Cine cui fura caciula?

Magazin Salajean 19 noiembrie 2007 0

Cine cui fura caciula?Este din ce in ce mai evident faptul ca dezbaterile asupra sistemului mixt versus sistemul majoritar pur de vot nu mai seamana a dezbatere rationala. Fiecare parte tinde sa spuna ca cel promovat de tabara proprie e perfect, in timp ce vecinul emana ineptii. Marturisesc ca nu mi-a fost deloc usor sa inteleg ce vrea sa propuna sistemul de vot propus prin referendum de presedintele Traian Basescu si ce vrea, de altfel, Guvernul Tariceanu, care si-a asumat raspunderea asupra unui sistem de vot elaborat de Pro Democratia. Daca tii cu Basescu, tinzi sa fii fan al sistemului majoritar. Daca nu iti place Basescu, vrei mentinerea sistemului actual sau adoptarea celui propus de Guvern. Astfel, am ajuns la concluzia ca ceea ce se intampla nu este de bun augur. In primul rand, trebuie sa calmam spiritele, mai precis modalitatile in care au loc diversele dezbateri pe aceasta tema, altfel ne vom trezi cu cine stie ce ineptie de vot uninominal. In acest context, ar coexista doua intrebari esentiale. Prima dintre ele, si cea mai interesanta pentru noi, ar fi: care dintre cele doua propuneri este mai buna pentru Romania? Raspunsul este, totusi, unul deja cunoscut, si anume ca nu exista un sistem mai bun, in sine. Ambele variante au avantajele si dezavantajele lor.

Cel majoritar, in doua tururi (sustinut de Traian Basescu), duce la majoritati solide si avantajeaza mai clar partidele mari, in speta PD si PSD. Bag seama ca acesta este si motivul pentru care insista presedintele asupra sa. Sistemul mixt, propus de Pro Democratia si adoptat ulterior de Guvern, nu duce la majoritati clare, ca si sistemul pe care il avem acum. Totusi, asa cum citeam pe un site de specialitate, cel mai bun exemplu este chiar situatia din Germania, unde s-a ajuns la o mare coalitie guvernamentala pentru ca nici unul dintre partidele mari nu a putut forma guvernul. Aceasta este o posibila slabiciune a propunerii Pro Democratia. Acest sistem de vot uninominal poate prelungi instabilitatea politica. Spre deosebire de Germania, insa, Romania nu are potential in ceea ce priveste compromisul in domeniul politicilor guvernamentale. Din acest punct de vedere, sistemul propus de Basescu are un plus, si anume faptul ca partidele mari vor putea obtine o majoritate destul de clara in Parlament. Insa, acest avantaj poate fi contracarat printr-un deficit major, care poate fi dat de excluderea partidelor mici si pericolul crearii unui spectru politic artificial. Iar daca nu am invatat nimic din trecut, electoratul roman trebuie sa inteleaga, in cele din urma, ca nu aleaga trebuie sa alegem un sistem electoral in functie de situatia politica de moment. Pentru a argumenta acest lucru, este obligatoriu sa ne intoarcem cu cativa ani in timp, mai precis in anii premergatori alegerilor din 2004, cand PSD era instalat confortabil la putere, avea procente ametitoare in toate sondajele, insa alternativa la partidul stat era mai mult decat sinistra, si anume PRM. Partidul lui Vadim, la acea vreme, era urmatoarea formatiune politica dupa PSD in Parlament, dar si in sondajele de opinie. In cazul in care, atunci, am fi avut sistemul propus azi de Traian Basescu, si ar fi avut loc alegeri inainte de crearea Aliantei D.A., am fi ajuns ca Parlamentul din aceste zile sa cuprinda doar trei formatiuni politice: PSD, PRM si UDMR. Cine si-ar fi dorit asta?

In general, un sistem majoritar e o idee buna, insa doar in contextul in care partidele sunt stabile pe termen lung. Dar, raportandu-ne la ceea ce se intampla in Romania, unde azi esti pe val, iar maine s-ar putea sa te trezesti sub pragul electoral de 5 la suta, te poti trezi cu surprize destul de mari. In concluzie, cu toate ca are avantaje clare pe termen scurt, sistemul propus de Traian Basescu poate presupune riscuri extreme, in cazul in care se schimba configuratia politica de moment. Cu toate acestea, iata ca vine si cea de a doua intrebare: vom alege posibilitatea de a forma mai usor guverne, ori este bine sa ne gandim la un impact pe termen lung, care ar duce la o anumita stabilitate a sistemului politic? Oricum, trebuie sa o repet, nu exista un sistem ideal. Ca sa fim cinstiti, trebuie sa recunoastem avantajele si dezavantajele din ceea ce ni se propune, indiferent de sistemul preferat de noi. Pentru ca, a minti populatia in legatura cu toate aceste chestiuni, ar insemna sa ne furam singuri caciula.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »