“Școala Altfel” la Serviciul Județean Anticorupție Sălaj

Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Sălaj a desfășurat, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, activități destinate, cu prioritate, tinerilor liceeni din anul terminal. Aceste activități s-au derulat începând din 15 mai şi durează până 8 iunie 2017, pentru al doilea an consecutiv, în cadrul programului „Școala altfel”, al Ministerului Educației Naționale.

Scopul sesiunilor de informare anticorupție a fost de a promova în rândul tinerilor valori precum moralitatea, integritatea și legalitatea. Au fost purtate discuții libere cu privire la  competențele DGA, drepturile, libertăţile şi obligaţiile ce le revin în calitate de cetăţeni în relaţia cu angajaţii MAI, noțiuni de drept penal, infracţiunile de corupţie şi cele asimilate acestora, modul de acţiune în situaţia în care cetățenii sunt implicaţi sau iau la cunoştinţă despre săvârşirea unor fapte de corupţie, modalitățile de sesizare, consecinţele şi costurile corupţiei, precum și cazuri de corupţie instrumentate cu participarea Direcției Generale Anticorupție.

Activitățile de informare anticorupție au fost organizate  în tot județul Sălaj și s-au bucurat de participarea a peste 400 de elevi, iar unitățile de învățământ participante au fost, în municipiul Zalău – Liceul de Artă „Ioan Sima”; în orașul Șimleu Silvaniei – Colegiul Național „Simion Bărnuțiu”și Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu”; în orașul Jibou – Liceul Teoretic „Ion Agârbiceanu”; în orașul Cehu Silvaniei – Liceul Teoretic „Gheorghe Pop de Băsești”; în comuna Sărmășag –Liceul Tehnologic Nr.1; în comuna Surduc – Liceul Tehnologic Nr.1. Direcţia Generală Anticorupţie prin Serviciul Judeţean Anticorupţie Sălaj doreşte atragerea tuturor cetățenilor, indiferent de vârstă,  în lupta cu flagelul corupției. Totodată, rugăm cetăţenii să ia atitudine împotriva faptelor de corupţie şi să ne sesizeze ori de câte ori este nevoie la Telverde anticorupţie 0800.806.806, apel gratuit din orice rețea fixă sau mobilă, la numărul de telefon al Serviciului Judeţean Anticorupţie Sălaj – 0260.611.000 sau prin e-mail la adresa salaj.dga@mai.gov.ro

Leave a Comment