Expertul contabil Ludovica Breban, noul președinte ALDE Zalău

Reprezentanții Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE) Sălaj au susținut, marți, la sediul din Zalău, o conferință de presă la care au participat Valeriu Crișan, președintele ALDE Sălaj, Ludovica Breban, noul președinte interimar al organizației ALDE Zalău și Ioan Mocan, vicepreședinte ALDE Sălaj. În cadrul evenimentului, Valeriu Crișan, președintele ALDE Sălaj, a precizat faptul că, încă de la preluarea Organizației Județene ALDE, s-a urmărit consolidarea organizației prin constituirea de noi structuri locale în comunele în care încă nu erau organizații.

,,Acum, în prag de alegeri, pot să vă spun ca am acoperit aproape întreg județul și în proporție de 80 la sută avem constituite organizații locale. Un punct important sau poate cel mai important în cadrul Organizației Județene este Organizația Municipiului Zalău. În acest sens am adus în echipa noastră un lider, un adevărat profesionist în persoana doamnei Ludovica Breban, care va prelua Organizația Zalău și împreună cu care vom trece mai întâi testul alegerilor europarlamentare, apoi prezidențiale și cel mai important, alegerile locale”, a spus, în cadrul conferinței, Valeriu Crișan.

Doctor în economie, expert contabil și director executive CECCAR Sălaj, expert evaluator, consultant fiscal, membru în corpul evaluatorilor din România, Ludovica Breban va fi noul președinte interimar ALDE Zalău, urmând ca numirea pe funcție să fie făcută, urmând pașii procedurali, în zilele următoare.

“De-a lungul carierei mele am avut și funcții de conducere dar am lucrat și în cadrul aparatelor executive, am lucrat în diferite instituții publice, și în mediul privat, în regii autonome astfel încât cred că experiența mea de peste 30 de ani, în domeniul financiar mă face să cred că pot să încerc să abordez și mediul politic, alegerea mea fiind ALDE. Aș vrea să îi încurajez în acest fel pe toți cei ce activează în profesii liberale, fiind convinsă că politica adevărată nu se face pe mediile de socializare online ci activând, la propriu, concret, printr-o activitate în cadrul unui partid politic. Sunt convinsă că voi primi ajutorul noilor mei colegi, al președintelui ALDE Sălaj și voi încerca să fac, împreună cu zălăuanii, tot ce îmi stă în putință pentru a reuși să evoluăm împreună și să creăm lucruri de calitate”, a spus Ludovica Breban, noul președinte ALDE Zalău, în cadrul conferinței de presă de la sediul partidului.

Ținuta morală, notorietatea, dar și experiența vastă, de peste trei decenii, i-au determinat pe cei de la ALDE Sălaj să depună eforturi pentru a o convinge pe Ludovica Breban să devină membru ALDE și, mai mult decât atât, să accepte funcția de președinte pentru organizația municipală. Intrarea unuia dintre cei mai cunoscuți experți contabili din regiunea de Nord –Vest a țării în ALDE vine după o altă încercare din trecut, a vicepreședintelui ALDE, de a o convinge pe Ludovica Breban să accepte calitatea de membru dar și aceea de președinte al organizației Zalău.

În cadrul conferinței de presă, Valeriu Crișan  a făcut referire și la modificările aduse  Ordonanaței de Urgență 114/2018: ,, Ministerul Energiei a adus patru modificări OUG 114/2018 toate având scopul protejării consumatorilor casnici de energie electrică și gaze din România. Prima modificare îi vizează pe consumatorii casnici de gaze naturale, prin faptul că producătorii de gaze naturale vor avea obligația să vândă cu prețul de 68 lei / Mwh cantitățile de gaze naturale rezultate din activitatea de producție internă către furnizori și clienți finali eligibili. Aceasta măsura va permite menținerea acestui preț, fără riscurile unor creșteri viitoare incontrolabile, populația având astfel o predicitibilitate în raport cu facturile la gazele naturale în perioada 1 aprilie 2019 – 28 februarie 2022.

A doua măsura prevede reducerea de la nivelul de 2 % la nivelul inițial de 0,2%, a contribuției din cifra de afaceri pe care o vor plăti producătorii de energie electrică pe bază de cărbune. Acest lucru va reduce presiunea exercitată asupra acestor producători de valoare ridicată a certificatelor de CO2.

A treia modificarea vizează stabilirea la nivelul de 6,9% a ratei de rentabilitate a capitalului investit (RRE) pentru distribuitorii de energie electrică și gaze naturale. Acest  lucru crează premisele unor investiții mari în rețelele de electricitate și gaze naturale.

A patra modificare reprezintă o corecție adusă legislației care prevede extinderea rețelei de distribuție a gazelor naturale la nivelul întregii țări, în sensul ca autoritățile publice locale vor putea acum sa acceseze și fonduri publice pentru astfel de investiții. Astfel, tot mai multe localități vor putea beneficia de acest serviciu public. Noi nu ne dorim să afectăm nici competivitatea și nici planul de investiții al firmelor din energie, sistem bancar, asigurări sau telecomunicații asa ca în ultimul timp ALDE a avut mai multe întâlniri cu toți actorii importanți ca să găsim soluția de mijloc.

Ne dorim ca în România sa avem un sector energetic performant, competitiv, tocmai de aceea considerăm că nu pot fi ignorate semnalele trase de reprezentanții din energie”, a concluzionat Valeriu Crișan în expunerea sa.

 

 

 

12 Thoughts to “Expertul contabil Ludovica Breban, noul președinte ALDE Zalău”

  1. Anonim

    ce pot spune despre acest partid, in cunostinta de cauza,este ca sef la organizatia din harghita este salajeanul claudiu sere, consilier la ceva ministru……cine il cunoaste stie de ce vorbesc.

    1. Anonim

      Mai omule sa stii ca ai dreptate! Acum am verificat si eu! In cazul asta trebuie musai iesit la vot….haznaua de la guvernare a devenit prea puturoasa, prea populata cu tot felul de seminalfabeti!

  2. Anonim

    Nu-i de înțeles de ce PSD are atîtea filiale: ALDE (repetentul Tăriceanu), PNTCD (licheaua Terheș), PPU (agramata Grapini) și altele. Dacă se iubesc, de ce nu se iau cu acte?

  3. Anonim

    Lele Lodovica de cunosteai meserie stăteai liniștită pe curu-ți, așa te-ai băgat în căcat și o să te mănânce porcii

  4. Anonim

    Aceiasi comentatori, cine o cunoaste pe Ludovica poate vorbi de ea numai de bine. Un castig pentru ALDE. Felicitari !

  5. Anonim

    Mult succes, stimata doamna. Nu sunt fan ALDE insa cred ca cel mai important lucru este ca in politica salajeana sa intre si oameni valorosi, cu tinuta si care nu au facut scolile pe la Goldis. Va felicit si va doresc sa reusiti in toate proiectele, chiar daca ele vin dintr o parte politica ce nu imi este simpatica, important este sa fie un castig pentru comunitate.

  6. Anonim

    Oare de ce ar vota fostii cap-isti ca, psd le taie pensiile cu noua lege ? De ce ar vota cu astia milioane de pensioari ca, lor nu li s-a recalculat pensia ?

  7. Cristina

    O prezenta necesara in politica! Bun simt, profesionalism, seriozitate. Ne am saturat de analfabeti si tarabagii! Felicitari pentru curaj!

  8. Anonim

    Felicitari pentru D-na Breban , un castig pentru noi toti

  9. 00ZZ

    Poate d na este o profesionista dar ce cauta
    langa amatorii de langa ea.

  10. Anonim

    Pentru unii politica e singura cale de a nu mai fi o nulitate… indiferent langa cine te lipesti si din ce directie… nu-i asa Valer? Cat despre doamna,, nu stiu ce mari aspiratii o fi avand, dar sa nu uite vorba aia cu porcii si laturile.

  11. Anonim

    Draga 10,59 D-na Breban nu avea nevoie de afirmare este cunoscuta si respectata prin munca sa , cat despre comparatia celorlalti doi domni daca i-ati cunoaste cu adevarat ati fi stiut ca fiecare dintre ei a demonstrat cate ceva in viata asa ca este jenant comentariul dvs.

Leave a Comment