Profesorii ar putea intra in greva in 23 ianuarie

Magazin Salajean 18 ianuarie 2012 0

Profesorii ar putea intra in greva in 23 ianuarieCadrele didactice ar putea intra in greva generala din data de 23 ianuarie. Sindicalistii din Educatie incep consultarile cu profesorii din teritoriu. Presedintele Sindicatului Liber din Invatamant Salaj, Eusebiu Lehene, ne-a declarat, ieri, ca a trimis deja o adresa in unitatile de invatamant din judet. Avand in vedere solicitarile unora dintre colegi cu privire la actiunile de protest, am transmis in unitatile de invatamant din judet un material cu privire la opinia oamenilor in declansarea unei greve generale. In functie de raspunsul acestora, vom lua urmatoarele decizii, a declarat liderul sindical salajean.

Motivele nemultumirii cadrelor didactice sunt legate de faptul ca, in acest an nu vor primi nicio majorare salariala si nu-si vor putea recupera integral reducerea de 25 la suta din 2010. Cadrele didactice sunt revoltate ca fondurile alocate invatamantului reprezinta doar 2,3 la suta din PIB, si nu 6 procente cum era prevazut in Legea Educatiei. Faptul ca profesorilor nu li se mai retine cotizatia de sindicat pe statul de plata a fost o alta lovitura data federatiilor sindicale.

De asemenea, conducerea Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant este nemultumita de esalonarea platii sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala, pana in anul 2016.

Sindicalistii nu mai vor repetarea practicii de asumare a raspunderii guvernamentale pe proiectele de legi esentiale, cum sunt: Legea educatiei nationale, Legea de modificare si completare a Codului muncii, Legea dialogului social, Legea privind sistemul unitar de pensii publice, Legea cadru privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »