Zi festivă la Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu”

La Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” rodul muncii elevilor şi a cadrelor didactice s-a concretizat într-un număr mare de elevi ce vor reprezenta judeţul Sălaj la nivel naţional. Astfel, în cursul zilei de joi, 14 aprilie, într-un cadru festiv, au fost premiaţi 22 de elevi care vor face parte din loturile olimpice, la diferite discipline. Aceştia vor reprezenta judeţul Sălaj la nivel naţional. În acelaşi cadru festiv, au fost primiţi în aplauzele elevilor şcolii şi jucătorii echipei Volei Municipal Zalău, câştigătorii Cupei României, în urma disputei cu echipele „Arcada” Galaţi şi Explorări Baia Mare. Aceştia, la sfârşitul activităţii, au oferit o minge cu semnăturile tuturor membrilor echipei, iar clasa câştigătoare a fost desemnată în urma tragerii la sorţi. Cu această ocazie, directorul instituţiei de învăţământ, profesorul Ioan Abrudan, a mulţumit tuturor invitaţilor pentru onoarea de a fi prezenţi la eveniment şi a urat tuturor elevilor participanţi la olimpiadele şcolare, dar şi jucătorilor echipei de volei – în disputa ce urmează să o susţină cu echipa din Craiova, mult succes.

Leave a Comment