Secretarul de stat Stelian Fedorca vine la Zalău

Mihaela Oprea 4 decembrie 2012 0
Secretarul de stat Stelian Fedorca vine la Zalău

Secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar în Ministerului Educaţiei, Stelian Fedorca, se va afla vineri la Zalău, într-o vizită de lucru. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, oficialul se va deplasa în judeţ, unde va purta discuţii cu reprezentanţii autorităţilor locale şi ai instituţiilor de învăţământ. “În dimineaţa zilei de vineri, secretarul de stat Stelian Victor Fedorca va vizita câteva şcoli din judeţul nostru, iar după-amiază, de la ora 14, va susţine o conferinţă de presă”, a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei sălăjene menţionate, Marcel Lucaciu.
Secretarul de stat continuă astfel seria vizitelor în mai multe judeţe ale ţării, unde tematicile abordate au fost cu privire la continuarea clasei pregătitoare în anul următor şcolar şi reînfiinţarea şcolilor profesionale.
Stelian Fedorca deţine funcţia de secretar de stat pentru învăţământul preuniversitar începând din luna mai, până atunci fiind director al Colegiului “Mihai Eminescu” din Bucureşti. Înainte de a prelua conducerea Colegiului “Mihai Eminescu” din Bucureşti, Stelian Fedorca a fost inspector şcolar general al Capitalei, în perioada 2007-2009, şi director al Direcţiei Politici Educaţionale din ministerul de resort.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »