Cozmin Gusa, presedinte PIN: Basescu s-a lasat umilit la noi acasa

Magazin Salajean 2 noiembrie 2007 0

Cozmin Gusa, presedinte PIN: Basescu s-a lasat umilit la noi acasa

Prezent la Zalau, ieri, Cozmin Gusa, presedintele PIN, a declarat intr-o conferinta de presa , ca in intalnirea pe care a avut-o cu Viktor Iuscenko, presedintele Ucrainei, Traian Basescu s-a lasat umilit, fapt ce il arata ca pe un om disperat. Mai mult, Gusa a fost de parere ca mutarea gresita a lui Traian Basescu lasa Romania descoperita in planul politicii internationale. Referitor la intalnirea pe care a avut-o Basescu cu Iuscenko, presedintele Ucrainei, sunt intr-un total dezacord. Faptul ca Basescu s-a lasat umilit la noi acasa il arata ca pe un om disperat, in conditiile in care grupul lui protector de la Washington, in frunte cu Bush, sta sa cada. Este o mutare gresita a lui Basescu, care lasa Romania descoperita in planul politicii internationale, a spus Cozmin Gusa.

Potrivit acestuia, Bush si cei din grupul lui il vor trece in amintire pe Traian Basescu din 2008. Gusa a mai spus ca, in prezent, conducerea Romaniei este total dependenta de grupul lui Bush, dar ca ar fi bine sa se renunte cat de curand la aceasta axa Londra – Washington pe care s-a inscris Romania. Axa de care are tara nevoie este Moscova – Bruxelles – Washington, a spus Gusa.

Caracterizare potrivita

Gusa s-a aratat de acord cu caracterizarea pe care Basescu i-a facut-o lui Tudor Chiuariu, ministrul Justitiei. Sunt de acord ca Chiuariu este asa cum l-a caracterizat Basescu, adica un mafiot tanar si obraznic. Ce evita sa spuna Traian Basescu, insa, e cat de mare este grupul de mafioti de la Iasi, grup din care Chiuriu face parte, a spus Cozmin Gusa. Potrivit acestuia, urmatorul ministru care va avea probleme in viitorul apropiat este cel al Transporturilor. Ludovic Orban va avea mari probleme in viitorul apropiat, iar cauza va fi dosarul devalizarii Postei Romane de catre baietii de la PNL si UDMR. Sunt ministri despre care noi am mai spus ca vor avea probleme, iar lucrurile se confirma acum, a spus Gusa.

500.000 de voturi la europarlamentare

Pentru europarlamentare, PIN spera la 500.000 de voturi. Cozmin Gusa a declarat ca alegerile nu se vor bucura, totusi, de o prezenta mare la voturi, dat fiind ca lumea nu intelege ce voteaza pe 25 noiembrie. Sperantele noastre sunt sa mobilizam oamenii astfel incat sa obtinem 500.000 de voturi la europarlamentare. Totusi, nu va fi o prezenta mare, din cauza ca lumea nu intelege ce voteaza pe 25 noiembrie. In Salaj, ne asteptam la o prezenta la vot peste media pe tara, dar nu pot da un procent in acest sens. Cele 500.000 de voturi la care ne gandim reprezinta rezultatul unor bareme ce se vor realiza in functie de prezenta la vot, a spus Cozmin Gusa.

Potrivit acestuia, PIN va fi avantajat de o prezenta mica la vot. Suntem un partid care are o imagine neuzata si necorupta, iar acest lucru e un avantaj. Un alt avantaj este Lavinia Sandru, iar altul – faptul ca suntem singurul partid care am avut un concurs riguros de desemnare a candidatilor, a spus Gusa.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »