Start pentru înscrierea copiilor la grădiniţă

Părinții își vor putea înscrie copiii la grădiniță în cursul acestei săptămâni. Potrivit calendarului publicat de către Ministerul Educaţiei Naţionale, înscrierile se fac în două etape, prima – dedicată micuţilor care sunt deja la grădiniţă şi o vor frecventa şi anul viitor – debutând luni, 8 martie, iar a doua, pentru nou-veniţi, al cărei start se dă în 22 mai.
Fiecare grădiniță va avea un orar propriu pentru înscrieri, afișat la loc vizibil pentru toți cei interesați, inclusiv pe site-ul grădiniței (dacă există), și eventual pe site-urile inspectoratelor școlare. MEN impune grădinițelor să aibă afișate următoarele informații: capacitatea instituţiei (număr de copii pentru care a fost proiectată); numărul de locuri aprobat prin planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2017-2018 (pe grupe de vârstă: mică, mijlocie, mare); criteriile generale şi criteriile specifice pentru înscrierea copiilor; numărul de copii reînscrişi/înscrişi zilnic (în perioada stabilită) din totalul disponibil.
În limita locurilor disponibile, pot fi înscrişi în grupa mică şi copii cu vârsta cuprinsă între doi şi trei ani. „În situaţia în care, într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, repartizarea copiilor se va face în ordinea descrescătoare a numărului de crieterii generale de departajare cumulate de către fiecare copil”, se arată într-un comunicat al Ministerului.
Criteriile specifice de departajare (elaborate de fiecare grădiniță) nu pot fi discriminatorii și nu pot include liste de preînscrieri. De asemenea, criteriile specifice de departajere vor fi aplicate doar după epuizarea criteriilor generale, după cum transmite Ministerul Educației.

Leave a Comment