Salajul, imortalizat in 300 de fotografii

Magazin Salajean 23 mai 2012 0

Salajul, imortalizat in 300 de fotografiiUn proiect de anvergura care are ca scop promovarea obiectivelor culturale si istorice nationale salajene si in care sunt implicate mai multe unitati scolare din judet, dar si institutii publice si agenti economici va fi lansat, joi, de Colegiul Tehnic Alesandru Papiu-Ilarian din Zalau. Mai mult, la finele acestui proiect, organizatorii vor inainta forurilor competente, prin autoritatile publice locale, propunerea ca unul dintre obiectivele de patrimoniu din judetul Salaj sa fie inscris pe lista UNESCO.

Lansarea proiectului educational Descoperim Salajul si Patrimoniul Mondial UNESCO va avea loc in data de 24 mai, de la ora 14, in sala festiva a Colegiului Tehnic Alesandru Papiu-Ilarian. Unitatile de invatamant participante in acest proiect sunt, alaturi de colegiul organizator, urmatoarele: Grupul Scolar Octavian Goga Jibou, Grupul Scolar Cserey-Goga Crasna si Scoala Gimnaziala Gheorghe Lazar Zalau.

Coordonatorul de proiect Mirel Matyas, profesor de matematica la colegiul organizator al proiectului, a declarat ieri, intr-o conferinta de presa, ca acest proiect educational e structurat in jurul unui concept inovator ce vizeaza descoperirea, cunoasterea si promovarea culturala si turistica a unor obiective de pe teritoriul judetului Salaj. Credem ca prin aceste proiecte putem contribui la constientizarea elevilor privind existenta pe teritoriul judetului Salaj a importante obiective de patrimoniu. Elevii pot fi educati in spiritul pastrarii si protejarii obiectivelor de patrimoniu. Este important sa cream la elevi capacitatea de a constientiza si intelege identitatea culturala locala si nationala in interactiune cu identitatea culturala a Europei si a restului lumii, a declarat Mirel Matyas.

Potrivit sursei citate, desi nu are niciun obiectiv cultural sau natural inscris pe lista UNESCO, Salajul are o serie de obiective culturale si istorice, inscrise pe lista Ministerului Culturii si Patrimoniului National, printre care se numara: cele 68 de biserici de lemn, Castrul roman de la Porolissum, Gradina Botanica din Jibou si rezervatiile naturale ce se gasesc pe intreg cuprinsul judetului.

Excursii si concursuri pentru elevi

Proiectul cuprinde doua activitati nucleu: o excursie de trei zile prin judet, la care vor participa 30 de elevi, si o expozitie de 300 de fotografii realizate de catre elevi, care vor fi selectate de specialisti din cadrul National Geographic Romania si premiate. Castigatorii isi vor regasi munca in albumele de promovare a judetului, precum si intr-un blog si pe o pagina a unei retele de socializare in care va fi prezentat proiectul.

Excursia Descoperim Salajul cultural, istoric, etnografic… va avea loc in luna septembrie a anului si va cuprinde zece obiective din patrimoniul national salajean. Inainte de plecare, elevii vor fi pregatiti intr-un minicurs de fotografie, pentru realizarea unor imagini profesioniste despre plaiurile salajene.

Cele mai bune fotografii vor fi selectate pentru participarea la concursul de fotografie cu tema Salajul turistic de nota 10. Competitia va cuprinde doua sectiuni peisaj si arhitectura, fiind premiate cele mai bune 13 fotografii, care, de asemenea, vor fi incluse intr-un calendar pentru anul 2013 despre obiectivele culturale ale Salajului.

Pe de alta parte, organizatorii proiectului au propus si un concurs pe teme de cultura generala cu tema World Heritage 40 years, precum si un simpozion cu tema Romania si patrimoniul mondial cultural si natural UNESCO, dedicat implinirii a 40 de ani de la semnarea Conventiei pentru Protectia Patrimoniul Mondial Cultural si Natural UNESCO.

Mai mult, la finele proiectului se va realiza un documentar Patrimoniul cultural si natural salajean, care va fi prezentat elevilor din toate unitatile scolare din judet.

Campanie pentru atragerea de fonduri

Pentru sprijin financiar in desfasurarea activitatilor propuse in proiect, organizatorii au lansat o campanie in randul institutiilor publice si agentilor economici din judet, si nu numai. Vrem sa marcam punctele de atractie ale judetului, sa dezvoltam simtul critic si artistic al elevilor. Acest proiect are ca scop promovarea turismului salajean prin cunoasterea de la varste fragede a ceea ce inseamna cultura si traditie la nivelul judetului. Astfel, pentru fiecare din activitatile propuse, vor fi identificati acei sponsori a caror activitate se pliaza cel mai bine pe obiectivele concrete ale activitatii, a precizat Cristian Man, de asemenea, coordonator de proiect si profesor la Colegiului Tehnic Alesandru Papiu-Ilarian.

Pe de alta parte, reprezentantii proiectului au inaintat Administratiei Fondului Cultural National o solicitare de finantare a unor elemente din proiect, respectiv pentru excursie, pentru realizarea expozitiei de fotografii si pentru simpozion. Speram la o suma de pana la 70.000 de lei, a afirmat Mirel Matyas.

Intregul proiect se bazeaza si pe sprijinul partenerilor implicati, respectiv: Inspectoratul Scolar Judetean Salaj; Consiliul Judetean Salaj; Centrul de Cultura si Arta al judetului Salaj; Directia Judeteana pentru Cultura, Culte si Patrimoniul Cultural National Salaj; Muzeul Judetean de Istorie si Arta Zalau; Agentia pentru Protectia Mediului Salaj; Centrul de Cercetari Biologice/ Gradina Botanica Vasile Fati Jibou; Primaria Municipiului Zalau; Consiliul Local al Tinerilor Zalau; Primaria Comunei Crasna; Primaria Orasului Jibou, dar si National Geographic Romania, Manastirea Stramba, si alti agenti economici. Ca parteneri media sunt inclusi in proiect: Cotidianul Magazin Salajean, Kiss FM, Salajeanul si Revista de cultura Caiete Silvane.

O farama din Salaj, pe lista UNESCO

Proiectul educational vizeaza si un aspect de importanta majora, respectiv includerea unui obiectiv cultural sau national din Salaj in Patrimoniul Mondial UNESCO. Vom inainta forurilor competente, prin autoritatile publice locale, propunerea ca unul dintre obiectivele de patrimoniu din judetul Salaj sa fie inscris pe lista UNESCO, a mai spus Mirel Matyas, in cadrul intalnirii de presa.

In acest an se implinesc 40 de ani de la semnarea la Paris, in data de 16 noiembrie 1972, a Conventiei pentru Conservarea Patrimoniul Mondial Cultural si Natural. Conform ultimelor actualizari din martie 2012, lista locurilor aflate in patrimoniul mondial contine 936 de locuri protejate, despre care Comitetul UNESCO considera ca au o valoare exceptionala. Dintre acestea, 725 de locuri au o valoare culturala, 183 naturala iar 28 au o valoare mixta.

Romania a aderat la conventie in data de 16 mai 1990 si are, incepand cu anul 1991, situri protejate, inscrise in lista patrimoniului mondial: Bisericile pictate din Moldova (1993)

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »