Profesorii sălăjeni îşi primesc salariile cu întârziere

 

Dascălii sălăjeni îşi primesc salariile aferente lunii decembrie 2013 cu o întârziere de câteva zile, din cauza unui ordin privind noile măsuri fiscal-bugetare, emis în decembrie şi pus în aplicare din ianuarie. Potrivit lui Eusebiu Lehene, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) Sălaj, este vorba de trei sau patru zile. „Normal plata salariilor ar fi trebuit să înceapă din 5 ianuarie. Întârzieri au fost semnalate în întreaga ţară. Banii existau, însă metodologia distribuirii lor nefiind clară, precum şi modul în care se fundamentează statele de plată a creat unele neînţelegeri, modificările fiind cuprinse într-un ordin emis abia în decembrie 2013”, a explicat preşedintele FSLI Sălaj, adăugând faptul că în unităţile de învăţământ din judeţ plata salariilor va începe în aceste zile. „În unele şcoli s-a anunţat în cursul zilei de astăzi (joi-n.red) primirea banilor, urmând ca distribuirea acestora să înceapă, probabil, de mâine (vineri-n.red), pe de altă parte, în alte unităţi plata salariilor se va face începând de luni. Este într-adevăr o întârziere de patru zile, iniţial s-a estimat o întârziere de până la zece zile, însă sper ca lucrurile să intre pe făgaşul normal”, a mai spus Eusebiu Lehene.
Potrivit reprezentanţilor FSLI, Ministerul Finanţelor Publice a emis în decembrie 2013 un ordin pentru punerea în aplicare a unei ordonanţei de urgenţă privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare. Actul normativ trebuie pus în practică începând din 1 ianuarie 2014, în condiţiile în care Trezoreriile judeţene nu au o logistică adaptată noilor cerinţe, iar serviciile de secretariat şi de contabilitate din unităţile de învăţământ au foarte mult de muncă pentru întocmirea documentelor care stau la baza plăţii salariilor. „Având în vedere că noile cerinţe impuse de Minister implică calculul salariilor pe cicluri de învăţământ, serviciile de secretariat şi de contabilitate din unităţile şcolare vor fi excesiv birocratizate pentru că sunt foarte multe cadre didactice care predau la două sau trei cicluri de învăţământ, primar, gimnazial şi liceal, şi salariile acestora şi dările aferente către stat trebuie calculate separat”, au precizat sindicaliştii din învăţământ. Aceştia consideră că Ministerul Finanţelor ar fi trebuit să facă această schimbare treptat, astfel încât personalul din învăţământ să nu aibă de suferit.

One Thought to “Profesorii sălăjeni îşi primesc salariile cu întârziere”

  1. Inv.Ioan Sur Horoatu Crasnei

    Horoatu Crasnei a primit salarile in data de 8 ianuarie,la data planificata.Secretarul scolii si_a facut tema de casa!!!!!

Leave a Comment