Am intalnit si pedelisti fericiti

Magazin Salajean 25 noiembrie 2009 0

Am intalnit si pedelisti fericitiSunt extrem de bucuros sa pot spune ca, dupa 20 de ani, si Salajul este potcocaliu pe harta Romaniei. Pentru acest lucru, tin sa multumesc salajenilor, in special celor care s-au prezentat la vot, dar si structurilor noastre din teritoriu, care si-au facut datoria, a declarat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, presedintele PDL Salaj, Lucian Bode. Acesta a adaugat ca procentul bun obtinut de Traian Basescu in primul tur de scrutin al alegerilor prezidentiale este o dovada ca presedintele Romaniei este foarte iubit, astfel incat acesta are legitimitatea necesara pentru a castiga un nou mandat la Cotroceni.

Cat depre rezultatul referendumului, in Salaj, Lucian Bode sustine ca este unul care il bucura la fel de mult ca cel de la prezidentiale. Am convingerea ca acest rezultat va duce la reformarea clasei politice, dar si la reducerea costurilor statului. Cu satisfactie, am constatat ca, si in Salaj, in ciuda recomandarilor bolsevice ale lui Ion Iliescu, o mare parte din electoratul PSD a votat pentru referendum, a mai spus liderul PDL Salaj.

PSD a mai fost amintit in declaratiile lui Lucian Bode, social-democratii salajeni fiind acuzati de liderul democrat-liberal ca au pus umarul la fraudarea alegerilor: La acuzatiile facute de PSD, cum ca noi am fi fraudat primul tur al alegerilor prezidentiale in Salaj, consider ca liderii acestui partid aduc in discutie acest subiect tocmai pentru a evita adevarul pe care il stim cu totii. PSD Salaj a pierdut alegerile, si asta ii doare pe reprezentantii acstei organizatii cel mai mult, este de parere Lucian Bode. Liderul PDL Salaj a mai afirmat ca, in realitate, PSD Salaj a utilizat, si duminica trecuta, metodele folosite in vechiul regim: Ii rog pe cei de la PSD sa analizeze situatia privind votul cu urna mobila. Din circa 1.000 de voturi cu urna mobila, aproximativ 95 la suta au fost cele ale votantilor PSD si UDMR.

Referindu-se la abordarea politica pe care o va aplica PDL Salaj pentru cel de-al doilea tur de scrutin, Lucian Bode nu crede ca electoratul va asculta sfatul politicienilor. Oamenii sunt satui sa fie manipulati. Ei sunt singurii care vor decide carui candidat ii va da votul. Oamenii nu pot fi negociati de partide, ci invers. Partidele si politicienii sunt cei ce se afla la mana oamenilor, a conchis presedintele PDL Salaj.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »