TenarisSilcotub a premiat performanţele din educaţie cu peste 320.000 de lei

Mihaela Oprea 11 decembrie 2012 1
TenarisSilcotub a premiat performanţele din educaţie cu peste 320.000 de lei

Peste 150 de elevi din Zalău au primit, marţi, burse de merit şi premii de excelenţă din partea TenarisSilcotub, pentru rezultate foarte bune la învăţătură, în cadrul Programului “Merit Awards” – una dintre iniţiativele TenarisSilcotub în domeniul educaţiei. Premierea a avut loc în sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor din Zalău, unde au fost invitaţi să participe primarul municipiului Zalău, prefectul judeţului şi preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, precum şi inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, alături de reprezentanţii TenarisSilcotub.
Andrei Aroneţ, PR manager în cadrul TernarisSilcotub, a declarat că din totalul de distincţii acordate, 140 au fost burse de merit în valoare de 1.500 de lei fiecare, pentru rezultate bune la învăţătură, în timp ce 12 liceeni din municipiu, ai căror părinţi sunt angajaţi ai companiei, au primit premii de excelenţă, în funcţie de numărul şi importanţa concursurilor câştigate. “TenarisSilcotub a premiat 152 de liceeni din Zalău care au obţinut rezultate deosebite la învăţătură, precum şi copiii care au câştigat premii la olimpiadele şcolare. Majoritatea premiilor au fost acordate elevilor care au obţinut anul trecut şcolar medii mai mari de 9,95”, a declarat Andrei Aroneţ.
Potrivit sursei citate, tinerii cu medii mari au primit câte o Bursă de Merit în valoare de 1.500 de lei, în timp ce colegii lor cu rezultate la olimpiadele şcolare au fost răsplătiţi cu Premii de Excelenţă, a căror valoare variază între 200 şi 1.500 de lei, în funcţie de numărul şi importanţa concursurilor câştigate.
Festivitatea s-a încheiat cu un concert susţinut de solistul Connect-R, organizat special pentru bursieri şi prietenii lor.
Bursierii şi premianţii din Zalău sunt elevi de la Colegiul Naţional “Silvania”, Colegiul Tehnic “Alesandru Papiu Ilarian”, Liceul Tehnologic “Voievodul Gelu”, Liceul de Artă “Ioan Sima”, Liceul Ortodox “Sfântul Nicolae”, Liceul Tehnologic “Gheorghe Şincai”, Liceul Reformat “Wesselenyi”, Şcoala Gimnazială “Simion Bărnuţiu” şi Şcoala Gimnazială “Gheorghe Lazăr”.
Liceenii zălăuani se alătură altor 70 de tineri premiaţi pentru rezultate deosebite la învăţătură din Călăraşi şi Câmpina, celelalte oraşe în care TenarisSilcotub are unităţi de producţie. “Fondurile alocate de TenarisSilcotub pentru această ediţie a programului Burse de Merit se ridică la 321.200 de lei”, a precizat Aroneţ.
Acest program promovează “dedicarea pentru studiu, excelenţa şi un comportament care le va permite tinerilor să se dezvolte cu succes”. Procesul de selecţie al beneficiarilor s-a derulat cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj.
Programul “Merit Awards” a început în 2005, fiind derulat la început doar pentru copiii angajaţilor. Ulterior, compania a extins programul pentru elevii din comunităţile din Zalău şi Călăraşi, în semn de apreciere a muncii lor şi dedicării pentru studiu. Structurat pe cele două categorii sus amintite, programul se numără printre iniţiativele TenarisSilcotub de a sprijini educaţia în comunităţile în care îşi desfăşoară activitatea.
TenarisSilcotub – divizia de producţie a Tenaris în România – este cel mai important producător român de ţevi fără sudură de diametre mici utilizate în diverse aplicaţii din industria energetică, mecanică şi auto. Unităţile sale de productie se află la Zalău şi Călăraşi. Tenaris este lider global în producţia şi furnizarea de produse tubulare şi servicii utilizate în activităţile de foraj, exploatare şi producţie a petrolului şi a gazelor, şi lider în furnizarea de produse tubulare utilizate în industria energetică şi petrochimică, precum şi în aplicaţii specializate din domeniul auto-moto şi industrial.
Compania operează unităţi de producţie în Argentina, Brazilia, Canada, Columbia, Italia, Japonia, Mexic, România, Statele Unite ale Americii şi Venezuela, având o capacitate anuală de 6 milioane de tone de ţevi. TenarisSilcotub este cotată la bursele de la New York, Milano, Buenos Aires şi Mexico City.

Comentarii

comments

Un Comentariu »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Andrei 11 decembrie 2012 at 23:12 - Reply

    Felicitări Tenaris!
    Totuşi, cu o floare nu se face primăvara.
    Pe vremea dictaturii, acelea crunte, triste şi sinistre,
    liceele din Zalău pregăteau elevii cu destinaţie precisă.
    API nu era pompos denumit Colegiu Tehnic, era numai Liceul Armăturii, dar ştia că pregăteşte muncitori calificaţi pentru IAIFO!

Lasa un Raspuns »