Rocada intre profesorii titulari

Magazin Salajean 29 iulie 2011 0

Rocada intre profesorii titulari

Doar 14 dintre candidatii care au obtinut note peste 7 la concursul de titularizare, dar care au ramas fara posturi titularizabile in scolile din Salaj, si-au depus cereri pentru a se titulariza in unitatile de invatamant din alte judete. Astazi va avea loc repartitia computerizata a profesorilor pe posturile titularizabile din intreaga tara. Potrivit inspectorului de resurse umane din cadrul Inspectoratului Scolar Judetean Salaj, Viorel Lungu, cele mai multe solicitari s-au depus pentru posturile de educatie fizica si sport. Dintre candidati, trei au optat pentru posturi titularizabile la educatie fizica si sport, cate doi candidati si-au depus cereri pentru disciplinele istorie si religie in limba maghiara, si cate unul la: limba si literatura romana, psihopedagogie speciala, biologie, educatoare-in limba romana, limba maghiara materna, economic-administrativ si invatatoare-in limba maghiara, ne-a declarat inspectorul Lungu.

Repartizarea candidatilor pe posturi se va face computerizat la nivel national. Acestia vor fi incadrati pe posturi in functie de notele si de optiunile exprimate pe fisele de inscriere. Candidatii au avut dreptul sa-si treaca in fise pana la 200 de optiuni.

La nivelul judetului Salaj, doar 33 din cei 106 candidati care au obtinut cel putin nota 7 la concurs au fost incadrati pe un post titularizabil, fie din cauza ca pentru unele discipline nu au fost suficienti candidati promovati pentru un astfel de post, fie cei care au avut note nu au avut ce alege la anumite discipline. Restul de locuri ramase libere in unitatile de invatamant salajene, in numar de 51, vor putea fi ocupate in cursul acestei zile, in functie de repartitia computerizata la nivel national. Posturile neocupate in aceasta etapa devin netitularizabile si vor putea fi ocupate in sedintele pentru suplinitori.

Locurile titularizabile sunt cu atat mai vanate, cu cat acesta este ultimul an in care candidatii se pot titulariza la nivel national, de anul viitor incadrarea acestora facandu-se la nivelul unitatii scolare.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »