Elevii sălăjeni vor susţine simulări ale examenelor naţionale din 2013

Mihaela Oprea 10 ianuarie 2013 3
Elevii sălăjeni vor susţine simulări ale examenelor naţionale din 2013

Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj a făcut public calendarul simulărilor la nivel judeţean pentru probele scrise ale examenelor naţionale din acest an. Datele şi intervalul orar prevăzute pentru susţinerea acestor testări sunt afişate pe pagina de internet a instituţiei.
Astfel, elevii din şcolile gimnaziale şi liceele sălăjene vor da simulări ale probelor de bacalareat şi evaluare naţională în luna martie. În privinţa examenului de bacalaureat, simulările vor avea loc în toate unităţile de învăţământ liceal din judeţ, după următorul program: în data de 12 martie, între orele 9-12, este programată proba de limba şi literatura română, în timp ce proba de matematică va avea loc în data de 14 martie, tot în intervalul orar 9-12.
Elevii de gimnaziu vor începe simularea evaluării naţionale cu proba de limba şi literatura română, care va avea loc în data de 19 martie, între orele 9-11. Proba de matematică, ce durează tot două ore, în acelaşi interval ca şi proba anterioară, va fi susţinută de elevi în 21 martie.
Simulările sunt oganizate pentru ca dascălii să vadă care este nivelul de pregătire al elevilor şi să lucreze mai mult cu aceştia acolo unde este nevoie.
Prima sesiune a examenului de bacalaureat din acest an va avea loc perioada iunie-iulie, candidaţii putând să se înscrie în perioada 27-31 mai. Cursurile la clasele terminale de liceu se vor încheia în 31 mai. A doua sesiune a examenului de bacalaureat va avea loc în perioada august-septembrie, înscrierile fiind programate din 15 până în 19 iulie.
Elevii claselor a VIII-a vor încheia cursurile în 14 iunie, urmând ca în intervalul 17-19 iunie să se înscrie la evaluarea naţională. Candidaţii vor susţine probele scrise în 25 iunie la limba şi literatura română, în 26 iunie la limba şi literatura maternă, iar în 27 iunie la matematică.

Comentarii

comments

3 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Anonim 10 ianuarie 2013 at 12:18 - Reply

    domnilor profesori ,faceti ceva pt acest sistem este ffff gru si fff multa materie in fiecare ora de matematica se preda lectie noua si din pacate fara sa-ti foloseasca in viata

  2. Anonim 12 ianuarie 2013 at 13:09 - Reply

    asa este nu se face nimic dl profesori deschideti -va ochii un copil se trezeste la ora 7 daca nu face naveta si sta la scoala pana la 2 cel putin sunt 7 ore este ffffffmult puneti-va in locul lor

  3. Anonim 12 ianuarie 2013 at 13:10 - Reply

    materii grele fara niciun inteles

Lasa un Raspuns »