Coţa a demisionat

magazinsalajean 26 iulie 2012 10
Coţa a demisionat

Chiar dacă divergenţele apărute la nivelul conducerii Primăriei Zalău ar putea da naştere unor probabilităţi, mai mult sau mai puţin matematice, de genul unei demisii a viceprimarului Daniela Coţa dintr-o anumită funcţie, fie ea politică sau administrativă, se pare că, deocamdată, nimeni nu ia în calcul un astfel de act. Cel puţin aşa ne-a mărturisit, ieri, preşedinta PSD Sălaj. Puţini ştiu însă că soţul acesteia, Vasile Coţa, a fost până de curând membru al PNL Sălaj, neimplicat însă în vreun for de conducere al partidului.
Cum relaţia dintre viceprimarul pesedist Daniela Coţa şi primarul liberal Radu Căpîlnaşiu s-a răcit în ultima perioadă, gestul lui Vasile Coţa de a demisiona din PNL Sălaj – cu atât mai mult cu cât nu era implicat în forurile decizionale ale partidului – era unul uşor de anticipat. “Am demisionat pentru că, oricum, nu eram un membru activ al PNL”, ne-a declarat fostul liberal, fără a intra în alte amănunte.
Nici preşedintele PNL Sălaj, Radu Căpîlnaşiu, nu a fost prea generos în a face declaraţii pe marginea demisiei lui Vasile Coţa, liderul liberal rezumându-se la a afirma că “problemele şi le cunoaşte fiecare, aşa că nu este cazul să comentăm prea mult despre subiect”. În atari condiţii, cu toate că avem convingerea că nimeni nu are ceva de câştigat dintr-o astfel de stare conflictuală, nu ne mai rămâne decât să asistăm neputincioşi la un război pseudo mediatic, ce-i are în prim plan pe doi membri importanţi ai USL Sălaj.

Olivian Vădan

Comentarii

comments

10 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. teo 26 iulie 2012 at 07:58 - Reply

    Fii mai precis in titlu…Initial am crezut ca s-a intamplat ceva bun, adica ca a demisionat Cotoaia. Sotu-sau e putin important oricum…nu ca e ar face mai multe parale.

  2. Anonim 26 iulie 2012 at 08:22 - Reply

    Un titlu de articol, care deruteaza cititorii……

  3. ana 26 iulie 2012 at 08:32 - Reply

    in sfarsit ia traso cineva si la capalnasiu

  4. eu 26 iulie 2012 at 08:40 - Reply

    no bine ana…ce are una cu alta

  5. Anonim 26 iulie 2012 at 10:19 - Reply

    Ce dracu va apuca pe toată presa de le luați apărarea la Cotoi pe toți va plătește , Vadan îți vinzi iar nanasul ?

  6. Anonim 26 iulie 2012 at 11:57 - Reply

    cine ma cota aia e penibila si ca vicerimarita si ca manager….
    mai are multe lipsuri pe care nu le poate acoperi

  7. Anonim 26 iulie 2012 at 13:19 - Reply

    Ce tare! Un fost lacatus si-a dat demisia dintr-un partid! De maine se schimba ceasul…

  8. nicu 26 iulie 2012 at 14:19 - Reply

    DACA COTA ESTE MEMBRU MARCANT USL ,ATUNCI NE DUCEM DRACULUI TOTI.

  9. xx 26 iulie 2012 at 15:02 - Reply

    NUMAI EL ?

    • Anonim 27 iulie 2012 at 13:25 - Reply

      like!

Lasa un Raspuns »