sa purtam de grija celor din jur si sa nu ne uitam in ograda noastra,

  11. Krokodil 18 ianuarie 2013 at 19:38 - Reply
  12. Krokodil 18 ianuarie 2013 at 19:40 - Reply

    http://www.graiulsalajului.ro/index.php?cmd=articol&idart=11198

    In cinci ani cat in cinsprezece…
    Drumuri si apa…..
    Intoarcerea la obarsie……
    Invitatie in loc de prolog…..

    • xxxx 19 ianuarie 2013 at 01:34 - Reply

      ne bucuram ca asa rau cum o fost a reusit sa asfalteze in intrgime portiunea de drum dintre surduc si solona. macar din cate obiective o avut unul a fost indeplinit, sa speram ca noua administratie va reusi macar inca doua din obiectivele ramase neindeplinite de el sa le realizeze.
      adica un HELIPORT in satul TESTIOARA si un combinat siderurgic in TURBUTA, pt ca proiectele propuse de noul edil ((( apa si canal))) sunt implementate si totodata functionale.

  13. x 21 ianuarie 2013 at 09:32 - Reply

    ce drum?? pt detalii cereti procesul verbal de la sedinta consiliului local sa vedeti acolo ce scandal a fost pt drumul de la solona. consilierii au vrut sa faca drumul de la solona si domnul primar nu! meritele pt acest drum sunt exclusiv ale consilierilor! ei au propus realizarea lui si au votat banii necesari!! studiati legea, fratilor! cei care voteaza fiecare ban din bugetul local si destinatia lui sunt consilierii locali! primarul doar aplica ce hotaraste consiliul local! … eventual face propuneri, dar, sa fim seriosi, chira nu stie ce sunt astea!

  14. Anonim 24 aprilie 2013 at 16:33 - Reply

    da

  15. Anonim 2 mai 2013 at 16:36 - Reply

    daca stiti si alte fapte facute de daniel chira si grigorescu robert adaguati aici un comentari

  16. nu conteaza 8 mai 2013 at 15:14 - Reply

    in comuna nu s-a facut aproape nimic s-a distrus tot
    nu au fost in stare sa aduca pe cineva sa faca ceva aici sa-i asigure toate facilitatile . consilieri ia uitati-va la ei cit de docili sint sint acum sint cu unii ,miine cu altii .sosotesc mai rau ca batrinele .daca nu sinteti in stare sa faceti ceva pentru comuna plecati acasa nimeni nu va obliga sa mincati banii degeaba .

  17. ambrosie 8 mai 2013 at 18:22 - Reply

    grigorescu amai facut un abuz in tihau dupa cum a spus si dna porumb viorica ia furat ia trecut un pamintl lui sina marian in mod abuziv a itocmit documentele cadastrale cu avize cu tot si la intabulat probabil tot motivat de bani a facut treaba asta ca si in cazul precedent marian asta a mai fost cercetat cu frateso pt evaziune si deturnari de fonduri pt fifrma din fundul curti alo dna alo procuratura

  18. Anonim 24 mai 2013 at 12:53 - Reply

    din cele afirmate de dumneavoastra ati uitat sa mentionati ca sa facut in cardasie cu chira daniel

  19. Anonim 10 februarie 2014 at 16:45 - Reply

    anonim
    au furat ca in codru dar trebuie sa dea socoteala infata lui dumnezeu caci grigorescu este un hot celalalt este un hot mai mic rusine lor

  20. Anonim 10 februarie 2014 at 16:53 - Reply

    pentru hotul ala mai mic cind ai furat cu mircea fostu vice toate padurile a fost bine dar acuma dati socoteala escrocilor sa va bage pina in fundu puscariei parca toata lumea a fost a voastra acuma vi sa infundat amai ramas tilharul celalalt o sa ii vina rindul si lui

Lasa un Raspuns »