Comunicat

magazinsalajean 4 iulie 2012 0
Comunicat

Iata ca dupa nici doua luni de la preluarea puterii, Alianta Socialista, prin autointitulatul “cel mai cinstit guvern de dupa 1990”, reuseste fara eforturi prea mari sa-si dea deplina masura a incompetentei, a demagogiei, a lipsei de onestitate si de solutii in administrarea situatiei economice, sociale si politice.

Trecand peste impasul desemnarii ministrilor, in conditiile in care multi dintre acestia au avut grave probleme de integritate si incompatibilitate (cazurile Mang, Alistar, Corina Dumitrescu, Mircea Diaconu fiind deja notorii), ne-am fi asteptat ca actualul guvern sa inceapa aplicarea unor masuri economice promise cat timp erau in opozitie. Neluand nicio astfel de masura timp de doua luni, actualul guvern isi mascheaza incompetenta si lipsa de solutii declansand un atac fara precedent asupra institutiilor statului.

USL si guvernul Ponta au declansat jihadul impotriva statului de drept: sacrifica pentru interesele sale politice functionarea oricarei institutii (Inspectoratul de Stat in Constructii), lanseaza o ofensiva nemaintalnita impotriva libertatii de exprimare prin presa sau prin cultura (Institutul Cultural Roman, Televiziunea Romana), vandalizeaza orice urma de democratie, ignorand activitatea unor institutii definitorii pentru asigurarea echilibrului puterilor in stat (Curtea Constitutionala, Avocatul Poporului), intervine brutal incercand sa impiedice executarea pedepsei in cazul Nastase (prin Ministerul de Interne), desfiinteaza sau inlocuiesc institutiile care nu lucreaza in interesul USL (comisia de analiza a plagiatelor CNATDCU). Insumate, aceste actiuni compun o veritabila lovitura de stat.

Dar, de departe, domeniile unde actualul guvern da cele mai mari rateuri sunt Educatia si Invatamantul. Dupa experimentele ratate numite Corina Dumitrescu si Mang, a fost randul ministrului Liviu Pop sa-si dea masura incompetentei. Au fost cel putin penibile incercarile de a ascunde dovezile concrete, indubitabile, flagrante ale plagiatului premierului Ponta (desi desfasurarea examenelor de bacalaureat si de evaluare necesitau intreaga atentie).

Iata insa ca aceste “dezacorduri” (atat de familiare ministrului Pop) se transmit si in teritoriu. In plina desfasurare a examenelor de bacalaureat, dl. ministru a considerat potrivit sa inlocuiasca toata conducerea Inspectoratului Scolar Salaj (inspector general Ioan Abrudan, inspector general adjunct Stefan Szabo, acesta din urma avand si competente directe in organizarea bacalaureatului, fiind seful comisiei insarcinate in acest sens). Cu cine? Cu sotia senatorului Gheorghe Pop, care, in primele minute ale mandatului, declara ca urmareste sa reprezinte interesele cadrelor didactice, confundand functia de inspector general adjunct cu cea de lider sindical. Nimic despre interesele elevilor, ale parintilor, ale cetatenilor in general. Iata insa ca la USL “competenta” se gaseste stocata exclusiv in sanul propriilor familii.

Nesocotind interesele miilor de parinti si elevi care au trecut si trec in aceasta perioada prin emotiile examenelor de evaluare si de bacalaureat, famiglia USL bulverseaza organizarea Inspectoratului Judetean Salaj afectand buna desfasurare a acestor examene. Pentru ca degringolada sa fie desavarsita, dl. Szabo Stefan a fost reinstalat pe functia detinuta si insarcinat sa coordoneze in continuare examenele de bacalaureat, probabil deoarece competenta doamna Pop si-a dat seama ca o depaseste un astfel de efort administrativ.

Atentionam USL ca lupta politica se poarta intre adversarii politici, nu impotriva institutiilor si nici impotriva intereselor cetatenilor. Solicitam incetarea ingerintelor in functionarea institutiilor administrative de la nivel local si central si asteptam, totusi, acele masuri economice pe care actualii guvernanti pareau ca le au in vedere cand erau in opozitie.

(P)

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »