„Primele încercări” la Liceul Sportiv „Avram Iancu” Zalău

 

Primele creaţii ale elevilor claselor I-IV de la Liceul cu Program sportiv „Avram Iancu” din Zalău au văzut, în aceste zile, lumina tiparului. La iniţiativa învăţătoarei Mariana Goron, prima publicaţie de acest fel, adică a celor mici, a fost lansată joi, 27 februarie, evenimentul fiind găzduit de sala festivă a unităţii de învăţământ. Deşi fiecare clasă are una sau chiar două reviste, abia acum s-a reuşit, datorită unei colaborări fructoase, în primul rând, între cadrele didactice de la ciclul primar al unităţii liceale, editarea unei publicaţii care să cuprindă creaţiile celor mici, începând de la desene, poezii, ghicitori până la scurte povestioare, au precizat învăţătoarele instituţiei de învăţământ.
Prezent la eveniment, directorul Liceului cu Program Sportiv „Avram Iancu”, Alexandru Jako, a ţinut să sublinieze contribuţia cadrelor didactice. „Auzind că este vorba de o revistă adresată celor mici am fost tentat pentru o clipă să încep cu <<A fost odată>>. După ce am văzut, însă, conţinutul acesteia, am realizat că este vorba de o revistă a celor mici şi nu una dedicată lor. Contribuţia învăţătoarelor este evidentă şi binevenită. Apariţia unei reviste şcolare editată de elevii din învăţământul primar şi învăţătoarele liceului nostru se înscrie pe linia diversificării activităţii acestora, având ca scop principal evidenţierea acestor activităţi într-un alt mod şi chiar stil decât activitatea didactică, uneori monotonă şi neplăcută. Sunt convins că energiile descătuşate în conceperea şi realizarea acestei reviste pot reprezenta o punte pentru viitoare activităţi de această natură”, a menţionat Alexandru Jako.
Coordonatorul revistei este Mariana Goron, iar printre colaboratorii primei ediţii se numără: Marta Ardelean, Leonora Bot, Lăcrimioara, Breje, Ioan Cadar, Ana Cozma, Veronica Gherman, Cornelia Iştoan, Andreea Krestesz, Dan Moşincat, Maria Pop, Valeria Pop, Ramona Simoc, Simona Sechei, Mirel Seişeanu, Letica Văsc şi Lucreţia Vlaicu.
Potrivit Marianei Goron, au fost editate 150 de bucăţi, preţul unei reviste fiind de 13 lei, zece dintre acestea vor ajunge la Biblioteca Naţională, iar aproximativ trei se vor regăsi pe rafturile Bibliotecii Judeţene.

Leave a Comment