Vacanta de iarna a elevilor ar putea incepe in 14 decembrie

Magazin Salajean 23 noiembrie 2009 0

Vacanta de iarna a elevilor ar putea incepe in 14 decembrie

Saptamana trecuta, vineri, a avut loc o intalnire a liderilor de sindicat din invatamant din Zalau, privind concediul neplatit impus de Guvern. In urma discutiilor, s-au stabilit zilele libere ce vor fi efectuate de cadrele din educatie, atat in luna noiembrie, cat si in decembrie. Am decis sa ne luam patru zile libere la finele lunii noiembrie, iar alte trei in ultima luna din an. Vom avea o alta sedinta, luni, in care voi discuta cu colegii despre aceasta posibilitate, ne-a declarat, vineri, Eusebiu Lehene, liderul Sindicatului Liber din Invatamant (LSI) Salaj.

Tot vineri, la Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Salaj a fost primita o alta nota a Ministerului Educatiei Cercetarii si Inovarii (MECI), prin care s-a dispus o alta masura de efectuare a zilelor libere fara plata. Am primit astazi (n.r. vineri), la ora 13, o nota a MECI prin care s-a stabilit ca personalul din invatamant sa efectueze zilele libere dupa urmatorul program: in luna noiembrie, vor avea liber in data de 30, urmand sa efectueze restul concediului in intervalul 14-18 decembrie. Eu cred ca aceasta propunere va fi acceptata de sindicalisti, din moment ce nu le va afecta zilele de vacanta, care, potrivit calendarului pentru anul scolar in curs, incepe in 21 decembrie, a precizat Abrudan.

Cu toate acestea, sindicalistii nu si-au dat inca acordul pentru a urma masura ministerului. Referitor la calendarul stabilit de Ministerul Educatiei, acesta a fost facut, as putea spune, in graba. Daca ar fi vrut sa ia o decizie corecta si valida, trebuiau sa vina cu masuri mai din timp. Si nu ca cea de genul sa ne luam o zi libera in noiembrie, iar restul, pentru reducerea cheltuielilor cu 15,5 la suta, in decembrie, ne-a declarat, vineri, Eusebiu Lehene, liderul Sindicatului Liber din Invatamant (LSI) Salaj. Urmeaza sa vedem care va fi astazi decizia sindicalistilor din educatie. Vom reveni cu amanunte.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »