Deputatul Iuliu Nosa nu suportă ideea de revizuire a Constituţiei

Magazin Salajean 6 iunie 2011 0

Deputatul Iuliu Nosa nu suportă ideea de revizuire a Constituţiei

Preşedintele Traian Băsescu are dreptul să propună revizuirea Constituţiei, însă la propunerea Guvernului, a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, prim-vicepreşedintele PSD Sălaj, deputatul Iuliu Nosa. Acesta a adăugat că, în octombrie 2009, a avut loc referendumul naţional cu privire la reducerea numărului de parlamentari şi trecerea la un parlament unicameral, însă, după aproape doi ani, nici preşedintele României, nici Guvernul, nu a propus un consens pe această temă. Mai rău, în tot acest timp, am aflat că părerile preşedintelui şi ale Guvernului nici măcar nu coincid, a spus liderul PSD Sălaj.

Referindu-se la Proiectul de revizuire a Constituţiei, iniţiat de şeful statului, Iuliu Nosa este de părere că lui Traian Băsescu îi este frică de o nouă suspendare de către Parlament. Este clar că preşedintele îşi pregăteşte un înlocuitor la Cotroceni, care să fie un proaspăt Băsescu. Sunt convins că nu ne dorim acest lucru, sub nicio formă, a mai spus social-democratul.

Proiectul de revizuire a Constituţiei, iniţiat de preşedintele Traian Băsescu, prevede ca deficitul bugetului de stat nu poate să fie mai mare de 3 la sută din PIB, iar datoria publică nu poate depăşi 60 la sută din PIB. Proiectul de revizuire abrogă şi prevederea potrivit căreia numai Parlamentul şi preşedintele pot cere urmărirea penală a membrilor Guvernului, urmând ca răspunderea penală a miniştrilor să fie stabilită prin lege organică. Totodată, se elimină din Constituţie prezumţia caracterului licit al averii. Mai mult, Proiectul de revizuire a Constituţiei prevede că preşedintele poate dizolva Parlamentul dacă sunt respinse două Guverne, dar şi o singură Cameră legislativă, cel mult 300 de parlamentari.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »