Subiectele de la Limba română, Bacalaureat 2019: Bacovia sau Blaga, pentru elevii de la profil Real/ Arghezi sau Barbu, pentru elevii de la Uman

Elevii care au absolvit clasa a XII-a au susţinut luni prima probă scrisă a Bacalaureatului, cea la limba şi literatura română. Elevii au avut printre cerințe realizarea unui eseu referitor la un text poetic aparținând autorilor George Bacovia sau Lucian Blaga pentru Real și Tudor Arghezi sau Ion Barbu la Uman, potrivit edupedu.ro.
La primul subiect, elevii au avut de realizat un eseu argumentativ privind pregătirea pentru un discurs şi exerciţii pornind de la un text la prima vedere. Textul la prima vedere a fost „Amintiri de la Junimea din Iaşi”, de George Panu.
Subiectul al doilea a fost comun pentru ambele profile: perspectiva narativă dintr-un text de Mihail Sadoveanu, un fragment din “Venea o Moară pe Siret”.
La subiectul al treilea, absolvenții liceelor teoretice, profilul Real, precum și cei care au terminat licee tehnologice și liceele vocaționale (cu excepția celor de profilul pedagogic) au avut de conceput un eseu referitor la un text poetic aparținând autorilor George Bacovia sau Lucian Blaga.
Pentru absolvenții profilului Umanist și pentru cei de profilul Pedagogic, subiectul al treilea la Limba și literatura română a avut ca cerință realizarea eseului referitor la un text poetic aparținând autorilor Tudor Arghezi sau Ion Barbu.
Examenul național de Bacalaureat 2019 se desfăşoară în conformitate cu prevederile Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de Bacalaureat – 2011 (aprobată prin ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.799/2010 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de Bacalaureat – 2011, cu modificările ulterioare), şi cu prevederile ordinului de ministru atașat.

Calendar BAC 2019 Sesiunea iunie-iulie 2019 – probe scrise
• 1 iulie 2019 Limba și literatura română – proba Ea) – examen scris
• 2 iulie 2019 Limba și literatura maternă – proba Eb) – examen scris
• 3 iulie 2019 Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – examen scris
Examen la Matematică – pentru absolvenții claselor de liceu cu profil real din filiera teoretică, pentru cei care au terminat filiera tehnologică și pentru absolvenții de la profilul militar și profilul pedagogic – specializarea învățători-educatoare, din filiera vocațională
Examen la Istorie – pentru absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretică și pentru toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celor de mai sus.
• 4 iulie 2019 Proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – examen scris
Absolvenții trebuie să aleagă una dintre următoarele materii, pentru examen, în funcție de studiile urmate în liceu:
Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică – elevii de la profilul real din filiera teoretică, de la profilul tehnic și profilul resurse naturale și protecția mediului din filiera tehnologică și de la profilul militar din filiera vocațională
Geografie, Filosofie, Logică și argumentare, Economie, Psihologie și, după caz, Sociologie – absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretica, de la profilul servicii din filiera tehnologică și din toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celui menționat mai sus.
• 8 iulie 2019 Afișarea rezultatelor (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:0)
• 9-12 iulie 2019 Rezolvarea contestațiilor
• 13 iulie 2019 Afișarea rezultatelor finale.

Alte articole

One Thought to “Subiectele de la Limba română, Bacalaureat 2019: Bacovia sau Blaga, pentru elevii de la profil Real/ Arghezi sau Barbu, pentru elevii de la Uman”

  1. Transilvan

    In sfarsit nu mai auzim de geniul carpatin! Avem de-a face cu poezie de calitate, care cere creier si nu comentarii invatate pe de rost!

Leave a Comment