Toţi absolvenţii de gimnaziu au fost repartizaţi în licee

magazinsalajean 15 iulie 2012 0
Toţi absolvenţii de gimnaziu au fost repartizaţi în licee

Toţi cei aproximativ 2.100 de absolvenţi ai claselor a VIII-a din Sălaj, care au completat opţiuni, au fost repartizaţi în licee, fără prea mare stres şi bătaie de cap. Asta întrucât la nivel de judeţ, numărul locurilor disponibile în licee, colegii şi grupuri şcolare a fost cu 500 mai mare decât cel al absolvenţilor de gimnaziu.

Inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, Gheorghe Bancea, ne-a declarat că toţi absolvenţii claselor a VIII-a care au completat opţiuni au fost repartizaţi în licee, cinci dintre ei fiind repartizaţi cu media 10 la Colegiul Naţional „Silvania” din Zalău. „În Sălaj, cei aproximativ 2.100 de absolvenţi ai şcolilor gimnaziale sălăjene, care au susţinut evaluarea naţională, au avut la dispoziţie locuri suficiente pentru a fi admişi la unităţile liceale din judeţ. Asta datorită faptului că numărul absolvenţilor este mai mic faţă de cele 2.604 locuri disponibile în licee. Ca urmare, toţi absolvenţii cursurilor gimnaziale au fost repartizaţi la licee. Cinci dintre ei, care au avut media 10, au fost repartizaţi la Colegiul Naţional <> din Zalău”, a declarat Gheorghe Bancea.
La Colegiul sus amintit, care este cotată ca fiind printre cele mai bune unităţi de învăţământ liceal din judeţ, ultima media de admitere a fost 8,47 – specializarea Ştiinţele Naturii, în timp ce la Colegiul Naţional „Simion Bărnuţiu” Şimleu Silvaniei – altă unitate de învăţământ bine cotată – ultima medie de admitere a fost 8,26 – specializarea Economic. La nivel de Sălaj, cea mai mică medie de admitere a fost 3,36, la Liceul Tehnologic Nr.1 Sîg, specializarea Mecanică. De asemenea, cu medii mici s-a intrat şi la Liceul Tehnologic Nr.1 Nuşfalău (3, 51 – specializarea Mecanică, n.r.), la Liceul Tehnologic „Octavian Goga” Jibou (3,53 – specializarea Industrie textilă şi pielărie, n.r.) şi la Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” Şimleu Silvaniei (3,72 – specializarea Fabricarea produselor de lemn, n.r.).
Listele cu candidaţii repartizaţi, dar şi cele cu locurile rămase disponibile vor fi afişate la nivelul unităţilor şcolare gimnaziale în 15 iulie, urmând ca în 16 iulie să fie afişate şi la la sediul unităţilor la care au fost repartizaţi. Între 16 şi 26 iulie, se vor depune dosarele de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi.
În cea de-a doua etapă de înscrieri la liceu, care va avea loc între 16 şi 30 iulie, vor putea participa cei 77 de candidaţi care, din diferite motive, au lipsit de la probele evaluării naţionale. Pentru departajarea acestora se va ţine cont de media obţinută în cei patru ani de gimnaziu. La această etapă vor participa şi candidaţii care au rămas corigenţi, cu condiţia să obţină notă de trecere, ultima etapă de înscrieri fiind programată în intervalul 1 august – 10 septembrie.
În privinţa locurilor rămase libere în unităţile de învăţământ liceal, acest aspect se va discuta ulterior, urmând a se lua o decizie în vederea stabilirii planului de şcolarizare pentru anul şcolar 2012-2013.
Mihaela Moldovan

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »