S-a dat startul înscrierilor în clasa I

Magazin Salajean 3 martie 2011 0

S-a dat startul înscrierilor în clasa I

Astăzi încep, oficial, înscrierile în clasa I. Părinţii însă, pentru a fi siguri că odraslele lor vor merge din toamnă la şcoala cu grijă aleasă, în funcţie de renume şi preferinţe, au depus încă de acum câteva luni cererile de înscrieri. Până la completarea dosarelor însă, situaţia nu este clară, mai ales pentru că mulţi dintre părinţi depun cereri de înscrieri la mai multe unităţi şcolare. Vor trebui să se hotărască până la începutul lunii mai, data limită de înscrieri.

Potrivit inspectorului general şcolar al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, Ioan Abrudan, înscrierea copiilor în clasa I pentru următorul an şcolar va putea fi realizată în perioada 3 martie – 6 mai. Conducerile unităţilor de învăţământ îi vor informa pe părinţi asupra necesităţii înscrierii copiilor în clasa I, pe cât posibil, până la data de 6 mai. Totodată, am transmis reprezentanţilor şcolilor ca, până la data de 3 martie, la intrarea în fiecare unitate de învăţământ, să se afle un panou destinat înscrierilor pentru clasa întâi, care să cuprindă data la care începe înscrierea, numărul de clase care vor funcţiona în anul şcolar 2011-2012 şi documentele necesare înscrierii. De asemenea, la panou va fi prezentată zilnic situaţia privind cererile de înscriere depuse de părinţi, a declarat Abrudan.

Potrivit acestuia, înscrierea va fi realizată în funcţie de situaţia arondării străzilor din fiecare circumscripţie şcolară, conform regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar. Pot fi înscrişi şi elevii care au domiciliul în afara circumscripţiei şcolare, însă în limita locurilor disponibile şi cu aprobarea Consiliului de Administraţie al Şcolilor.

Cele mai aglomerate unităţi de învăţământ din municipiu sunt Şcoala Gimnazială Simion Bărnuţiu, Şcoala Gimnazială Gheorghe Lazăr, Şcoala Mihai Eminescu, unde mai bine de jumătate din locurile disponibile în clasa I erau ocupate deja la începutul anului. În prezent, la nivelul municipiului sunt înscrişi în grădiniţe un număr de 583 de copii în vârstă de şase ani şi 21 de şapte ani. Termenul până la care se pot face înscrieri în clasa întâi este luna mai, însă multe dintre instituţiile de învăţământ vor încheia înscrierea abia la finalul anului şcolar.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »