Suplinitorii sunt obligati sa dea examen scris, sub supraveghere video

Magazin Salajean 26 iulie 2011 0

Suplinitorii sunt obligati sa dea examen scris, sub supraveghere video

Inspectorul scolar general al Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Salaj, Ioan Abrudan, a declarat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca au intervenit modificari importante in sustinerea examenului de suplinire ce va avea loc la inceputul lunii august. Printre cele mai importante aspecte se numara faptul ca examenul, pana acum oral, va deveni o proba scrisa, iar in salile de examen vor fi amplasate obligatoriu camere de supraveghere video. La nivelul judetului Salaj, centrul de examen a fost stabilit la Colegiul National Silvania din Zalau, de altfel, singurul liceu cu sistem de supraveghere video in sali.

In forma sa initiala, examenul pentru posturile de suplinitori in unitatile de invatamant consta in sustinerea unei probe orale, in timp ce subiectele erau elaborate la nivel local. Insa, pe ultima suta de metri, reprezentantii Ministerului Educatiei au stabilit modificarea acestui examen, in vederea diminuarii drastice a numarului de suplinitori necalificati. Cele mai importante modificari constau in sustinerea examenului pentru suplinitori calificati, care va fi organizat si sustinut exact ca si concursul de titularizare. Astfel, nu se va mai sustine o proba orala, ci va fi un examen scris. Se va fixa un centru de examen si toate salile de examen vor fi supravegheate video. Subiectele vor fi trimise de la minister, iar dupa preluarea lucrarilor, acestea vor fi transmise catre centrele de evaluare din tara, a declarat Ioan Abrudan.

In conformitate cu noile prevederi aprobate de minister, in data de 1 si 2 august are loc inscrierea candidatilor pentru concursurile suplinitorilor calificati si necalificati. Primul examen va fi sustinut de catre suplinitorii necalificati in data de 3 august, urmand ca a doua zi sa aiba loc proba scrisa pentru concursul de suplinire. In data de 8 august se vor afisa primele rezultate. Dupa eventualele contestatii, in data de 11 august vor fi facute publice rezultatele finale. Scopul acestor modificari subite este ca profesorii necalificati sa nu mai intre in sistem. Mai bine ca acele ore ramase libere sa fie sustinute de catre cadre didactice calificate in regim de plata cu ora, decat de cadre care nu au reusit sa obtina note peste cinci la concursul de suplinire, a declarat inspectorul scolar. Potrivit sursei citate, metodologia de examen nu se schimba, nici in cazul concursului pentru suplinitori calificati si nici pentru proba orala sustinuta de necalificati.

Pentru examenul suplinitorilor necalificati, subiectele vor fi elaborate la nivel local. Ocuparea posturilor in invatamantul salajean de catre suplinitori necalificati se va realiza doar in cazul in care vor ramane posturi vacante neocupate, in urmatoarea ordine, de catre: candidatii la titularizare care nu au obtinut un post de titular, pensionarii care activeaza in sistem si suplinitori calificati. De obicei, suplinitorii necalificati sunt incadrati pe posturile din satele izolate, de regula pe posturile de invatatori si educatori, a mentionat Abrudan.

Desi schimbarile majore vin cu mai putin de doua saptamani inainte de data sustinerii examenului, inspectorul scolar Ioan Abrudan sustine ca aceasta masura era necesara. Este corect sa se ia o astfel de masura care sa creasca semnificativ calitatea actului de invatamant. Este o masura menita sa elimine cadrele didactice necalificate din sistem, sa avem la catedra profesori cu un grad de competenta cat mai ridicat si complex, a afirmat acesta. Sedinta de repartizare a posturilor de suplinitori va avea loc in data de 24 august.

Pentru anul scolar viitor, in scolile din judetul Salaj sunt puse la bataie 425 de posturi netitularizabile, la care se adauga posturile titularizabile neocupate de catre candidatii din alte judete. Din cele 84 de locuri de titulari existente in unitatile de invatamant salajene, doar 33 au fost ocupate de candidati de la nivel local. Cele ramase vacante in urma sedintelor de repartizare pentru candidatii din alte judete devin netitularizabile.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »