Putini parinti solicita telefonic lamuriri despre clasa pregatitoare

Magazin Salajean 31 ianuarie 2012 0

Putini parinti solicita telefonic lamuriri despre clasa pregatitoareLinia de telefon pusa la dispozitia parintilor care, din toamna, trebuie sa-si inscrie copiii la scolile salajene, nu a fost prea incarcata in primele zile de cand a fost deschisa. Doar cativa parinti au apelat la explicatiile specialistilor scolari despre clasa pregatitoare.

Coordonatorul Centrului Judetean de Asistenta Psihopedagogica (CJAP) Salaj, Adina Mesaros, ne-a declarat ca incepand de miercuri, de cand a fost pus in functiune acest numar de telefon, si pana luni, au fost preluate aproximativ 15 apeluri la numarul gratuit pentru informatii suplimentare despre clasa pregatitoare. Cele mai multe nedumeriri au fost cu privire la perioada inscrierilor, precum si grupa sau clasa in care trebuie inscrisi copiii in functie de varsta lor, ne-a declarat Adina Mesaros.

Unii parinti au intrebat daca este posibil ca aceste clase pregatitoare sa functioneze in alternativa Step-by-step, raspunsul fiind afirmativ. Printre nedumeririle parintilor s-au strecurat si intrebari privind evaluarea psihometrica a copiilor, respectiv unde anume trebuie solicitata aceasta evaluare. Conform metodologiei, evaluarea expertilor privind pregatirea copilului care sa ateste parcurgerea clasei pregatitoare se va realiza la solicitarea parintilor, la unitatea scolara unde depun dosarul de inscriere. Totodata, un parinte a intrebat daca este posibila inscrirea copilului in clasa pregatitoare daca va implini cinci ani si jumatate in luna octombrie, anume dupa inceperea anului scolar. Daca evaluarea realizata de experti atesta pregatirea copilului pentru parcurgerea cu succes a clasei pregatitoare, parintele respectiv are posibilitatea inscrierii acestuia in clasa pregatitoare, a precizat sursa citata anterior.

Salajenii care doresc sa obtina informatii referitoare la inscrierea copiilor in clasa pregatitoare pot apela, in mod gratuit, numarul de telefon 0 800 816 260. Linia este deschisa de luni pana vineri, intre orele 9-17. Vor raspunde la intrebarile parintilor trei specialisti, respectiv Melania Gardan – directorul Centrului de Resurse si Asistenta Educationala Salaj, Adina Mesaros – coordonatorul CJAP Salaj, si Claudia Boha – inspector de specialitate religie in cadrul ISJ Salaj.

Clasa pregatitoare devine obligatorie incepand cu anul scolar 2012-2013. Inscrierile vor incepe din luna martie si se vor desfasura pe parcursul a patru etape. Mai precis, in perioada 5-16 martie vor fi inscrisi copiii care solicita inscrierea la scoala de circumscriptie. A doua etapa de inscrieri este programata intre 20 si 27 martie, pentru parintii care solicita inscrierea copiilor la o alta scoala decat cea de circumscriptie, pe locurile ramase libere in urma primei etape. Copiii care au solicitat inscrierea la alta scoala decat cea la care au fost arondati, dar nu au fost inscrisi la scoala dorita din lipsa de locuri, vor putea incerca, in perioada 23-25 aprilie, inscrierea copiilor la scoala de circumscriptie. Ultima etapa pentru inscrierea copiilor la scoala este 2-9 mai, cand este asigurata inscrierea copiilor care nu au participat la etapele anterioare sau nu au fost inmatriculati, din diferite motive.

Astfel, parintii copiilor care implinesc varsta de sase ani pana la data de 31 august, inclusiv, vor putea opta fie pentru clasa pregatitoare, fie pentru clasa I. Astfel, vor putea fi inscrisi in clasa I copiii care sunt anul acesta in grupa mare sau grupa pregatitoare. De asemenea, vor merge in aceste clase copiii care, desi nu frecventeaza anul acesta grupa mare sau pregatitoare, doar daca evaluarea realizata de experti privind dezvoltarea copilului atesta pregatirea acestuia pentru parcurgerea cu succes al acestui an scolar.

Copiii care vor implini varsta de sase ani dupa inceperea anului scolar urmator, respectiv intre 1 septembrie si 31 decembrie 2012, pot fi inscrisi in clasa pregatitoare daca parintele sau tutorele legal instituit solicita in scris acest lucru si daca evaluarea expertilor atesta ca elevul este pregatit pentru parcurgerea cu succes a clasei pregatitoare. Pe de alta parte, parintele are dreptul sa mai ofere odraslei sale un an la gradinita, in grupa mare. Acelasi lucru se va intampla si daca evaluarea expertilor este contrara inscrierii copilului in clasa pregatitoare.

Parintii vor putea opta doar pentru una din scoli, inscrierile multiple nefiind sustinute de aplicatia informatica prin intermediului careia se va realiza admiterea. Pentru anul scolar viitor, in scolile salajene au fost propuse spre infiintare 2.700 de locuri in clasa pregatitoare.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »