Uniformele scolare raman o optiune

Magazin Salajean 16 septembrie 2011 0

Uniformele scolare raman o optiune

Masura obligativitatii purtarii uniformei scolare in invatamantul primar si gimnazial, obiectul unei propuneri legislative aflate pe masa de lucru a senatorilor, a fost respinsa miercuri cu 91 de voturi pentru, sase voturi impotriva si patru abtineri. Proiectul de lege merge acum la Camera Deputatilor, care este for decizional.

Inspectorul scolar general al Inspectoratului Scolar Judetean Salaj, Ioan Abrudan, este de parere ca aceasta masura este una care trebuie luata treptat si doar cu aprobarea elevilor. Ar fi foarte greu in acest moment, dupa ce s-a renuntat 20 de ani la uniforma scolara, ca aceasta sa fie impusa general valabil. Chiar si asa, obligativitatea purtarii uniformelor scolare nu este o solutie. Singura sansa pentru a fi reintrodusa in sistem este ca decizia asupra vestimentatiei scolare sa apartina parintilor si elevilor si doar cu acordul acestora. Doar atunci uniforma scolara va fi purtata cu placere de elevi, cu atat mai mult cu cat ar putea fi accesorizata cu detalii care sa reprezinte clasa ori unitatea scolara in care invata, ne-a declarat Ioan Abrudan.

Conform propunerii legislative, uniformele urmau sa aiba un tipar unic, respectiv: sacou sau vesta, camasa cu maneca lunga sau scurta, pantalon sau fusta, cravata sau esarfa si un ecuson asupra caruia unitatile de invatamant puteau decide in privinta detaliilor de culoare si model. De asemenea, modelul de uniforma specific fiecarei unitati ar fi trebuit stabilit de consiliile de administratie impreuna cu consiliile consultative ale parintilor si elevilor. Achizitionarea uniformelor trebuia facuta de conducerea unitatilor de invatamant cu respectarea legislatiei privind contractele de achizitie publica, fondurile urmand sa fie asigurate, in cazul elevilor cu burse sociale, de catre Guvern. Urmeaza ca deputatii sa decida in privinta acestui proiect legislativ.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »