Şcoala Mihai Eminescu, la ceas de sărbătoare

Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Zalău aniversează în aceste zile 21 de ani de când poartă numele poetului naţional. Cu acest prilej, sub genericul „Zilele Şcolii” şi cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, joi şi vineri, 15 şi 16 ianuarie, cadrele didactice şi elevii şcolii vor organiza o serie de activităţi. Este vorba despre un proiect educaţional – „Mihai Eminescu mai aproape de noi”; spectacol de muzică şi poezie – „Întâlnire cu Luceafărul”; concurs de pictură – „Calatoria culorilor prin opera lui Eminescu” – ediţia a IV-a la care participă elevi din clasele gimnaziale de la şcolile din municipiu; Medalion literar „Mihai Eminescu” activitate de prezentare şi recitare de poezii în care sunt implicaţi elevii şi învăţătoarele de la clasele pregătitoare; „Eminescu – Luceafărul, Eu o mică stea”; concurs de recitări – „Luceafărul Poeziei Româneşti”; recital de poezie; concurs de poezii; expoziţie cu lucrări realizate în cadrul orelor de educaţie tehnologică – „Tehnica şi inovaţie” şi lucruri mai puţin cunoscute despre Mihai Eminescu. La activităţile dedicate Zilei Culturii Naţionale şi „Zilelor Şcolii” Mihai Eminescu sunt implicaţi: elevii claselor I şi învăţătoarele acestora, elevii din calsele pregătitoare coordonaţi de cadrele didactice, catedra de limba română, catedra de educaţie plastică, elevii claselor a III-a şi învăţătoarele acestora, elevii clasei a V-a D; elevii clasei a VI-a F, elevii clasei a VIII-a D, elevii claselor a VII-a şi catedra de educaţie tehnologică. Activităţile vor avea loc în sala festivă a Şcolii Mihai Eminescu şi în sălile de clasă.

Leave a Comment